Grâul şi tarele

   Grâul şi tarele

   Pe parcurul cărţii de faţă, am zugrăvit judecata ce stă să cadă asupra rasei umane ca o combinaţie între profeţia biblică despre cei patru călăreţi şi iamginea furtunii, gata să se dezlanţuie, din Matei 24. Reiese clar din Noul Testament că judecata finală va fi un prăpăd de proporţii inimaginabile şi că cei patru călăreţi se vor apropia pe aripile mâniei lui Dumnezeu.

   Isus i-a mustrat aspru pe farisei, zicându-le:

   "Când se înserează, voi  ziceţi: Are să fie vreme frumoasă, căci cerul este roş, Şi dimineaţa ziceţi: Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roş-posomorât. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?"

   El ne-a prevenit că uraganul care se va dezlănţui cândva peste Pământ va întrece orice închipuire. Mai târziu, a spus:

   "...cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi venirea Fiului omului."

   Judecata lui Dumnezeu va veni iute şi ne va ajunge într-un moment ştiut numai de Dumnezeu. Venirea ei este inevitabilă.

   În pustia din afara IERUSALIMULUI, Ioan Botezătorul propovăduia apropierea judecăţii. El îi învăţa pe aceia care-l ascultau că adevărata pocăinţă este singura cale de a scăpa de ziua mâniei. Apoi a venit Însuşi ISUS. A vorbit şi El despre judecata finală, deseori folosind imagini ale câmpului şi recoltei:

   "La vremea secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul Meu."

   Odată, Isus s-a întâlnit cu un învăţător iudeu. Vorbindu-i despre judecată, Hristos i-a spus:

   "Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca sa judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El."

   Apoi a arătat, în mod explicit, cum poate fi cineva mântuit de mânia judecăţii lui Dumnezeu:

   "Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al  lui Dumnezeu."

   Acela care nu crede se condamnă singur la judecată!

   Eu şi soţia mea suntem părinţi. când copiii noştri au încălcat regulile stabilite în familia noastră a fost nevoie să-i îndreptăm. Acolo unde nu există judecată, nu este nici dreptate. Nu ne-a făcut plăcere să ne mustrăm copiii, dimpotrivă, detestam să o facem; îi iubeam şi ne durea să-i vedem suferind. Dar, a-i lăsa nepedepsiţi pentru acele fapte care, în cele din urmă, ar fi avut efect distrugător asupra lor, nu ar fi însemnat că suntem părinţi buni. Dimpotrivă, ar fi demonstrat că suntem părinţi slabi şi nepăsători. I-am ameninţat cu pedeapsa spre binele lor şi am dus-o la îndeplinire din acelaşi motiv.

   Cunosc o familie înstărită al căror fiu a început să ia droguri în ultimul an de liceu. La o petrecere, băiatul a prizat cocaină împreună cu prietenii lui bogaţi. Tatăl său a aflat şi a încercat să stea de vorbă cu el explicându-i riscurile consumului de droguri; au mers împreună la bibliotecă şi au citit despre vieţi ruinate din cauza drogurilor; dar adolescentul râdea de ideile considerate învechite ale tatălui. Aşa încât, tatăl, pentru a-l impiedica pe fiu să mai ia droguri l-a ameninţat cu o zi a pedepsei: "Dacă o mai faci din nou, vei fi umilit şi maşina va fi încuiată în garaj." Băiatul nu a ascultat însă; Tatăl a aflat că el continua să se drogheze, şi-a amintit de pedeapsa promisă. I-a luat cheile de la maşină si a încuita-o în garaj. Dar băiatul continua să consume droguri la colegiu. Părinţii au încetat să-i mai dea bani. În tot acest timp, ei s-au rugat şi îl telefonau mereu. Şi-au revărsat dragostea asupra băiatului şi-l implorau să vină acasă ca să urmeze un tratament de reabilitare. Fiul însă îşi bătea joc de ei şi nu le lua în seamă avertismentele. A început apoi să fure pentru a face rost de bani. Dar într-o seară a fost ucis în timpul unui jaf. Acest tânăr şi-a atras singur judecata asupra lui.

   Ca şi Dumnezeu, părinţii l-au ameninţat cu pedeapsa nu pentru a-l condamna, ci pentru a-l salva.

   Cu toate acestea, neascultarea fiului a zădărnicit planurile tatălui şi a dus asupra lui o pedeapsă mai mare. Moartea a venit nu prin decizia tatălui, ci prin neascultarea fiului.