text Eseuri crestine

Gândirea cubică

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Iosif Țon

Text biblic - Psalmul 73

Psalmii sunt crâmpeie din viaţa spirituală a unor oameni ai lui Dumnezeu din vechime. Sunt expresia unei experienţe cu Dumnezeu a unor oameni ai Lui de mult. În nici un alt loc din Cartea Sfântă noi nu regăsim aşa de minunat, aşa de clar ca în psalmi. Aceasta pentru că cei care au scris psalmii, sunt oameni ca şi noi. Au trecut prin aceleaşi stări afective prin care trecem si noi d emulte ori. De multe ori un psalm te scoate dintr-o gafă spirituală văzând cum a ieşit la rândul lui dintr-o situaţie asemănătoare autorul acesteia.

Psalmul 73 este istoria spirituală a unui om al lui Dumnezeu. Psalmul ne prezintă niste lupte şi probleme pe care şi le-a pus omul acesta, în care era să se prăbuşească, dar apoi ne arată modul minunat în care el a ajuns la o viaţă demnă, adevărată.

Problema ce şi-o pune în acest psalm omul lui Dumnezeu este diferenţa covârşitoare dintre viaţa lui materială şi viaţa materială a celor necredincioşi. Ani de zile i-a mers rău: nedreptate, apăsare, batjocură, ocara... ani de zile, până a obosit. S-a uitat în jur şi i-a văzut pe cei necredinciosi: servicii bune, afaceri grase, case mari, relaţii... 'Li se bulbucă ochii de grăsime şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd si vorbesc cu răutate de asuprire, vorbesc de sus, îşi înalţă gura pâna la ceruri şi limba le cutreieră pământul'. Totul le merge bine!

Atunci eu de ce mai cred în Dumnezeu? Unde este Dumnezeul acesta în care mă încred eu? Aceasta este viaţa unui credincios?

'Era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii. '

'Degeaba mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie, căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. '

Oare nu aceasta este şi experienţa ta? Mărturisesc că aveam o reţinere cu privire la mesajul ce urma sa vi-l împărtăşesc azi dar înainte de a coborî am deshis Biblia lucru pe care eu îl fac foarte rara şi am zis: 'Doamne, dă-mi un cuvânt şi arată-mi despre ce să vorbesc de aici'. Şi ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu:

'Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă iscusită ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. '

Am zis 'Aici trebuie să fie cineva mai mult decât doborât de întristare. Aici trebuie să fie suflete care să aibă nevoie de înviorare. ' Am înţeles că această stare trebuie să aibă un răspuns pentru sufletul tău.

Ce s-a întâmplat cu omul lui Dumnezeu este că el a intrat într-o luptă spirituală.

Ispita vine cam aşa: ; Uite, la toţi le merge bine, toţi au de toate, numai ţie îţi merge rău. ' Ispita totdeauna întunecă mintea şi în acele momente nu mai raţionezi, nu mai vezi nimic decât pofta. Nimic nu mai există sfânt pentru tine, nimic. Oricât de organizat şi de calculat ai fost, oricât de tare ai fost, uiţi totul şi tot orizontul ţi se întunecă!

Ispita este logică! Diavolul vine cu o logică de fier: 'Tu nu vezi că Dumnezeu te-a părăsit, a uitat de tine în cel mai bun caz? Degeaba ai crezut, degeaba mai trăieşti pe lumea aceasta! ' Logică de fier. Ce să mai răspunzi unor astfel de argumente?

Aşa vine ispita. Ea vine cu o logică de fier când e vorba să furi, să minţi, să curveşti. Diavolul spune, îţi demonstrează chiar, că numai aşa este logic să faci. Altă cale de ieşire nu mai ai. Eşti orb, întunecat de argumente logice şi tu nu mai ai nimic de zis. Atunci eşti gata să cazi.

Într-o astfel de situaţie se afla omul lui Dumnezeu. Nu-i aşa că situaţia aceasta s epotriveste de minune cu situaţia ta? Dumnezeu mi-a spus că exact asta e şi situaţia ta! Aş vrea ca împreună să vedem cum a reuşit omul lui Dumnezeu să rămână totuşi în picioare. Sunte trei lucruri fundamentale ce l-au ţi ut în picioare pe el şi care te vor ţine si pe tine, dacă vei lua aminte la ele:

1. El face un raţionament în versetul 15: 'Dacă aşa zice 'Vreau să vorbesc ca ei', iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. '

Ispita vine şi-ţi spune 'Fii ca ei! ' Minţi ca ei! Dedă-te la mârşăii, zi ca ei, numai să te lase în pace, fă un compromis şi se termină toate necazurile tale! Este logic şi clar, şi tu nu poţi decât să asculţi de mine şi să faci aşa! '

'Dacă aş zice 'Vreau să vorbesc ca ei', iată că n-aş fi credincios nemului copiilor Tăi'. Omul acesta s-a gândit la ceilalţi fraţi ai săi. 'Dacă eu m-aş lepăda de toate, mai întâi, eu i-aş răni pe fraţii mei'. Vă mărturisesc că cel mai grav lucru c el-am simţit eu atunci când am căzut d ela credinţă a fost faptul ca am simţit rana fraţilor mei, eu i-am ranit pe cei dragi prin căderea mea. Omul acesta s-a gândit la ceilalţi, s-a gândit la ceea ce s-ar putea întâmpla după căderea sa. 'Nu vreau să-i rănesc pe cei care până acum au crezut în mine. Vreau ca pentru ei să rămân om! '

O, dacă în clipa ispitirii ţi-ar veni în minte lucrurile din Casa lui Dumnezeu, bucuriile avute acolo, cum te-ai rugat, cum ai cântat cu copiii lui Dumnezeu! Atunci ţi-ai zice: 'Ce vor zice cei cu care m-am rugat, cu care am avut atâtea clipe înălţătoare? Ce va zice însuşi sufletul meu că i-am trădat crezul? O, Doamne, nu mă lăsa să-mi degradez fraţii! Nu mă lăsa să-i amărăsc! Ajută-mă să rămân om pentru ei! '

Acesta este primul suport pentru omul lui Dumnezeu: Dacă m-aş deda cu cei răi la ale lor, n-aş mai rămâne credincios copil al lui Dumnezeu.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>