Frumusețea lui Hristos -2-

Știu că toată forța creată s-ar scufunda sub mine dacă m-aș sprijini pe ea și de aceea, este mai bine să mă bizui pe Dumnezeu decât să mă scufund sau să cad; iar noi, niște suflete slabe, trebuie să avem o temelie și o zidire, fiindcă nu putem rezista de unii singuri. De aceea, să fim înțelepți în alegerea noastră și să alegem și să ne hotărâm fericirea, care este aceea de a ne încrede în Domnul.

Nu-ți sunt pierduți aceia care sunt adunați în tezaurul lui Hristos din ceruri. La înviere te vei întâlni cu ei; ei sunt acolo, trimiși înainte, dar nu izgoniți. Domnul tău te iubește, El, Cel care este obișnuit să ia și să dea, să dea cu împrumut și să ia cu împrumut.

Nu ți se va permite să te furișezi încet în cer, în tovărășia lui Hristos, fără o luptă și o cruce.

Descopăr că lucrarea cioplită a lui Hristos pe care El o alege pentru noi sunt crucile, și că prin cruci El ne înfățișează și ne zugrăvește potrivit chipului Său, tăind bucăți din răutatea și stricăciunea noastră. Doamne, taie, Doamne, cioplește Doamne, rănește, Doamne, fă orice va desăvârși chipul Tatălui Tău în noi, și peregătește-ne pentru glorie!

Este (NUMAI!) bunătatea Domnului faptul că El va înlătura pleava din noi în foc. Cine știe cât de necesară este cernerea noastră și de câtă zgură trebuie să scăpăm înainte de a intra în Împărăția lui Dumnezeu? Atât de strâmtă este poarta cerului încât nodurile, cioturile și excrescențele noastre de mândrie, și d eiubire de sine, și iubire d eidoli, și iubire d elume trebuie lovite cu ciocanul de pe noi ca să dăm năvală plecându-ne jos și târându-ne prin acea poartă strâmtă și spinoasă.

Oh, câte datorez pilei, ciocanului și cuptorului Domnului meu Isus!

De ce să tresar la plugul Domnului meu, care lasă brazde adânci pe sufletul meu? Știu că El nu este un Gospodar leneș, ci El Și-a propus să strângă o recoltă.

Crucile sunt declarate a fi accidente comune tuturor sfinților și în ele constă o parte a comuniunii noastre cu Hristos.

Ce dulce ar fi pentru noi dacă am învăța să ne ușurăm poverile adaptându-ne inimile la povară și făcând din voia Domnului nostru o lege.

Nu partea însorită a lui Hristos este cea spre care trebuie să privim, dar noi nu trebuie să Îl părăsim din cauza lipsei acesteia, ci trebuie să ne împotrivim oricărui lucru care ni s-ar putea întâmpla în timp ce Îl urmăm până când El și noi trecem de mărăcini și de tufișuri și ajungem pe pământ uscat. Natura noastră slabă va fi purtată prin necazurile acestei vieți mizere în brațele lui Hristos. Și este înțelepciunea Lui, a Celui care cunoaște structura noastră, ca fiii și fiicele Sale să meargă spre cer cu încălțămintea udă și cu picioarele reci.

În ceruri nu sunt decât flori desăvârșite de grădină, și cel mai de preț bun acolo este Hristos!

Nu este o cale netedă și ușoară, și nici vremea noastră nu va fi plăcută și frumoasă; dar oricine L-a văzut pe Dumnezeul nevăzut și cetatea cea frumoasă nu ține seama de pierderi sau de cruci. Trebuie să ajungi acolo, indiferent cât te va costa; nu te uita la preț, nici la tot ce ai, pentru a câștiga acel castel; drepturile la el sunt câștigate pentru tine și îți sunt date ție, în Testamentul Domnului tău Isus. Și vezi ce moștenire frumoasă ți-a lăsat Prietenul tău pe moarte, Hristos: și acolo nu lipsește nimic altceva decât ca tu să intri în stăpânire.

Oh, sufletele oamenilor nu au aripi și de aceea, își păzesc cuiburile și nu se familiarizează cu Hristos.

Ce-aș putea eu spune despre El? ... HAIDEȚI SĂ MERGEM SĂ-L VEDEM!

Am puțin, puțin din El; totuși, tânjesc după mai mult.

Nu te speria de suferința pentru Hristos: fiindcă Hristos are un scaun, o pernă și pace dulce pentru un suferind.

El Își ia copiii în brațe atunci când ajung la o apă mai adâncă; cel puțin, când pierd pământul (de sub picioare) și sunt forțați să înoate, atunci El Își ține mâna sub bărbia lor.

Gândurile mele strâmte și puțin adânci nu sunt busola după care navighează Hristos. Las căile Sale în seama Lui, căci ele sunt deasupra, cu mult deasupra mea... În căile Lui sunt cotituri, mișcări înainte și înapoi pe care niște trupuri oarbe ca ale noastre nu le pot vedea.

ÎNȚELEG CĂ HARUL CREȘTE CEL MAI BINE IARNA.