„Fereastra ochiului din mine”

„Surâsul primăverii” -  un nou volum de poezie apărut sub semnătura Marinei Glodici
„Surâsul primăverii”, al şaselea volum de poezie al Marinei Glodici vede lumina tiparului în anul 2010; poemele sale precum o salbă, pe care stau înşirate unul câte unul simţămintele poetei încă tinere, se revărsă ca un torent către inimile cititorilor, în îmbrăţişarea tandră a primăverii. Oare care dintre noi, pământenii, nu simţim efectul prospeţimii şi tinereţii în străfundul sufletului nostru, în fiecare primăvară, numită pe bună dreptate „anotimpul iubirii”?! O îmbinare de culoare şi lumină armonizate sensibil cu trăiri ce rivalizează cu sublimul, şi în plus, prezenţa de netăgăduit  a divinului în versurile poetei demonstrează, fără îndoială, că Dumnezeu a dat mâna cu această poezie, iar cuvântul se pleacă cu smerenie ca într-o dulce rugăciune, în faţa sufletului…
„Raiul bucuriei” coboară în fiecare om odată cu primăvara şi lasă „urma de înger” în cupe de ghiocei, în drumul său spre inimile noastre, dăruind „pace sacră-n sărbătoare” („Surâsul primăverii”). Ce frumos !
„Albastra slovă” a „cuvântului din iarbă” sau din „ochi de flori”, mângâiată de „raze dulci ce se alintă” capătă valenţe deosebite, transformând totul într-o adevărată sărbătoare a  revenirii la viaţă! („Flori”).
Poeta care şi-a pregătit „şevaletul inimii” înmuindu-şi „pensula” în culorile sufletului „spălat” anume în „culori de curcubeu”, dă frâu liber imaginaţiei  „pictând “ un tablou din care izvodeşte un „dor aprins”, un dor nestins – dorul de nemurire, de înălţare deasupra tuturor celor pământeşti; toate aceste imagini poetice deosebit de sensibile reînvie sentimente de o nobleţe uimitoare odată cu primăvara („Primăvară în apogeu”).
Menţiona însăşi poeta într-un articol în care vorbea despre poezie şi sensurile ei:   
„Poezia a fost şi va fi modalitatea de comunicare candidă, gingaşă, puternică prin esenţa ei umană… Ea se manifestă ca o respiraţie cerească a sufletului pământean căutător de sine”. Acest mesaj simplu dar atât de plin de esenţă îl transmite şi poezia Marinei Glodici: poezia ei este viaţă, este trăire, este sensibilitate dusă la extrem.
Într-una din poeziile din noul său volum, poeta spune: „Hei, poete, tu nu vezi că e primăvară?/ A venit să bată-n geam şi să scrii anume/ Că Viaţa a învins peste tot în lume/ Am deschis uşor fereastra ochiului din mine”... („Primăvara bate-n geam”)
„Am deschis uşor fereastra ochiului din mine”... mi-a plăcut foarte mult această sintagmă atât de profundă - „fereastra ochiului din mine”... Am urmărit pe parcursul lecturării acestui volum linia ascendentă a evoluției, descoperind cu satisfacţie acele trepte ce duc vibraţia interioară a sufletului către un nivel superior. Poezia Marinei Glodici este de fapt această fereastră, fiecare dintre poemele aparţinând acestui ciclu purtând fără îndoială, pecetea dorinţei ardente de descoperire şi cunoaştere profundă a sinelui.
„Surâsul primăverii” reprezintă de fapt o suită de poezii care surprind efectul primăverii asupra a tot şi a toate; fie că poeta se apleacă cu sensibilitate spre natură, spre fiinţa umană, spre zi sau spre noapte, spre munte sau spre mare sau spre orice altceva din ceea ce-o înconjoară, centrul universului său poetic îl constituie aceeaşi legătură de netăgăduit dintre renaşterea fizică şi renaşterea spirituală: „Primăvara asta-i clipă, de visare şi iubit/ Ruptă chiar din veşnicia vieţii-n infinit” („Pastel”).
O asociere sensibilă a exploziei de floare şi culoare din timpul primăverii cu cel mai frumos sentiment ce poate anima fiinţa umană,  dragostea -  prinde contur în creaţiile Marinei Glodici, lăsând loc subtil pentru interpretarea sensului în care este ilustrată: „Picură clipa în palmă fugar ca o nimfă” și se strecoară tiptil spre inima ce-ar putea fi surprinsă de „avalanşa iubirii” ca apoi să transpară un soi de fugă spre zbuciumul interior, impunând tăcerea: „Tăcută, inertă se schimbă la faţă/  clipa devine azi ca o povaţă” („Picură clipa”).
Întrebări, frământări şi răspunsuri, în stihuri aşezate cu migală la tulpina gândului, precum nişte serafice voaluri peste sufletele fecioarelor ce-ascund timid taina iubirii... „S-aducă oare primăvara o viaţă nouă?/ Să fie ea simbolul cel sacru de iubit?” („Alai”); false linişti căutate în limpezimi de ape: „Ascult în linişte izvorul cum răsună/ Şi susuru-i cuminte inima-mi anină/ E primăvară iarăşi şi apa ce se scurge/ Aduce prin vâltoare-i cuvinte şi suspine”. Și vine deznodământul care rezidă în efemeritatea celor pământene şi refugiul spre înălţimea albastră: „Iubesc şi primăvara, dar tot de cer mi-e dor” ( „Ascult”).
Triumful primăverii asupra zbuciumărilor şi neîmplinirilor are ca suport de netăgăduit credinţa: „Mi-e grea mantaua de atâtea zile/ Culese de poeme şi visări” se destăinuiește poeta; „Ascult tăcut cum calcă-ncet privirea / Călătorind prin razele de soare/ Cum floarea de cireş îşi face drumul/ Prin calda şi cereasca ei ninsoare”, ca apoi să-și găsească tămăduirea: „Mă-nclin înaintea cerului şi-s vesel/ Că pot să mai respir a curcubeu”, spune Marina Angela Glodici („Primăvară glorioasă”).
Primăvara - panaceu universal, primăvara - balsam peste suflete triste şi deziluzii, primăvara – spectacolul renaşterii, o altfel de viaţă, curată, limpede şi cu miresme de bine, altfel spus un nou început, cu o altă faţetă şlefuită de gândurile poetei în scrierile închinate primăverii: „Te-am pictat în făt frumos,/ Şi-n viteazul din poveste.../ Şi în flori de crini am strâns/ Aşteptările ca zestre”, neuitând să accentueze: „N-ai venit şi am rămas cu cerul”... toate acestea, în superbul decor al anotimpului iertării, împăcării, dragostei ( „Hotărâre”).
„Întinerind” odată cu primăvara, Marina Glodici asemenea unui „mugur ce zâmbeşte/ Către razele de soare”, asemeni florilor ce te îmbie cu ale lor miresme la visare şi iubire, se contopeşte întru totul cu anotimpul căruia îi atribuie meritele renaşterii şi care este, pe bună dreptate  „Al cerului cadou”.
„Renasc în fiecare zi pentru dreptate / Şi pentru mila oamenilor ce-i iubesc/ Şi n-am să las din mâna mea condeiul/ Cu care îmi urmez smerit, destinul” – spun versurile ei în poemul „Urmez destinul”, asociind dragostea sa pentru scris cu o continuă primăvară a cuvântului, în care mugurii slovei se vor întrupa mereu în flori de suflet  - poemele sale.
Ideea se perpetuă şi motivaţia există, aşa cum reiese şi din poemul „Îmbrăţişarea cerului”: „Când întristarea vine să m-apese/ Peste minte, inimă şi pleoapele-mi plânse/ Renasc frământat ca şi lutul/ Iar pe buzele-mi arse/ Se-aşterne Cuvântul” scris din suflet, aş continua eu, şi cu „Literele primăverii”: „Multe litere cad din cerul primăverii/ Ele vorbesc despre soare şi flori/ Despre oameni şi Dumnezeu/ Toate se aud cum şoptesc.../ Cine are urechi... le aude!”

Iunie 2011
Phoenix, Arizona
www.romaniantimes.com