Fenomenele unei minți pasive -4-

INACTIVITATEA: Când este supusă unui atac furibund, mintea credinciosului își pierde capacitatea de a gândi. Ea cade aproape integral în mâinile duhurilor rele, credinciosul nemaiputându-se folosi de ea. El nu poate gândi, nici măcar dacă ar vrea deoarece este incapabil de a iniția vreun gând propriu. În realitate, un șir nesfârșit de gânduri asupra cărora el nu are nici un control, i se perindă prin minte. El nu are putere de a le opri și de a le iniția pe ale sale. Ideile străine sunt prea puternice pentru ca el să poată avea propriile idei. Uneori, el va găsi în mintea sa o portiță prin care să continue să gândească. Dar atâtea voci se aud și atâtea subiecte sunt în mintea sa încât propriile gânduri sunt înăbușite. Dacă cineva dorește să gândească, desigur va trebui să dispună de memorie, imaginație, capacitatea de a raționa. Dar creștinul a pierdut între timp aceste capacități, nemaiputând, în consecință, gândi. El nu poate crea, nu poate deduce, nu-și poate aminti, nu poate compara, judeca, pricepe. Prin urmare, nu poate gândi. Iar dacă va încerca să o facă, va experimenta un fel de senzație uluitoare ce va înăbuși orice gând productiv.

Întrucât procesele sale mentale sunt acum înrobite, credinciosul va manifesta un punct de vedere mult deplasat. O movilă îi va părea un munte. Totul i se va părea ca o scară ce urcă la cer. În special îi va fi teamă de tot ce necesită gândire. Nu-i va mai plăcea să stea de vorbă cu oamenii deoarece asta va reclama eforturi prea mari din partea sa. Pentru a continua cu statornicie și râvnă să-și facă datoria în slujba sa zilnică este nevoie de viață. El este legat cu un lanț intangibil, pe care alții nu îl observă. Credinciosul acesta se va simți încorsetat și încolțit ca un sclav care ar dori să se revolte dar știe că nu poate.

Și astfel, creștinul trăiește ca într-un vis. Își risipește timpul fără ca acesta să fie ocupat cu gânduri, imaginații, rațiuni, conștiență. Pe măsură ce mintea este atacată, voința este afectată automat deoarece prima constituie o lumină pentru cea din urmă. Creștinul va îngădui să fie aruncat de colo-colo în pasivitatea sa afectat de mediul înconjurător, incapabil de a lua decizii proprii. Când va fi umplut de idei neliniștitoare, fiind lipsit de pace, nu va putea să străpungă această pâclă deasă pentru a-și dobândi libertatea. El pare împiedicat de un impediment nevăzut. Numeroase lucruri pe care ar dori să le facă sunt însă curmate chiar pe când se pregătește să le pună în aplicare, deoarece este copleșit de simțământul că trebuie să se oprească fiindcă totul e în zadar. Pentru el viața a devenit doar un șir nesfârșit de obstacole insurmontabile. Cum ar putea el să fie mulțumit?

Acest tip de inactivitate contrastează puternic cu activitatea obișnuită. În cazul din urmă, omul poate să-și recapete mintea ori de câte dorește. Dar când inactivitatea creierului se datorează atacurilor duhurilor rele, atunci oricât s-ar strădui credinciosul să-și activeze mintea, nu o va putea urni din loc. Pur și simplu va fi în incapacitatea de a mai gândi. Capul îi va fi îngreunat de parcă o uriață greutate îl trage în jos.

ACESTA ESTE FENOMENUL UNEI MINȚI PUTERNIC AFECTATĂ DE DUHURILE RELE!

Mulți sfinți care se îngrijorează continuu contractează acest tip de boală a inactivității mentale. Dar dacă ar fi să ne coborâm în mediul lui, la poziția în care se află credinciosul respectiv, am ajunge inevitabil la concluzia că el are toate motivele să fie fericit și satisfăcut. Realitatea este că acest credincios e măcinat de îngrijorări și gânduri nefericite. Rugați-l să precizeze motivul pentru această stare de lucruri și nu va fi în stare să găsească nici unul menit să explice de ce a ajuns în această stare. Sugerați-i să se descotorosească de această stare și vă va spune că nu o poate face. El însuși nu înțelege strâmtorarea în care se află. Pare a se fi scufundat într-o mlaștină din care nu se poate smulge. E așa de obișnuit cu îngrijorarea încât nu are tăria de a se ridica deaupra ei. Desigur, aici avem de a face cu mâna apăsătoare a vrăjmașului. Dacă ar fi o îngrijorarea naturală, ar exista o explicație.

Toate îngrijorările lipsite de o cauză obiectivă sau o justificare suficientă au la origine duhurile rele. Credinciosul a alunecat așa de tare deoarece chiar de la început el a acceptat ideile duhurilor rele acum nemaiputându-se elibera.

Mintea sa este fixată într-o aparentă stare de pasivitate nemaidând nici un semn de viață. O asemenea persoană devine inconștientă de robia în care se află din pricina faptului că este încărcat cu poveri. El nu poate zări cerul senin după cum nu poate înțelge sensul adevărat al unei imagini ce i se prezintă. El nu poate apela la capacitatea sa de a raționa. Este un deținut încarcerat ducându-și zilele în beznă și deznădejde.

Duhurile rele jubilează când îi văd pe oameni că suferă.

Toți cei ce vor cădea în mâinile lor vor păți la fel!