text Eseuri crestine

Fenomenele unei minți pasive

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

E foarte trist să constatăm că atât de mulți creștini, necunoscând deosebirea de bază între activitatea duhurilor rele și aceea a Duhului Sfânt, i-au permis vrăjmașului, din nebăgare de seamă, să pătrundă în mintea lor și s-o ocupe.

GÂNDURI FULGERĂTOARE: După ce mintea cuiva a căzut în pasivitate, acelei persoane i se vor injecta din afară multe gânduri necurate, confuze și pline de blasfemie. Acestea vor asalta, unul după altul, mintea sa. Deși omul respectiv se va decide să le respingă, totuși el nu va putea să le stăvilească sau să schimbe optica gândirii. Mintea lui va fi ca un perpetuum mobile, în sensul că odată urnite, aceste gânduri nu mai pot fi oprite. Oricât s-ar opune cu voința sa, tot nu va putea elimina din capul său aceste gânduri. Duhurile rele îi vor injecta credinciosului idei total contrare voinței sale.

Uneori, aceste idei vor asalta creierul persoanei respective ca un fulger. Cu ajutorul acestor străfulgerări, persoana va înțelege sau va descoperi lucruri ieșite din comn. Aceste străfulgerări se vor prezenta SUB FORMA UNOR SUGESTII, indicându-se victimei să facă un lucru sau altul. Adesea, el va avea impresia că aceste gânduri au izvorât din el însuși, dar, după o analiză atentă, își va da seama că nu el le-a inițiat. Acestea nu sunt altceva decât faptele duhurilor rele din cadrul UNEI MINȚI PASIVE. Copilul lui Dumnezeu trebuie să se opună gândurilor fulgerătoare ce reclamă din partea lui inițierea unei acțiuni, deoarece aceste gânduri nu vin de la Duhul Sfânt. De altfel, dacă le va cerceta îndeapropae, va vedea cât de netrebnice sunt aceste gânduri.

Știm că în aceste vremuri de pe urmă, duhurile rele sunt angrenate mai cu seamă în propagarea multor învățături. Copiii Domnului trebuie să se ferească de aceste învățături ce sunt transmise unei minți pasive (1 Timotei 4.1). Nu puțini sunt cei ce cred că li s-a descoperit o nouă lumină din Scriptură când cercetează și înțeleg chestiuni pe care predecesorii lor nu le-au înțeles. Acești indivizi trebuie să fie cu mare băgare de seamă, întrucât îndeosebi în aceste momente de meditație forțele răului le injectează credincioșilor, cu iuțeala fulgerului, aceste idei perverse sau le combină cu propriile idei ale credincioșilor. Nefiind conștienți de posibilitatea de a primi în mintea lor învățătura duhurilor rele, creștinii vor presupune că tot ce i-a străfulgerat în timp ce stăteau în meditație ar fi o nouă descoperire pe care au făcut-o ei înșiși. Apoi ei vor redacta în scris sau vor predica pe marginea acestor idei, tratându-le drept rodul muncii lor de cercetare. Când aud sau citesc aceste învățături, oamenii se minunează în fața deșteptăciunii acestor creștini. Dar realizează ei oare că multe din aceste doctrine vin, în realitate din abis? O sumedenie de erezii și-așa numite învățături spirituale, precum și diverse intrepretări ale Cuvântului care produc sciziune în sânul bisericii lui Cristos, își au, de fapt, originea în aceste gânduri fulgerătoare ce-i atacă pe credincioși chiar în timp ce ei studiază Cuvântul Sfânt. Nu trebuie să ne lăsăm impresionați de aparenta strălucire a acestor străfulgerări de iluminare a minții. Mai degrabă, trebuie să ne întrebăm din ce sursă provin. Este oare o revelație a Duhului Sfânt în intuiția noastră? Sau a izvorât gândul respectiv din propria noastră gândire? Sau poate au fost fabricate de duhurile rele? ...

Când mintea cuiva este pasivă, vrajmașului îi este foarte ușor să-i injecteze idei fără noimă spunându-i, de pildă:

Ești un vas special în mâna lui Dumnezeu! sau: Lucrarea ce o săvârșești va cutremura lumea! sau: Tu ești cu mult mai spiritual decât alții! sau: Trebuie să te înscrii la un curs! sau: În curând, Dumnezeu va deschide larg o ușă de propăvăduire a lucrării tale! sau: Va trebui să pășești cu îndrăzneală înainte, trăind prin credință! sau: Resursele tale spirituale sunt nelimitate!

Asemenea gânduri amețitoare dezarmează vigilența sfântului. El va zăbovi zi și noapte asupra acestor idei, alimentându-se cu impresia că ești un credincios nemaipomenit de avansat. Refuzând să facă uz de capacitatea de a raționa a minții sale, el nu va băga de seamă cât de nocive și ridicole sunt aceste idei pentru umblarea spirituală. El se va complace în acestea, continuând să viseze la gloriosul său viitor.

Unii dintre cei ce vestesc mesaje din partea Domnului sunt adesea guvernați de aceste GÂNDURI FULGERĂTOARE. Ei vor predica despre ceea ce li s-a descoperit într-o fracțiune de secundă concluzionând că aceste gânduri inopinante trebuie să fie neapărat de la Dumnezeu, drept care le acceptă în mod pasiv. Ei nu înțeleg că Dumnezeu nu dăruiește revelații așa, dintr-o dată, iar când le transmite, acest lucru nu se face de către minte. În pofida faptului că aceste cuvinte la care recurge credinciosul în aceste situații par a fi pline de miez, trebuie totuși să constatăm că sunt produsul forțelor întunericului. Ba, mai mult, uneori, în timp ce predică, o mulțime de versete din Scriptură năpădesc mintea și gândurile credinciosului. Ascultătorii lui vor fi, după toate aparențele, de-a dreptul încântați de strălucirea acestor idei. Dar, după terminarea adunării, ascultătorii nu vor putea sesiza nici un aspect practic pozitiv în viața lor. Or, tocmai aici s-ar putea să fie vorba de acțiunea puterilor întunericului.

După ce a cedat în mintea sa teren duhurilor rele, copilul lui Dumnezeu își va da seama că acestea sunt capabile să trezească în el orice gând. Adesea duhurile rele sădesc în colegii săi de lucrare îndoieli nejustificate sau atacă mintea vreunuia dintre ei cu gânduri de dezbinare, pentru a-i izola de ceilalți credincioși. Și astfel, ca urmare a instigării duhurilor rele, lucrătorul va trage concluzia eronată și neînteimeiată că, cutare sau cutare gândește ba una, ba alta despre el. Și uite așa, s-a produs dezbinarea! În realitate, nu există nici o fărâmă de adevăr în toate acestea, nici un temei pentru a atare concluzie. Oh, dacă ar ști copilul lui Dumnezeu cum să examineze sursa acestor închipuiri și modul în care li se poate împotrivi, nu s-ar mai produce dezbinare! Ce trist este să vedem cum el va trata aceste gânduri ca fiind propriile sale gânduri, total inconștient de faptul că duhurile rele i le-au sădit!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Drum deschis, spre cerul sfânt
Drum deschis, spre cerul sfântTimpul e tot mai aproapeȘi Isus, va reveniLa cer să ne ducă, poateDacă mântuiți, vom fi.Pentru asta, e o luptaSă urmăm calea cea dreaptăCine de Domnul ascultăViața eternă... Citeste mai mult >>
Ucenicul lui Hristos!
Un ucenic al lui Hristos iubește,Iar pomul vieții lui e roditor.Prin viața sa, pe Domnul proslăvește,Este supus, în toate veghetor.Un ucenic al lui Hristos așteaptă,Ca Dumnezeu să-i vină-n ajutor.A sa... Citeste mai mult >>
Tu omule Pocăiește-te
Tu omule Pocăiește-te,Părăsește Păcatul tău.Întoarce-te la Dumnezeu,Ca să zbori în Cerul său.Să Mijlicim în Rugăciune,Făcând faptele bune.Să ne Smerim cu Pocăință,Slujind cu Credință.Să rugăm pe Creat... Citeste mai mult >>
Vino Doamne între Popoare
Vino Doamne între Popoare,Căci la tine nimeni nu moare.Ci primim viață prin Duhul Sfânt,Căci tu ești Domnul Preasfânt.Vrem prezența ta între noi,Să te zărim din Splendori.Vrem să te vedem în fiecare d... Citeste mai mult >>
Vocea Duhului.
Vocea Duhului.Îmi doresc să aud mereuCa și Pavel la EutihAre încă viata-n elStai pe pace n-a muritÎmi doresc ca orice șoaptăDe la Duhul meu cel SfântS-o aud să nu mă lasClătinat de orice vîntFiindcă-n... Citeste mai mult >>
Să cresc mai mult Isus aș vrea.
Să cresc mai mult Isus aș vrea.De-ai hotărât încă o ziÎn dreptul meu, ca dar cerescAjută-mă Isus prin harul TăuȘi prin iubirea Ta să crescSă cresc mai mult și zi de ziCu Tine să mă-asemuiescÎn dragost... Citeste mai mult >>
Îți cerem, Doamne
Îţi cerem Doamne milă şi-ndurareLa Tronul Sfânt al milei şi-ndurării,Ascultă-ne din Cer pe fiecareCând Te chemăm în ceasul încercării.Revarsă peste noi înţelepciuneSpre a cunoaşte-n totul Voia-ţi Sfân... Citeste mai mult >>
Isaia 45 Cirus
10.03. 2026. Isaia 45. CirusAșa vorbește DOMNUL către unsul Său,Către Cirus pe care-l țin de mâna dreaptă,Ca acest uns al SăuSă cunoască, ce de la el DOMNULce așteaptă...DOMNUL înainte-i mergeCa să-I... Citeste mai mult >>
La Masa Domnului
De câte ori în Taină SfântăEu stau la Masă cu Isus,În gând mă poartă amintireaPână-n „Odaia cea de sus“.Isus, din nou ne frânge pâineaZicând: “Eu Trupul Mi L-am frântPe Golgota, ţintit în cuie,S-aduc... Citeste mai mult >>
Ce-aș fi Isuse fără Tine
Ce-aș fi Iubire fără Tine,Eu ce-aș rodi de nu ai fi,Fără iubirea Ta divină,Eu pe pământ doar aș urâ.Ce-aș fi în noapte făr' lumina,Ce-o lasă strălucirea Ta,Tu spune-mi... eu fără de Tine,Ce pot să fac... Citeste mai mult >>