text Eseuri crestine

Eşti biruitor asupra lumii?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Cât de mult te lupţi pentru a birui ispitele şi greutăţile create de vrăjmaş în viaţa ta?

V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.

„Ați biruit” înseamnă că eşti deja, acum, în starea de biruitor. Pentru totdeauna. Deci nu este nevoie de nicio încleștare la fiecare provocare pe care-o întâlneşti în viață cu scopul de a stabili biruința. Şi asta pentru că biruința o ai. Este a ta și ţi-a fost dăruită de Biruitor.

V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.

Nu mai există nicio luptă. Lupta a fost dată. Învingătorul s-a decis. Restul este schimonosirea, maimuțăreala și bravura vrăjmaşului care dorește să te inducă în eroare. El nu mai are putere asupra ta. Dar te va minți cu fiecare ocazie, încontinuu și va profita de neatenția și neștiința ta.

Liber după „gratiile” minţii

Fiind în Hristos poate că vei purta lanțurile duşmănoase ale imaginației și convingerilor false induse de împotrivitorul tău, dar vei fi de fapt o făptură liberă ținută captivă prin înșelare. Minciuna este cea care te ține captiv. În adevăr nu există niciun lanț la mâinile și picioarele tale. Dar pentru că nu crezi asta, ci contrariul, te vei comporta, simți și îți vei duce viața ca atare. Ca un rob.

Biruința ta înseamnă că în orice situație din viața ta tu îți vei exercita autoritatea de fiu sau fiică de Dumnezeu pe care ai căpătat-o prin Hristos, prin harul Său, datorită credinței tale autentice. Vei cere aşadar și lua ce-i al tău. Vei declara ceea ce ești și ai (fără a-ți fi luate de nimeni), vei porunci celui biruit să se dea la o parte, vei contracara și anihila prin cuvântul, gestul, fapta ta luminoasă orice încercare, orice demers al celui rău de a te devia de la calea ta și a altora.

Nu te lăsa biruit (înșelat spre a te simți astfel) de rău, ci biruie răul (contracareaza-i acțiunea) prin bine (cuvinte, gesturi, fapte inspirate și izvorâte de Dumnezeu).

În lume fiind, eşti deasupra ei

Tu nu ești și nu vei fi niciodată mai prejos, mai slab ca dusmanul tău înfrânt de Hristos pentru totdeauna la cruce. Pentru că tu ești din Dumnezeu (1 Ioan.4:4) și una cu Hristos (Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele – Ioan 15:5), beneficiind de tot ce a obținut El prin ascultarea Sa de Tatăl. Poartă-te ca atare, și nu vei cunoaște gustul înfrângerii. Poate că uneori vei fi doborât, dar nu înfrânt. Înfrângerea vine din tine, din interior întotdeauna, nu din poziția în care te-a plasat, prin înșelare, tatăl minciunii folosindu-se de argații săi.

Eşti biruitor. Tu. Oricine ai fi, de oriunde. Odată ce ai crezut şi îţi menţii credinţa că Isus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu.

Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>