Eroul

Omul modern, fie că posedă trăirea religioasă sau nu, a fost în stare în trecerea prin timp să-şi creeze personaje înzestrate cu putere, care apără binele pământenilor, ducând o luptă cu toate forţele care îi vor răul omului sau cu personaje care prin setea lor după putere distrug totul în cale sau domină prin forţă. Fie că vorbim de eroi antici, cum ar fi Hercule sau de cei moderni, de la Superman, Batman sau Spiderman, omul a ştiut tot timpul cum să-şi îndrepte atenţia către aceste personaje devenite mai mult sau mai puţin simboluri. Au creat legende în jurul lor, poveşti care au însufleţit, animat felul de a crede al omului, au creat opere de artă clasice sau filme hollywoodiene cu înaltă încărcătură emoţională, mişcând-ul pe om până într’acolo încât acesta, fie conştient sau nu se schimba sub influienţa personajului către care îşi transfera emoţiile, trăirile, loialitatea şi de ce nu crezul… Pentru omul ataşat de povestea şi personajul din spatele costumului care defineşte eroul plin de calităţi, eroul este cel care îl aşează într-un loc anume, îi dă un echilibru, o viziune despre cum trebuie să fie omul simplu care nu posedă puteri, dar care prin imitaţia eroului poate schimba ceva în sine, în jurul său pentru binele aproapelui, pentru binele spaţiului fizic în care trăieşte… Şi nu întâmplător omul simplu se ataşează de astfel de personaje; omul simplu sesizează calităţi care în mod obişnuit nu le posedă oricine şi oricum. Vede in Superman, eroul care se distinge prin vitejie şi curaj excepţional, care se distinge prin abnegaţie deosebită în împrejurările grele pe care le oferă viaţa, vede omul care are puteri supraomeneşti capabil de fapte deosebite, fiind în acelaşi timp o fiinţă cu calităţi morale şi cu acţiuni pe măsură. Omul simplu îi acordă încrederea eroului nostru, tocmai pentru că acesta din urmă este capabil să câştige luptele şi războiul contra răului, contra celor ce săvârşesc răul…
Ĩnsă, oricât de frumoase, de atrăgătoare ar fi aceste figuri “zeificate”, devenite poate in timp simboluri, ele nu rămân altceva decât personaje create de om, atunci când acesta simte nevoia (posibilă) de protecţie a unei superputeri, fie chiar si la nivelul intelectului… Nevoia omului de a se ataşa faţă de ceva care îi este net superior, faţă de ceva de care se ştie protejat, apărat, sau care îi poate fi prietenul de aproape, e nevoia cea mai veche a omului. Omul nu trebuie să se ştie singur, trebuie să ştie că îi aparţine cuiva, însă cuiva mai puternic decât el, unui erou, unui prieten gata oricând să-i fie alături…
Da, omul are nevoie de eroi, dar aceşti eroi, nu sunt altceva decât personaje imaginate de om, care nu pot fi vii, decât în dimensiunea virtuală. Omul are nevoie de un Erou adevărat, mărturisit de miliarde de oameni, care a trăit şi a fost făcut cunoscut prin cuvântul scris al istoriei vremurilor în care a trăit. Omul nu are nevoie de imitaţii, de înlocuitori, ci de Original, de Hristos care în adevăr a luptat cu răul, cu cel ce prin natura sa este rău… Hristos este Eroul eroilor, cel care prin sângele Său (arma Sa) a biruit, curăţat şi înoit tot ce era stricat, vechi.
Cât de frumos suprinde Mel Gibson în filmul “Patimile lui Hristos” tabloul clasic al luptei dintre bine şi rău, dintre Erou şi cel ce face răul. Dincolo de dramatismul şi poate exagerarea scenariului, filmul începe cu o secvenţă suprinsă în grădina Ghetsimani, cu Iisus in focul rugii către Dumnezeu Tatăl… Diavolul îmbrăcat în robă neagră şi lungă, caută a-L tulbura prin îndoială pe Cel ce avea să ducă lupta cea grea, cea bună şi adevărată pentru salvarea omului şi împăcarea lui cu Dumnezeu. Ĩn timp ce Iisus apăsat de greutatea simţirii cade la pământ în rugă, Diavolul trimite către El un şarpe… Iisus, întărit din rugă se ridică şi cu piciorul zdrobeşte capul şarpelui, împlinind cuvântul protoevangheliei: “Acesta iţi va zdrobi capul…” Geneza 3:15. Filmul continuă arătând lupta ce o purtă Iisus pentru salvarea omului, apărând din când în când în cadru si Diavolul îmbrăcat în aceiaşi robă neagră, mergând printre cei ce altădată L-au primit bine, dar în cele din urmă I-au vrut răul şi moartea. La un moment dat, Maica Domnului aleargă să-şi mângâie Fiul, însă Iisus îi spune frumos: “Iată mamă cum înoiesc totul”, autorul filmului lăsând în acest fel să se înţeleagă că ceea ce I se întâmpla lui Iisus nu era în zadar, ci totul tindea către o finalitate…Filmul se termină cu o succesiune de scene dramatice pentru cei ce au participat la moartea lui Iisus dar si cu disperarea Diavolului care a realizat ce cale a urmat, înstrăinat fiind şi ţipând de durere din cauza săvârşitei lupte dintre el şi Iisus, luptă câştigată de Iisus cu multă suferinţă, cu multă dragoste pentru om… Ĩn final, Iisus a înviat, privind cu bucurie către lumina ce venea de la gura mormântului…
Iată Eroul, iată Salvatorul neînchipuit de om, Mântuitorul care S-a întrupat, care ne-a arătat cum se luptă şi cum se iubeşte, Mântuitorul care trăieşte şi care are să vină iarăşi pentru a încheia totul şi a începe totul.
Dacă omul ar transfera trăirea lui, simţirea lui, crezul lui din dreptul eroilor falşi către cel Adevărat, ar descoperi că ceea ce este creat de om rămâne creat de om, ar descoperi că ceea ce este adevărat este Adevăr şi nemuritor, ar descoperi că ceea ce este virtuos şi demn de admirat, preţuit şi imitat la eroii închipuţi, este cu atât mai deplin de urmat toate acestea la Modelul adevărat de erou.
Eroii închipuiţi sunt în final doar divertisment. Eroul meu este Iisus şi acesta este veşnic Prieten, Domn şi Ĩmpărat! http://faptesicredinta.blogspot.com/2011/02/eroul.html