Eliberarea din înfăptuirea păcatului -1-

   Întrebarea de care ne vom ocupa în acest capitol este următoarea: cum pot oamenii care au experimentat minunea naşterii din nou să se ocupe de păcătoşenia lor, în timp ce încearcă să trăiască cu deplina siguranţă a mântuirii lor? Adică, cum ne ocupăm de conflictul dintre realitatea naşterii din nou, pe de o parte, şi faptul că noi continuăm să păcătuim, pe de altă parte? Cum ţinem în echilibru pericolul de a ne pierde siguranţa mântuirii şi pericolul de a fi încrezuţi cu privire la faptul că suntem născuţi din nou când, de fapt, se poate să nu fim?  Cum ne putem bucura de siguranţa că suntem născuţi din nou, şi totuşi, să nu tratăm cu uşurinţă păcătoşenia vieţii noastre care este în dezacord cu faptul că suntem născuţi din nou?

Dumnezeu ne cheamă la siguranţă deplină

   Prima epistolă a lui Ioan pare să fie menită să ne ajute în această bătălie practică zilnică mai mult decât orice altă carte din Biblie. Priviţi la 1 Ioan 5.13: "V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, cei care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică." Această carte a fost scrisă, spune el, pentru a-i ajuta pe credincioşi să aibă siguranţa deplină că au fost născuţi din nou - adică, au în ei o viaţă spirituală nouă, care nu va muri niciodată. Ioan vrea ca noi - Dumnezeu vrea ca noi - să experimentăm ceva în această scrisoare care să ne dea încredere deplină că am trecut din moarte la viaţă.

   1 Ioan 3.14 spune: "Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă." Iisus spune în Ioan 5.24: "Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă Cuvântul Meu şi crede în Cel Ce M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă." Prin urmare, atât Iisus cât şi Ioan doresc ca noi, credincioşii să ştim că noi am trecut de judecată şi moarte, deoarece judecata noastră a avut loc atunci când Iisus a fost judecat în locul nostru, iar moartea noastră a avut loc atunci când Iisus a murit în locul nostru. Şi, prin urmare, viaţa nouă este în noi, iar această viaţă nu piere şi nu ne poate fi luată. Ea este veşnică. Aceasta este siguranţa pe care Iisus şi Ioan o doresc pentru noi. "V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că... aveţi viaţă veşnică" (1 Ioan 5.13).

Ce spuneau învăţătorii falşi

   Dar în bisericile cărora le scrie Ioan s-a întâmplat ceva ce îl îngrijora pe Ioan în mod profund. Indiferent despre ce era vorba, acel lucru ameninţa să distrugă această siguranţă. Există învăţători falşi care spun lucruri ce pot să distrugă această siguranţă. Există învăţători falşi care spun lucruri ce pot crea impresia unei veşti bune şi a unei siguranţe puternice, dar ce vor avea tocmai efectul opus. Ocupându-se de aceşti învăţători, Ioan ne arată cum să ne ocupăm de păcatul nostru relaţionat la lupta noastră pentru siguranţă. Ce anume afirmau aceşti învăţători falşi?

   În primul rând, ei spuneau că Fiul preexistent al lui Dumnezeu, Iisus Hristos nu venise în trup. Ei nu credeau în unirea deplină a Fiului preexistent al lui Dumnezeu cu o natură omenească la fel ca a noastră. Iată ce spune Ioan despre ei în 1 Ioan 4:1-3:

   "Preaiubiţilor, să nu credeţi orice duh, ci verificaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu sau nu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi. Prin aceasta cunoaşteţi Duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseşte că Iisus a venit în trup este de la Dumnezeu, iar orice duh care nu-L mărturiseşte pe Iisus nu este de la Dumnezeu, ci este al anticrisrtului, despre care aţi auzit că vine; acum el este deja în lume."

   Aceşti învăţători falşi îl despărţeau pe Hristos de trup. Vedem lucrul acesta în versetul 2. Ioan insista tocmai asupra lucrului pe care unii îl negau: "Orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu." Acestora nu le plăcea ideea unui Hristos preexistent unit cu natura omenească.

Cristologia greşită duce la moralitate îndoielnică

   Iată motivul pentru care lucrul acesta este relevant pentru întrebarea din acest capitol. Această perspectivă a persoanei lui Hristos ne-unită cu natura umană fizică, avea în mod evident, un efect moral, practic asupra perspectivei acestor învăţători falşi cu privire la viaţa creştină. Tot aşa cum rupeau legătura între persoana lui Hristos şi viaţa fizică obişnuită, ei rupeau legătura dintre a fi creştin şi viaţa fizică obişnuită.

   Unul dintre pasajele care ilustrează cel mai clar lucrul acesta este în textul nostru 1 Ioan 3.7. Ioan spune: "Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cel ce înfăptuieşte dreptatea este drept, aşa cum El este drept." Ce spune Ioan? El ne avertizează să fim atenţi la învăţătorii falşi, deoarece ceea ce spun ei este că poţi fi neprihănit şi să nu trăieşti neprihănit. "Nimeni să nu vă înşele. Cine înfăptuieşte dreptatea este drept."

   Cu alte cuvinte, Ioan se opune nu doar concepţiei lor despre Hristos, şi anume, faptului că despart persoana Lui de viaţa Sa trupească obişnuită şi de activităţile Lui, ci şi concepţiei lor despre viaţa creştină atunci când ei despart persoana noastră de viaţa noastră trupească obişnuită şi de activităţile noastre. "Trupul nu avea o importanţă reală pentru Iisus", spun învăţătorii falşi. "El este Hristosul şi nu există o unire reală a Hristosului preexistent cu omul fizic Iisus. Iar trupul nostru nu contează nici el ; într-un fel oarecare, într-un mod spiritual, noi suntem născuţi din nou, dar nu există o unire reală între acea creaţie nouă şi viaţa noastră fizică în care trăim neprihănire sau în păcat." Ceea ce a dus direct la greşeala subliniată de Ioan în 1 Ioan 3.7 - şi anume, că poţi fi neprihănit într-un mod spiritual şi totuşi, să nu trăieşti neprihănirea în viaţa ta fizică obişnuită.

   Ioan are trei răspunsuri pentru această învăţătură falsă:

   - Întruparea lui Hristos durează veşnic;

   - Trăirea creştină confirmă existenţa;

   - Cei regeneraţi nu sunt fără păcat.