text Eseuri crestine

El este Domnul Recompensei-1-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Ortberg

  Iată un ultim adevăr pe care Iisus vrea să-l înţelegem. Domnul Darului şi Domnul Socotelii este şi Domnul Recompensei. Are pregătite lucruri minunate pentru cei care administrează cu înţelepciune comoara Sa.

   Unele dintre aspectele subliniate de stapân sunt destul de previzibile: Bine, rob bun şi credincios. Imaginează-ţi cum ar fi sa primeşti această felicitare din partea lui Dumnezeu! Stăpânul invită apoi pe slujitor să intre în bucuria Sa. Adevărată bucurie!

   Dar avem şi o surprizA aici. Stăpânul nu spune De-acum poţi să pluteşti pe nori pufoşi şi să locuieşti într-un apartament frumos cu multe facilităţi şi să cânţi într-un cor care va cânta aceleaşi cântece timp de sute de miliarde de ani.

   Dimpotrivă, el spune: Ai fost credincios în puţine lucruri, acum te voi pune peste multe lucruri.

   Acum e timpul să te apuci serios de lucru! Aminteşte-ţi, stăpânul îi încredinţase slujitorului o avere considerabilă. Cu toate acestea, îi spune acum: Ai fost credincios în puţine lucruri.

   Poate acest lucru să fie adevărat - că o avere mai mare decât au văzut sau şi-au imaginat ei vreodată să însemne pentru stapân puţine lucruri? Da - comparativ cu ceea ce urma sa vină. Comparativ cu ceea ce stăpânul avea pregătit pentru slujitorii săi, averea Sultanului din Brunei, puterea lui Napoleon şi faima lui Michael Jordan sunt puţine lucruri.

   Când eram la scoala generală, cqntam într-un cor dirijat de o doamnă numită Sigrid. Avea părul vopsit albastru, cânta cu un vibrato foarte pronunţat şi avea multe bărbii care păreau că se desprind pe rând când începea sa dirijeze cu avânt. Când se enerva pe noi - şi îi dădeam destul de des motive - bătea din palme şi spunea: Copii, cântati cum v-am spus - pentru că atunci când veţi ajunge în cer, asta e tot ce veţi face: veţi cânta şi iar veţi cânta, dimineaţa, la prânz şi seara - aşa că ar fi bine să învăţaţi de pe acum!

   Dintr-un motiv oarecare, ideea că voi petrece cinci sau zece miliarde de ani îmbrăcat în robă de cor, dirijat de doamna   Sigrid cu bărbiile ei, nu mi se părea cea mai fericită opţiune.

   Mulţi oameni îşi închipuie că vor pluti veşnic pe nişte nori pufoşi. Îşi închipuie cerul ca pe o staţiune de pensionari. Un prieten mă întreba: Vor fi terenuri de golf în rai? Raţionamentul lui era ceva de genul: Raiul este ceva care ma face fericit. Ca să fiu fericit, trebuie să joc golf. Aşa că trebuie să fie golf în rai.

   A trebuit să-i explic că într-adevăr va fi bucurie în ceruri, dar că va trebui poate să cresc pentru a deveni acel fel de persoană care să poată experimenta bucuria în compania lui Dumnezeu. În plus, Biblia spune că în cer nu va fi loc pentru minciună sau trişare şi nici plâns şi scrâşnirea dinţilor - aşa că aceasta exclude golful din start. Nu va fi golf în cer. Tenis da, dar nu golf.

   Din această pildă a talanţilor învăţăm că cerul nu va fi deloc un fel de staţiune pentru pensionari. De fapt, cerul va fi locul unde vom putea experimenta pe deplin aventura, creativitatea si rodnicia pentru care am fost creaţi.

   Iisus a spus: Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.

   Poţi fi sigur că acel scaun de domnie nu e un fotoliu La-Z-bOY. PARTE A RECOMPENSEI CERULUI ESTE CĂ VOM VEDEA ÎN SFÂRŞIT REALIZAT POTENŢIALUL ÎNTREG AL UMANITĂŢII - INCLUSIV AL MEU ŞI AL TĂU. CERUL VA FI PRIN EXCELENŢĂ LOCUL POTENŢIALULUI REALIZAT. ACOLO NU VOR FI CADOURI NEDESFĂCUTE. Aşa că ia-ţi timp şi răspunde la următoarele întrebări:

   - Care este visul meu cel mai mare?

    - Cât de multă pasiune experimentez în viaţa de zi cu zi?

    - Cât de mult vreau să cresc în fiecare zi?

     - Cât de des îmi asum riscuri care necesită putere mai mare decât am eu?

   - Dacă ar trebui să numesc lucrul pentru care cred că am fost aşezat pe pământul acesta, care ar fi acela?

   - Cât de clar îmi este ce trebuie să fac?

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>