E aşa de greu să iubeşti?

   "Oare e așa de greu să iubești?" Genunchii mă dor, ochii îmi plâng iar glasul, glasul se pierde sub pături de frunze...Mă fac una cu pământul și tremur...E rece țărâna, e-ntuneric, m-apasă și mă strânge cu ură de mijloc. Simt sarea mărilor moarte, pe buzele arse de sete şi atunci, mă deștept, sub o ploaie de stele...Toate temerile mele, dispar, luate de vânturi. Punctele cardinale se contopesc în zenit, iar acolo, acolo sus, văd Steaua milenară, veghetoare, incandescentă. Privesc spre munții înalți, spre văile adânci, întunecoase. Universul șoptește în adieri, strigă în vijelii, că exist...Dincolo de ce sunt eu, vibrații adânci îmi spun, că sunt un rod al dragostei, că Tu, "Ești Cel ce Ești!" Universul întreg e în mâinile Tale iar eu, sunt doar un grăunte, o scânteie, un personaj, ce-și joacă rolul, în a vieții epopee. 

   "Oare e așa de greu să iubești?" Cu Tine totul e ușor, Doamne!...Dragostea e îndelung răbdătoare...Mulțumesc că m-ai iubit mai întâi! Așa, am învățat și eu...să iubesc! Îmi ridic ochii spre cer și...într-un surâs, aştern zborul neîmplinit al aripilor mele...Cu brațele larg deschise, las infinitul să intre în inima mea şi odată cu el, Veșnicia!...

 

28/11/13, Barcelona