Dumnezeu îţi taie respiraţia

   "Un lucru cer de la DOMNUL şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în casa DOMNULUI, ca să privesc frumuseţea DOMNULUI şi să mă minunez în templul Său." (Psalmul 27.4)

   "Am văzut pe DOMNUL stând pe un scaun de domnie foarte înalt şi poalele mantiei Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: "Sfânt, sfânt, sfânt este DOMNUL oştirilor! Tot pământul este plin de slava Lui!" (Isaia 6.1-3)

   Dacă eşti ghid într-o excursie de vizitare a unor obiective turistice şi ştii că oamenii tânjesc să se bucure de frumuseţe şi ajungi în faţa unui defileu care-ţi taie respiraţia, ar trebui să-l arăţi şi turiştilor, îndemnându-i să se bucure de privelişte. Ei bine, rasa umană tânjeşte cu adevărat după sentimentele de copleşire, uimire şi admiraţie. Şi nu există altă realitate care să-ţi taie mai repede respiraţia decât Dumnezeu. Eclesiastul spunea: "Orice lucru El (Dumnezeu) îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu." (Eclesiastul 3.11)

   Veşnicia este în inima omului umplându-l de tânjire. Dar nu ştim după ce tânjim până când nu-L vedem pe Dumnezeu care ne taie respiraţia. Aceasta este cauza neliniştii universale.

   "Ne-ai făcut pentru Tine Însuţi, şi inima noastră neliniştită este, până când odihna-n Tine n-o găseşte." (Sfântul Augustin)

   "Când la început Dumnezeu l-a făcut pe om,

Având de-a dreapta Lui paharul binecuvântării

Spus-a: "Să turnăm peste el tot ce avem:

Fie ca bogăţiile lumii ce-mprăştie minciuna,

În goană să treacă."

Astfel, tăria şi-a făcut cale prima;

Frumuseţea a urmat, apoi înţelepciunea, cinstea şi plăcerea.

Când paharul era aproape gol, Dumnezeu S-a oprit

Căci din toate comorile Sale,

Una în cupă rămase.

"Căci, de-aş revărsa " (spuse El) " şi-această bijuterie,

peste creatura Mea,

În locul meu, el darurile-ar adora,

Şi-n Natură odihna şi-ar găsi, şi nu în Dumnezeul ei:

Astfel ambele păgubite-ar fi.

Totuşi, celelalte să le păstreze,

dar cu nelinişte amestecate;

Bogat să fie dar trudit, ca cel puţin,

De bunătatea-i nu-l va călăuzi, slăbiciunea-i măcar

La al Meu piept să îl întoarcă." (George Herbert)

   Lumea are o tânjire de neconsolat. Ea încearcă să-şi satisfacă tânjirea cu vacanţe pitoreşti, cu realizări în domeniul creativităţii, cu producţii cinematografice uluitoare, cu aventuri sexuale, cu sporturi extravagante, cu droguri halucinogene, cu rigorile ascezei, cu talent managerial, etc. Dar tânjirea rămâne acolo. Ce înseamnă aceasta?

   "Dacă descopăr în mine o dorinţă pe care nu o poate satisface nicio experienţă din lumea aceasta, explicaţia cea mai probabilă este că am fost creat pentru o altă lume."

   "Am simţit cea mai profundă tânjire chiar atunci când eram în culmea fericirii... Cel mai dulce lucru din viaţa mea a fost tânjirea... de a găsi locul de unde a venit toată frumuseţea-"

   Tragedia acestei lumi este faptul că ecoul este confundat cu Strigătul Original. Când stăm cu spatele la frumuseţea răpitoare a lui Dumnezeu, lăsăm pe pământ o umbră şi ne îndrăgostim de ea. Dar acest lucru nu ne satisface.

   "Cărţile sau muzica în care credeam că se află frumuseţea ne vor trăda dacă ne încredem în ele; nu se află în ele, ci doar venit prin ele, iar ceea ce au transmis a fost tânjirea. Aceste lucruri - frumuseţea, amintirile propriului nostru trecut - sunt imagini bune a ceea ce dorim cu adevărat; dar dacă sunt confundate cu lucrul în sine, sunt doar mireasma unei flori pe care nu am găsit-o, ecoul unui acord pe care nu l-am auzit, ştirile dintr-o ţară pe care nu am vizitat-o încă niciodată."

   Am scris această carte (Însetat după Dumnezeu), pentru că Frumuseţea răpitoare ne-a vizitat: "Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi  (şi noi am primit slava Lui, slavă cu a unicului Fiu din partea Tatălui), plin de har şi de adevăr" (Ioan 1.14).

   Cum să nu strigăm: "Priveşte!"