Drumul vietii

Pe masura ce anii vietii mele trec, am tot mai mult convingerea ca viata este ca o calatorie in timpul careia noi toti trebuie sa ne insusim lectii minunate. Ma refer in primul rand din punct de vedere spiritual avem atatea lucruri de invatat, dar cred ca una din lectiile cele mai mari ce le putem invata este ca nu trebuie sa calatorim singuri in fascinanta calatorie a vietii, avem nevoie sa umblam cu Dumnezeu. Pentru a dezvolta mai mult aceasta ideie am sa incerc sa aprofundez un pasaj biblic pe care il gasim in Evanghelia dupa Luca (24:13-33) este bine sa il citim, sa meditam putin asupra acestei intamplari, sa incercam cu ochii mintii sa vedem personajele implicate, sa intelegem framantarile lor interioare si mai ales trecerea lor  de la dezamagire la un adevarat entuziasm crestin. Pasajul acesta biblic ne invata ce sa facem atunci cand calatoria vietii este grea, cand dezamagirile sunt mari, cand avem parte de esecuri in viata si nu numai din punct de vedere spiritual ci in oricare dimensiune a vietii. Uneori imi privesc trecutul si imi dau seama ca datorita unor greseli din trecut viata mea nu este asa cum ar fi trebuit sa fie. Oare cati oameni nu trec pe strazile vietii marcati de esecuri cu gandul ca viata lor ar fi putut fi altfel daca nu comiteau acele greseli din trecut? Traind in acesta viata cu dureri inabusite, vise sfarmate si nerealizate, aspiratii neimplinite este foarte greu.   

Doresc sa patrund in acest pasaj biblic putin si apoi sa revin la una din marile intrebari pe care si eu mi-am pus-o si anume: Cei de facut atunci cand lucrurile nu au iesit asa cum le-am planuit in viata? In acest pasaj biblic ni se prezinta doi ucenici ai Lui Iisus ce calatoreau de la Ierusalim spre Emaus  convinsi fiind ca viata lui Iisus fusese un esec datorita faptului ca fusese rastignit, de fapt a fi crucificat de romani in vremurile acelea insemna o ocara teribila, o moarte acoperita de rusine, asta insemna rastignirea in mentalitatea iudaica. Acei doi ucenici erau foarte dezamagiti isi pierdusera bucuria de a trai. Omul poate trai si fara momente de bucurie in viata dar ce fel de viata este aceea? Daca un om traieste fara speranta crestina oare cum poate strabate drumul vietii pe care intalnim atatea obstacole si circumstante neprevazute incat imi pun intrebarea: Oamenii care il resping pe Hristos pe ce se sprijina atunci cand dau de greutati?

Dar sa revin la pasajul biblic din care doresc sa extragem cu totii cateva lectii importante. Plini de descurajare inaintau ucenicii pe acel drum vorbind intre ei despre persoana si lucrarea Lui Iisus din Nazaret insa erau confuzi nu intelesesera profetiile privitoare la Mesia din Vechiul Testament, straniu era faptul ca insusi Iisus le vorbise despre suferintele, moartea si invierea Sa, dar ei nu reuseau sa inteleaga adevarul. Suferisera ca un soc atunci cand l-au vazut rastignit intre doi talhari si nu puteau trece peste aceste evenimente. Pe de alta parte de mici copii auzisera interpretarile rabinilor despre Mesia prezentate la sinagoga, sabat de sabat li se spusese mereu ca Mesia va fi ca un fel de David sau Solomon eliberandu-i de sub jugul asupririi imperiului roman. Nu il puteau intelege pe acest Iisus din Nazaret ce spunea ca este Mesia si ca venise sa mantuiasca oamenii pierduti si sa instaureze o imparatie spirituala ce trebuia sa inceapa din inima oamenilor. Iar roadele acestei imparatii erau pacea, neprihanirea, iubirea chiar si pentru dusmani era prea de tot, se simteau depasiti mai ales de faptul ca El predica mesajul iubirii Sale si pentru pagani, ba mai mult nu facea nici o deosebire intre iudei si neamuri, doar atat spunea ca mantuirea vine de la iudei iar ei ca popor ales au misiunea de a vesti Evanghelia si ai iubi pe oamenii din afara Israelului. In mentalitatea lor iudaica incapea greu de tot idea ca neamurile beneficiau de indurarea Lui Dumnezeu ca si ei.

Intr-o astfel de tensiune interioara un strain li s-a alaturat pe drum intrebandu-i despre ce vorbeau, interesant ca stiau ca mormantul era gol femeile ce fusesera acolo le adusesera minunata veste ca Hristos a inviat si totusi ei ramaneau in necredinta. Iar Iisus recurge la scripturi incepand cu Moise si purtandu-i prin toate profetiile importante din Vechiul Testament referitoare la Mesia. Orizontul cunoasterii lor incepe usor usor sa se deschida tot mai mult iar speranta incepe sa ia locul descurajarii. Apoi este acel sublim moment la frangerea painii dar inainte de acest moment avem o alta lectie importanta, cand s-au apropiat de satul unde locuiau ucenicii El a zis ca merge mai departe pentru a-i testa pe ucenicii Sai, insa ei au staruit sa ramana cu ei pentru ca cuvintele strainului alungau intunericul dens ce putin mai inainte de intalnirea lor ii infasurase. Apoi in casa la masa, la frangerea painii ce maret moment al recunoasterii, al uimirii si intelegerii unui adevar fundamental in crestinism ca Hristos a inviat este viu a biruit moartea pentru neamul omenesc si deaceea noi avem la dispozitie darul vietii vesnice.

Nu au mai putut manca au plecat din nou spre Ierusalim pentru a duce tuturor  marea veste buna a invierii. Erau din nou insotiti de prezenta  de data aceasta nevazuta a lui Iisus ce le explicase cu atata intelepciune profetiile pe drum. Ajunsi la Ierusalim au istorisit cu patos intalnirea de care au avut parte si vestea cea buna a invierii. Iar in timp ce ei vorbeau cu ceilalti ucenici in binecunoscuta camera de sus, insusi Iisus  cel ce inviase din morti a stat in mijlocul lor spunandu-le acele frumoase cuvinte aducatoare de liniste sufleteasca pe care le gasim in Evanghelia dupa Ioan (20:19-23) reamintindu-le inca odata despre datoria lor sfanta de a propovadui Evanghelia oricarei fiinte omenesti.

Astazi cand inaintam pe strazile vietii cu gandul ca viata noastra nu este asa cum ar fi trebuit sa fie daca nu comiteam acele greseli  ale trecutului avem doua optiuni sa mergem si sa fim zdrobiti de propriile noastre remuscari sau sa ne deschidem ochii mintii cu atentie  si cu ajutorul credintei sa incepem sa percepem o prezenta divina ce vine sa schimbe starea noastra sufleteasca si sa largeasca orizontul vietii noastre invatandu-ne sa traim cu iubire si speranta. Atunci ajungem sa intelegem ca consecintele pacatelor noastre le putem suporta altfel prin har. In Evanghelia dupa Matei (28-20) in ultima parte a versetului ni se spune:  …Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.Amin. Asta este marea minune drumul vietii ce era greu pentruca il strabateam singuri, apasati de poveri devine mai placut de strabatut atunci cand o prezenta divina ne insoteste pas cu pas pe drumul vietii. Iar fiecare zi devine o ocazie de a invata tot mai mult cum sa umblam cu Dumnezeu.