text Eseuri crestine

Dorinţa inimii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ph. Yancey

  Rugăciunile neascultate şi întrebările fără răspuns legate de Dumnezeu şi de vindecarea fizică ne pot lăsa nedumiriţi şi muţi în privinţa cererilor pe care le-am făcut. Pentru ce anume ar trebui să ne rugăm?

   Din interviurile luate oamenilor atinşi de suferinţă şi oamenilor obişnuiţi care se roagă, din experienţa celor care îi îngrijesc, a capelanilor şi a asistenţilor, am adunat următoarele repere care să ne ghideze în rugăciune. Ele oferă un tipar de rugăciune nu doar persoanei care suferă, ci tuturor acelora dintre noi care strigăm la Dumnezeu în vreme de nevoie. Putem conta pe aceste rugăciuni, şi să le facem cu toată încrederea.

   Dorinţa inimii. Am învăţat să-I spun lui Dumnezeu exact ceea ce doresc, oricât de imposibil ar suna în aparenţă. Mă rog pentru pace în Orientul Mijlociu, pentru dreptate în Africa, pentru libertate religioasă în China şi în alte ţări, mă rog să nu mai fie oameni fără adăpost şi rasism în Statele Unite, şi o fac pentru că doresc din inimă aceste lucruri - şi mai mult chiar, cred că şi Dumnezeu le doreşte.

   Un prieten din Chicago a încercat să recruteze nişte colegi din misiunea urbană cu dorinţa de a se uni pentru o perioadă în rugăciune în care să ceară eradicarea sărăciei din acel oraş. Aproape toţi cei chemaţi să participe s-au eschivat: "De ce să ne rugăm pentru lucruri atât de idealiste şi imposibile?", au obiectat ei. Prietenul meu avea o perspectivă diferită. Ce rost are rugăciunea dacă nu exprimă dorinţa inimii noastre, mai ales atunci când ştim că se îngemănează perfect cu dorinţa lui Dumnezeu? Să ne amintim de multele rugăciuni ale creştinilor din spatele Cortinei de fier şi din Africa de Sud, unde dominau teroarea comunistă, respectiv regimul de aparheid, rugăciuni ce păreau la fel de idealiste şi imposibile.

   Dumnezeu ne invită să cerem la modul cel mai simplu lucrurile de care avem nevoie. Nu vom fi certaţi mai aspru decât un copil care se aşează în braţele părintelui său şi îi dă o listă cu cadourile pe care şi le-ar dori de Crăciun. Dr. Vernon Grounds spune că atunci când aude de cineva care are nevoie de vindecare, se roagă aşa: "Doamne, ştiu că Tu ai scopurile Tale şi, fără îndoială, ai un plan şi pentru persoana aceasta, dar eu am să-Ţi spun fără ocolişuri ce mi-aş dori să se întâmple."

   Dacă aş fi diagnosticat cu o boală gravă, aş cere direct vindecarea fizică. Ni se porunceşte să ne rugăm pentru vindecare. Isus a demonstrat în mod hotărâtor că  voia lui Dumnezeu este ca omul să se bucure de sănătate şi integritate trupească, şi zeci de studii au reliefat eficacitatea rugăciunii în procesul de vindecare. Credinţa lucrează. Ea aliniază trupul, mintea şi spiritul, potenţând procesele de vindecare proiectate în organismul uman. Uneori Isus întreba câte un om: "Vrei să fii vindecat?" Nu era câtuşi de puţin o întrebare gratuită: aşa cum atestă şi medicii, unii pacienţi cu greu îşi pot imagina o identitate desprinsă de starea lor de boală. În rugăciunile de vindecare, ca de altfel în toate rugăciunile de cerere, ar trebui să prezentăm deschis problema înaintea lui Dumnezeu şi să-I spunem dorinţa inimii noastre.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>