text Eseuri crestine

Discernământul spiritual: vindecarea -2-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

2. Mustrarea

   Oamenii cu probleme pe care îi întâlnim pot fi, în general, împărţiţi în trei grupuri. În primul grup sunt cei cu probleme minore. Tot ce trebuie să faci este să mergi la om şi să-i arăţi mica lui problemă. Te poţi ocupa singur de situaţie. Al doilea grup este alcătuit din cei care au probleme majore, adică adânc înrădăcinate în ei. Va trebui să foloseşti cuvinte grele pentru a-i aduce înapoi. Şi dacă ţi se pare clar că nu poţi să te ocupi singur de situaţie, trebuie să chemi alţi doi sau trei fraţi cu experienţă să vină cu tine, şi spune acele cuvinte grele în prezenţa lor. Şi, în fine, al treilea grup este compus din cei cu probleme atât de adânci, încât nu pot fi schimbaţi cu uşurinţă. În aceste situaţii trebuie să mergi cu încă doi sau trei fraţi pentru a vorbi cu aceşti oameni. S-a creat în tine o asemenea repulsie faţă de acea problemă a fratelui respectiv, încât eşti gata să-l mustri sever. Ai discernământul necesar şi ai cuvintele de mustrare. În prezenţa acelor fraţi, nu doar îl sfătuieşti, ci îl mustri cu severitate. Căci, mustrându-l, Îl reprezinţi pe Dumnezeu. Când îl mustri, trebuie să ai mânia lui Dumnezeu în tine. Dacă te ascultă, va fi eliberat de problema lui.

   Cum poate cineva să-şi învingă slăbiciunea? Cum poate rezolva problema sa? Slăbiciunea şi problema lui sunt rezolvate sub o lumină puternică. Când se arată lumina lui Dumnezeu, omul nu mai are unde să se ascundă. Tot ce nu este din Dumnezeu se usucă şi se ofileşte. Cu cât lumina este mai puternică, cu atât mai rapidă este ofilirea. Rezolvarea problemei unui frate depinde de măsura de lumină pe care o dăm. Lepra, în faza ei ascunsă, nu putea fi vindecată. Pentru a da o lumină suficient de puternică, noi înşine nu trebuie să avem niciun simţământ sau interes personal. Trebuie să mustrăm doar de dragul acelui frate, altfel nu vom fi capabili să rezolvăm problema lui. Dacă le vorbim deschis fraţilor noştri şi aducem slăbiciunea lor în lumina Domnului, putem să îi eliberăm complet de problema lor.

   Poate unii se întreabă de ce este nevoie să aducem încă doi sau trei fraţi. Uneori, când o singură persoană vorbeşte, lumina nu pare a fi suficient de puternică. Aducerea a încă doi sau trei fraţi este cu scopul de a spori măsura de lumină, de a scoate mai bine în evidenţă problema fratelui respectiv şi de a mări ruşinea lui. În felul acesta el va fi zdrobit pe loc şi va fi eliberat de problema lui. Lumina adusă de doi sau trei este mai mare decât lumina unuia singur. Totul depinde acum de disponibilitatea acelui frate de a accepta tratamentul.

   De asemenea, unii se întreabă de ce este nevoie de mustrare. În Biblie sunt menţionate multe situaţii în care mustrarea a fost necesară. Astăzi în Biserică sunt puţini cei care mai îndrăznesc să mustre. De ce? Pentru că propriile noastre vieţi nu sunt în regulă şi, astfel, nu ne simţim vrednici să mustrăm pe alţii. Căci, de îndată ce am mustrat pe alţii, în realitate ne-am mustrat pe noi înşine. În plus, avem sentimente personale care nu ne lasă să mustrăm. Pentru a putea mustra pe cineva într-o anumită chestiune trebuie să lăsăm la o parte orice sentiment personal. Mustrările consemnate în Biblie nu cuprind sentimente personale, ci sunt în întregime, făcute de dragul lui Dumnezeu, al Bisericii şi al fraţilor şi surorilor.

   Pentru binele fraţilor, nu putem să vorbim deschis. Ca să mustri pe cineva, trebuie să urăşti profund problema în discuţie. Trebuie să ai o repulsie puternică faţă de ea, care să îţi stârnească mânie. Dacă tu însuţi nu eşti astfel înaintea lui Dumnezeu, nu poţi mustra pe alţii. Dacă cuvintele tale vin de la Dumnezeu, atunci când vorbeşti cu severitate acelui frate în faţa a doi sau trei martori, lumina va străluci asupra lui şi îl va orbi. După două sau trei zile, va începe să vadă lumina. Ceva a fost tăiat din el: s-a făcut o rană în el, iar problema pe care o avea s-a ofilit.

   Aţi observat că am intitulat aceste mesaje "Discernământ spiritual". Unul dintre diversele aspecte ale judecăţii lui Dumnezeu este mânia Sa. Când El judecă, totul este curăţat. Într-o zi, când mânia lui Dumneze va fi complet stârnită, întreaga lume va fi purificată, iar lucrarea lui satan va dispărea pentru totdeauna. Este un lucru bun ca cineva, după ce a umblat cu Domnul treizeci sau cincizeci de ani, să fie chemat să reprezinte mânia lui Dumnezeu. Mânia dreaptă a fraţilor bătrâni poate elibera pe unii de problemele lor. Dar cei tineri nu trebuie să se lase ispitiţi de acest lucru. Vremea ta de a reprezenta mânia lui Dumnezeu nu a sosit încă. Tu, care  eşti mai tânăr, trebuie mai degrabă să înveţi să porţi crucea şi să accepţi disciplina Duhului Sfânt, şi aceasta deoarece, deocamdată, nu poţi exprima decât mânia  care vine din tine, lucru care te face să mergi înaintea Domnului şi să îţi mărturiseşti greşeala. Unii fraţi bătrâni pot, într-adevăr, exprima mânie, dar întrucât ea este de la Domnul, ei nu au nevoie să se pocăiască de ea. Mânia care vine de la Dumnezeu este complet diferită de mânia care vine din sine. Orice mânie sau supărare care vine din sine, trebuie mărturisită, altfel nu poţi avea părtăşie cu Dumnezeu. Dar orice mânie care vine de la Dumnezeu nu necesită pocăinţă şi nu întrerupe părtăşia cu El. Fraţii obişnuiţi pot doar sfătui; ei nu-l pot mustra pe fratele care nevoie de ajutor. Doar cei mai bătrâni dintre noi, care au o încredere lăuntrică de la Domnul, pot judeca problemele fraţilor cu mânia lui Dumnezeu.

   Foarte rar menţionez aceste lucruri, pentru că ele nu sunt de rând. Întotdeauna trebuie să exercităm judecata cu frică şi cutremur. Trebuie să mai învăţăm mult înaintea Dumnezeului Atotputernic.

   Rugăciune:

   "Doamne, Te rog în special pentru fraţii şi surorile de aici, ca ei să fie eliberaţi înlăuntrul lor. Mă rog ca ei să poată, fără dragoste de sine sau disperare, să se cunoască înaintea Ta atât de profund, încât să poată ajuta pe mulţi, scoţându-i din întuneric şi aducându-i pe calea luminii. Fie ca ei să trăiască zilnic în Tine, şi nu în ei înşişi. Fă-i, Doamne, să primească mai multă lumină în Tine, şi nu în ei înşişi. Fă-i, Doamne, să primească mai multă lumină în Tine, să accepte tot mai mult disciplina Duhului Sfânt, să înveţe să se teamă de Tine şi să fie eliberaţi de eul lor pe măsură ce caută să Te slujească pe Tine şi Trupul Lui Cristos. Amin!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Cugetare în versuri
Cugetare în versuriTrăim prin clipe trecătoare,Crezând că lumea ne e aproape,Dar sufletul cunoaște oareCâte priviri sunt doar plecate?Când ochii inimii se-aprindȘi lumina cade lin peste tine,Înțelegi... Citeste mai mult >>
Eu nu mă las de Tine
Eu nu mă las de rugăciune,Eu nu mă las, eu nu mă las de ea,Doar Ție Doamne Îți pot spuneNecazul și durerea mea.Atunci când sunt doar eu cu Tine,Atunci îmi plânge și îmi cântă inima,Când stau în Fața T... Citeste mai mult >>
Nu dispera!
`Nu dispera! `Nu dispera când greul te apasă.Și nu cârti cânt cel rău nu te lasă.Te curățește Domnul.Să stai cu El la masă.Nu dispera pe cale, când ți-e greu.Isus este acol mereu, e ajutorul tău.Tu nu... Citeste mai mult >>
Te laud Doamne!
Vrednic ești Părinte SfântVrednic de-a fi lăudat!Cântă marea și pământul,Ceru-Ți cântă ne-ncetat!Vin și eu, un fir de praf,Ce-i salvat prin harul TăuSă Te laud să Îți cântVeșnic Domn și DumnezeuȘi pri... Citeste mai mult >>
Să nu te-ngrijorezi...
Să nu te-ngrijorezi creștine!Nu te gândi la ce va fiOricum nu stă-n puterea taSă schimbi ceva... Oare nu știi?Trăiește ziua ce ți-e datăCu bucuria cea mai sfântăCăci Dumnezeu ți-a pregătit-oȘi-n Haru-... Citeste mai mult >>
Şi de-ar fi să trec...
Și de-ar fi să trec prin apăȘtiu că Tu mă vei vegheaNici un val nu mă va bateCăci voi fi în palma Ta!Temerile niciodatăSufletul nu îmi vor frângeCăci în vremuri de-ncercareHarul Tău îmi va ajungeȘi de... Citeste mai mult >>
Privesc la cer...
Privesc la cer și mă cutremur...Ce mare ești Părinte Sfânt!Ești nesfârşit în bunătate,Ești tot și-n toate pe pământ!Iubirea Ta mă înconjoarăDin zori de zi în asfintitȘi noaptea vii în visul meuSă-mi s... Citeste mai mult >>
Întrebări
Doamne de ce dorul doare și adesea teama-i multă?De ce omu-i răzvrătit și de Tine nu ascultă?De ce Doamne vin furtuni ce amarnic ne lovescȘi de ce în strâmtorare grijile se înmulțesc?Spune-mi Doamne d... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii!
Dacă Braţul Tău puternicN-ar veghea pe calea meaDoamne, cât aș fi de singurViața cât ar fi de grea...Dacă nu mi-ai fi alăturiCând vin valuri peste mineM-ar ține captiv în noapteMări de lacrimi și susp... Citeste mai mult >>