Despre natura emoţiilor -2-

Se vorbeşte adeseori despre emoţii şi pasiuni ca şi când ar reprezenta acelaşi lucru; cu toate acestea, în modul în care folosim în mod obişnuit în vorbire aceşti termeni, există între ele o oarecare diferenţă. Cuvântul EMOŢIE este unul care, în înţelesul său obişnuit, pare să aibe o semnificaţie mai bogată decât pasiunea, fiind folosit pentru toate actele puternice şi energice ale voinţei sau înclinaţiei; cuvântul PASIUNE este, însă, folosit pentru acele acte mai bruşte şi ale caror efecte asupra energiilor vitale sunt mai violente, mintea fiind mai copleşită şi nemaiputându-se controla.

După cum toate manifestările înclinaţiei şi voinţei sunt fie aprobare şi plăcere, fie dezaprobare şi respingere, în acelaşi fel, emoţiile sunt de două feluri:

1. Emoţii care poartă sufletul spre un anumit lucru, lipindu-se de el sau căutându-l;

2. Emoţii care trezesc aversiunea sau opoziţia sufletului.

Emoţii ce fac parte din prima categorie: DRAGOSTEA, DORINŢA, SPERANŢA, BUCURIA, RECUNOŞTINŢA, MULŢUMIREA.

Emoţii ce fac parte din a doua categorie: URA, TEAMA, MÂNIA, DUREREA etc.

Există emoţii care sunt UN AMESTEC între cele două tipuri de manifestări: MILA de exemplu care e un amestec între un sentiment din prima categorie faţă de persoana care suferă şi unul din a doua categorie faţă de lucrul din cauza căruia suferă. Sau ZELUL, care înseamnă aprobarea cu putere a unei persoane sau a unui lucru, dar şi o puternică opoziţie faţă de ce e opus acestora.

Mai există şi alte emoţii amestecate care ar putea fi menţionate, dar mă grăbesc spre cel de-al doilea pas, adică enumerarea unor lucruri care dovedesc că o mare parte din religia adevărată constă în emoţii.

Lucrurile pe care le-am spus deja despre natura emoţiilor dovedesc acest lucru şi dovezile acestea ar putea fi considerate suficiente fără a mai adăuga şi altele, în a ne convinge dincolo de orice îndoiala de acest adevăr; fiindcă cine ar putea nega faptul că ADEVĂRATA RELIGIE CONSTĂ ÎN MARE MĂSURĂ ÎN ACTE VIGUROASE ŞI PLINE DE VIAŢĂ ALE ÎNCLINAŢIEI SUFLETULUI ŞI VOINŢEI SUFLETULUI, sau în MANIFESTĂRI PLINE DE PUTERE ALE INIMII?

Religia pe care o pretinde Dumnezeu şi pe care o acceptă nu constă în dorinţe slabe, amorţite, lipsite de viaţă care să ne ridice doar cu puţin deasupra nivelului indiferenţei: în Cuvântul Sau, Dumnezeu insistă mult asupra faptului că trebuie să fim PLINI DE RÂVNĂ CU DUHUL, cu inimile puternic implicate în lucrurile religiei: Romani 12.1 'Fiţi plini de râvna cu Duhul. Slujiţi Domnului'. Deuteronom 10.2: 'Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul, Dumnezeu tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tau, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău? ' şi capitolul 6.4,5: 'Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. '

O asemenea implicare plină de zel a inimii în religie este rodul unei adevărate tăieri împrejur a inimii, a unei adevărate naşteri din nou, şi are ca urmare făgăduinţa vieţii:

'Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. '

Dacă nu vom fi plini de zel în religie, iar voinţa şi înclinaţiile noastre nu vor fi puternic implicate, nu ne foloseşte la nimic. Lucrurile religioase sunt atât de măreţe, încât manifestările inimilor noastre nu se pot ridica la înălţimea naturii şi importanţei lor, dacă nu dau dovadă de vitalitate şi putere. În niciun alt domeniu nu se cere o atât de viguroasă acţiune a înclinaţiilor noastre ca în domeniul religios, şi în nicio altă parte nu este mai odios duhul căldicel.

Adevărata religie este întotdeauna un lucru plin de putere.

Şi, în primul rând, în manifestările ei lăuntrice DIN INIMĂ, unde se află SEDIUL PRINCIPAL ŞI ORIGINAL. De aceea, adevărata religie este numită PUTEREA EVLAVIEI, în contrast cu manifestările exterioare ale ei, care sunt doar o FORMĂ a ei aşa cum ni se spun eîn Timotei: 'Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. ' În inima celor care au o religie solidă, sanatoasă, Duhul lui Dumnezeu este unul al emoţiilor puternice si sfinte, de aceea se spune ca Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci d eputere, de dragoste şi de chibzuinţă. Iar aceştia, atunci când primesc Duhul lui Dumnezeu în influenţele Sale sfinţitoare şi mântuitoare, sunt botezaţi cu Duhul Sfânt şi cu foc prin puterea şi fervoarea manifestărilor pe care le inspiră Duhul lui Dumnezeu în inimile lor; şi despre inimile lor, în care este la lucru harul, se poate spune că ARD aşa cum se spune despre ucenici în Luca 24.2.

Din când în când, religia este comparată cu acele exerciţii fizice la care se supun oamenii şi care necesită implicarea totală a inimiii şi a puterii lor, cum ar fi alergările, luptele, competiţiile ce au în vedere câştigarea vreunui premiu important sau al unei cununi, dar şi cu luptele cu un duşman puternic care caută să ne ia viaţa, sau cu războiul, asemenea unora care trebuie să ocupe o cetate sau un regat prin violenţă.

Şi chiar dacă adevăratul har are grade diferite, existând unii care sunt doar prunci în Hristos, în viaţa cărora exercitarea înclinaţiei şi voinţei lor spre lucrurile divine este destul de slabă, totuşi, fiecare persoana care are în inimă puterea evlaviei va avea înclinaţiile si inima îndreptate spre Dumnezeu şi spre lucrurile divine, cu asemenea putere şi vigoare, încât aceste manifestări sfinte vor fi mai puternice decât toate emoţiile trupeşti sau naturale, fiind eficiente în a le învinge: fiindcă orice ucenic adevărat al lui Hristos 'Îl iubeşte mai mult decât pe tată sau mama, pe soţie şi copii, pe fraţi şi surori, case şi pământuri; da, mai mult decât propria lui viaţă. ' De aici rezultă că, oriunde se găseşte o religie adevărată, acolo există şi manifestări puternice ale înclinaţiei şi voinţei spre lucrurile divine; dar, din ceea ce s-a spus înainte, reiese că manifestările puternice, pline de viaţă şi sensibile ale voinţei nu sunt nimic altceva decât emoţiile sufletului.