Despre multumire

Cred ca multumirea este hranita cu credinta ferma in Dumnezeu. Cand credem cu tarie ca tot ceea ce ne ofera viata vine de la Dumnezeu, ca orice in acest univers este conform vointei LUI supreme in inima noastra va fi o pace sublima si o liniste desavarsita, chiar si atunci cand furtunile parca nu se mai opresc lasand loc minunatului curcubeu, si facand o mica paranteza am stat si m-am gandit putin la o imagine din desenele animat “Cartea Cartilor” despre potop, cand Dumnezeu ii vorbeste lui Noe “Pun curcubeul Meu in nori, ca sa fie semn al legamantului dintre Mine si pamant”, extraordinar, pur si simplu extraordinar…..atat de evidente sunt dovezile Lui de iubire, nu trebuie decat sa ne trezim din apatia si amorteala cotidianului, sa terminam cu nemultumirile si sa avem tot timpul impresia ca ni se cuvine sa fim sanataosi, ca putem vedea, auzi, ca avem familie, ca suntem inconjurati de prieteni, ca avem ce manca, ce imbraca, ca putem merge in biserici sa ne inchinam liber, nu ni se cuvine nimic din toate astea, sunt doar daruri pe care le primim, dar pentru care uitam de atatea ori sa multumim!
Mi-e rusine personal, ca am pretentia ca sunt o tipa manierata, cu o educatie, dar nu sunt in stare sa spun tot timpul un Multumesc pentru ce primesc.
Am auzit oameni care afirma ca daca ar avea mai multi bani ar fi multumiti, daca ar avea un job mai bun, daca conditia sociala ar fi una de bun simt, daca, daca, daca,daca,….. insa uitam de o lege universala numita “Legea insuficientei permanente”, te asigur ca astazi poti avea cea mai tare masina, sau cel mai tare gadget abia lansat, in scurt timp iti vei dori altceva, nu te va mai multumi.
Fiind nemultumit tot timpul cu ceea ce ai vei fi nemultumim oricat vei avea de mult, pentru ca multumirea nu a fost si nu va fi in veci influentata de cantitate, multumirea apare doar cand il ai viu si prezent pe Isus in viata ta. Nu doar cu numele sa fim crestini, ca suntem o tara declarata crestina, ci cu faptele, simtirile, tot…
Acum cand scriu randurile astea mi-aduc aminte de o carte pe care tatal meu drag a insistat sa o citesc cand eram adolescenta si am ramas impresionata de un pasaj, pe care vi-l impartasesc. Era Ajunul Craciunului, iar parohia de care apartinea Dorie, personajul principal, si familia ei, a primit ajutoare, fiind impartite tuturor enoriasilor, este o intamplare reala trebuie sa precizez, si personajul nostru ce credeti ca a primit? O pereche de carje, a fost atat de mahnita in inima ei, pur si simplu nu intelegea cum in acea zi de sarbatoare cand toata lumea e vesela, cand se primesc atatea cadouri frumoase, ea primeste o pereche de carje , insa tatal ei, in intelepciunea lui, a invatat-o care este lectia multumirii “Draga mea, multumeste-I Bunului nostru Dumnezeu ca nu este nevoie sa le folosesti, si ai picioare frumoase si sanatoase”
Scrie undeva in Biblie si as vrea sa fie in loc de incheiere ….”Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal pentru toate lucrurile”