Departarea

Departarea de lucrul dorit măreşte intensitatea dorinţei sau o sufocă. Cu cât eşti mai aproape, ea creşte. Cu cât eşti mai departe, gardianul minţii tale, care îţi păzeşte sufletul de durere, va născoci motive pentru a nu întreprinde călătoria căutării şi obţinerii obiectului dorinţei tale. Însă, chiar dacă te afli la o geană distanţă de el, nu vei beneficia de ceea ce îţi doreşti decât dacă îl vei apuca. Cu mâinile tale, cu inima ta, cu mintea ta…

Atâta că… depărtarea nu există cu adevărat. Nici în timp, nici în spaţiu. Ea nu există în mintea ta, nu există în inima ta. Nu există în faţa picioarelor tale.

Toate acestea capătă înţeles în spirit însă. El nu cunoaşte iluzia distanţei. Aici vei găsi doar credinţă. Prin ea vei intra în orice. Şi orice va intra în tine. A crede înseamnă a avea. Tu poţi avea totul. Şi poţi avea acum.

***

Isus i-a răspuns unuia dintre cărturari (Marcu 12:28-34):

Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.

„Nu eşti departe” înseamnă că eruditului îi lipsea ceva. Nu mult, dar totuşi ceva… Acel ceva care era la un braţ distanţă – necesar să fie parcursă pentru a putea deschide uşa Împărăţiei.

„Nu eşti departe” mai înseamnă că putea să se stingă înaintea porţii acestui tărâm, să nu intre niciodată, de fapt, să îşi prelungească agonia în faţa iminentei morţi eterne.

***

Ne complicăm adesea cu ritualuri şi tehnici de a ne face vrednici de Împărăţie, de Dumnezeu, de izbăvire… Şi tot adesea „uităm” să deschidem Uşa Împărăţiei sau ne rătăcim pe calea spre Aceasta. Cea prin care El va intra şi îşi va scoate mioara rătăcită, bolnavă şi împovărată la păşuni verzi. Uşa la care El bate de veacuri.

 Iată Eu stau la uşă şi bat…

Şi care este tot El. Acelaşi Mântuitor. Îndelung răbdător în aşteptarea Sa.

Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi şi va găsi păşune.

Lucrurile sunt foarte simple însă. A deschide Uşa presupune din partea noastră un gest, dar care este precedat de un act şi apoi continuat cu o lucrare. Un gest pentru că, prin credinţă, nu avem de făcut decât să acceptăm oferta Mântuitorului. Căci

…oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.

O credinţă care este constienţă a existenţei şi prezenţei divine, încredere şi dăruire.

Însă înainte de a face asta, actul întoarcerii dinspre sine spre Lumină este de o necesitate absolută. Este nevoie de o strămutare a atenţiei tale dinspre tine spre El. Căci trebuie să vezi întâi Lumina ca să o poţi accepta. Să-I simţi prezenţa şi să-I auzi glasul. Să vrei să auzi… în primul rând.

 Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.

După care, lucrarea înnoirii şi binecuvântării va dura o viaţă.

Este un gest simplu, dar care te va face să lasi în urma ta totul. Asta dacă mai crezi că ceva este al tău… Pentru că dincolo de Uşa la care bate se află Cel care îţi va anihila orice urmă de iluzie. Cel care te va hrăni cu sensuri ale Luminii. Îţi va întinde masa şi te va face părtaş puterii adevărurilor Sale, iar El, la rându-I, se va face părtaş frumuseţii şi luminii creaţiei Sale. Cea reînnoită…

Aşadar opreşte-te pentru o clipă. Acum…

I. Ascultă. Pur şi simplu, ascultă atent glasurile din interiorul fiinţei tale. Ce auzi? Frică, vinovăţie, confuzie, frustrare, nelinişte? Ambiţie, dorinţă?

Mai fă un lucru. Unul simplu: gândeşte-te la El. Dar gândeşte-te că este:

Dragoste netulburată de păcatul tău. Că nu există nimic din ceea ce ai făcut care să-L determine să-ţi întoarcă spatele. Nimic!

Bunătate dincolo de puterea ta de înţelegere. Adică oricât de mult crezi că nu-I meriţi prezenţa, că L-ai dezamăgit, că ar trebui să mai lucrezi la comportamentul, atitudinea ta, el tot ţi se va dărui. Necondiţionat. S-ar putea să simţi că nu-L poţi primi, că ai o reţinere, însă El rămâne ferm în actul generozităţii Sale.

Putere care transcende limitele problemelor, neputinţelor, necazurilor tale. Nu-L poţi surprinde cu nimic. Nu-I poţi da vreun lucru spre rezolvare care să-L depăşească. Dar s-ar putea să te surprindă El prin ceea ce poate schimba, în bine, în viaţa ta.

Lumină nemărginită. Adică orice ar fi acel lucru care te nelinişteşte, încurcă, deranjează, sperie, El are soluţia. Pentru orice a fost, este şi va fi vreodată. Nu, mintea ta nu poate inventa nimic care să-L pună în încurcătură. Soluţiile există. Pentru orice. El le aplică deja, în viaţa ta, înainte ca tu să ajungi la ele. De aceea este Providenţă…

Acum ce auzi?

Poate doar adierea unei şoapte. Un susur blând şi subţire… Dar e modul Său simplu şi delicat de a-şi face simţită prezenţa… Sunt bătăile, uşoare, în Uşa inimii tale. E prezenţa Sa plină de Lumină. Cea dispusă să te călăuzească în fiecare moment al vieţii tale.

Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

II. Deschide-I Uşa prezenţei Dragostei, Bunătăţii, Puterii, Luminii şi acceptă-I darul. Lasă-L să intre şi să te conducă prin Sine, în Împărăţie.

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

În faţa porţii Împărăţiei sunt multe suflete erudite. Dincolo de ea le vei găsi doar pe cele mântuite…

http://desprecredinta.org/2013/04/departarea/