De ce ne rugăm?

De ce ne rugăm?

   Exista o scenă anume care ilustrează limitările inerente ale rugăciunii. "Simone, Simone, Satana v-a cerut sa vă cearnă ca grâul", îl înştiinţează Isus pe Petru, folosind tocmai numele lui. "Dar Eu M-am rugat pentru tine ca să nu se piarda credinţa ta." Cu ardoarea ce-l caracteriza, Petru susţine cu tărie că-L va urma pe Isus şi în temniţă şi la moarte, şi în acel moment Isus îi arătă adevărul hidos că Petru se va lepăda de El de trei ori înainte să cânte cocoşul în acea noapte. Nu pot să  nu mă întreb de ce nu a respins Isus categoric cererea Satanei de a-l "cerne" pe Petru":  "Până aici! De el să nu te atingi!" Sau, de ce nu i-a dat lui Petru o doză de curaj ca să reziste la proba respectivă? În schimb, Isus, a folosit tactica mai subtilă a rugăciunii pentru Petru.

   Bineînţeles, credinţa lui Petru eşuează, şi încă de trei ori. Să fie oare această cerere una din şirul rugăciunilor fără răspuns înălţate de Isus? Sau, o fi mai curând, o aluzie la tiparul ascuns ce stă la baza lucrării lui Dumnezeu pe pământ? Această scenă cu Petru are paralele fascinante cu relatările despre Iuda. Şi aici, un ucenic devotat cade la proba credinţei, un act ce are consecinţe aparent catastrofale. Luca, şocat de o asemenea mişelie, relatează simplu: "Dar Satan a intrat în Iuda". Cum astfel să explici o asemenea faptă mârşavă?

   Atât Petru cât şi Iuda au fost angrenaţi în vârtejul acestui război spiritual pe care nu a fost în stare să-l recunoască şi nici să şi-l imagineze. Satana i-a cumparat direct pe cei doi ucenici, şi totuşi, amândoi au o parte de vină, căci Satana nu pune pe nimeni stăpânire dacă acela nu cooperează. Amândoi bărbaţii au eşuat lamentabil la proba credinţei, trădând un învăţător pe care L-au urmat vreme de trei ani. Cu toate acestea, chiar şi după acel eşec, amândoi aveau în faţă posibilitatea răscumpărării. Unul şi-a înţeles greşeala şi s-a spânzurat. Celălalt, şi-a înţeles greşeala, s-a căit, şi a devenit un stâlp al Bisericii. E posibil ca rugăciunea lui Isus pentru Petru să-l fi împiedicat pe acesta să devina un al doilea Iuda? Şi ce s-ar fi putut ruga Isus pentru Iuda - El, care ne-a învăţat să ne rugăm pentru prigonitorii noştri, făcând El însuşi acelaşi lucru pe cruce? Ultima lor scenă împreună Îl înfăţişează pe Isus adresându-i-se: "Prietene, ce ai venit sa faci, fă."

   Încercarea credinţei lui Petru aduce uşor cu drama lui Iov. Satana cere voie să-şi pună în aplicare planul mârşav, Dumnezeu îl lasă şi apoi, retrăgându-se în mod inexplicabil, aşteaptă să vadă cum va răspunde fiinţa umană aflată în faţa acelei probe. Petru, asemeni lui Iov, asemeni oricărui om, avea libertatea de a trece sau de a cădea la acel examen. Isus adaugă încă un factor" propria Lui rugăciune fierbinte pentru Petru. Deznodământul acestei intrigi, în cazul unor oameni ca Iov, Iuda, Petru, aruncă o lumină asupra marii enigme a istoriei umane. De ce stă Dumnezeu "cu mâinile în sân" în vreme ce Satana îşi face mendrele, în vreme ce tiranii diabolici îi asupresc pe oamenii buni, în vreme ce un trădător Îl vinde duşmanilor pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu?

   Biblia marchează un puternic contrast între modul în care operează răul, încălcând flagrant libertatea, şi modul de acţiune al binelui, care respectă libertatea. Într-o scenă dramatică, un caz de posesiune demonică, Marcu 9 ne înfăţişează un băiat cu spume la gură, scrâşnind din dinţi, aruncându-se când în foc, când în apă. În toate privinţele, demonii care-l posedau l-au transformat pe băiat într-o caricatură a fiinţei omeneşti, suprimând libertatea umana. Să punem în antiteză scena de mai sus cu sălăşuirea în om a Duhului Sfânt. Pavel ne avertizează: "Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu " şi "Nu stingeţi Duhul". Stăpânul universului devine atât de mic, atât de dispus să respecte libertatea, încât se lasă oarecum la cheremul nostru.

   Cuvintele sunt incapabile să redea coborârea uriaşă pe care a făcut-o un Dumnezeu suveran când s-a sălăşuit într-un trup omenesc, spunând, de fapt: "Nu mă răni. Nu mă goni." Poetul John Donne se ruga: "Înfrânge inima mea, Dumnezeule în trei fiinţe." Dar Dumnezeu rareori o face. Dumnezeu ne face curte şi ne aşteaptă.

   Rugăciunile lui Isus pentru Petru - şi probabil şi pentru Iuda - exprimă inimaginabilul respect al lui Dumnezeu pentru libertatea umană. Chiar când simte că prietenul Lui apropiat Îl va trăda, Isus nu intervine cu un miracol care să-i anuleze libertatea. El lasă ca istoria să-şi urmeze cursul nestingherită, chiar dacă, în plan personal, Îl costă enorm, rugându-se mereu ca până şi trădarea şi moartea să poată fi răscumpărate ca parte a lucrării finale a harului lui Dumnezeu. De dragul lui Petru, al lui Iuda, al lumii întregi, acea rugăciune şi-a găsit răspunsul.