text Eseuri crestine

Cum de este Isus Hristos rege

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Cum de este Isus Hristos rege?

Cum de un rege ajunge să fie crucificat și batjocorit de vrăjmașii Săi care:

- Nu au control peste viața Sa;

- Nu au autoritate asupra vieții Sale;

- Nu au reușit să-l prindă când au plănuit;

- Nu l-au copleșit prin putere;

- Nu au reușit să-I dovedească vinovăția;

Cum de un rege, în loc să judece aspru, condamnându-i pe cei ce greşesc, să guverneze prin legi aducătoare de profit personal și impunerea propriei voințe, să se înconjoare de armată şi să-Și nimicească vrăjmașii trupeşti fără ca aceștia să apuce să scoată vreun cuvânt, să trăiască în palate, să se îmbrace în purpură și in, să servească mâncăruri deosebite, alege:

- Să ierte încălcările de Lege;

- Să umble umil printre supuși;

- Să mănânce la masa lor alături de ei;

- Să se atingă de persoane bolnave de care toată lumea se ferește, vindecându-i;

- Să stea printre săraci și oameni de rând, conversând despre problemele și nevoile lor;

- Să se lase batjocorit și insultat de oameni care nu-L înțeleg și nu-L aprobă și acceptă;

- Să se lase chinuit și apoi crucificat de cei peste care este suveran?

Şi apoi, nu supuşii se sacrifică pentru regele lor? Atunci cum de Isus Hristos, ca rege, s-a sacrificat pentru noi, astfel ca datoriile noastre morale împreună cu consecinţele lor să fie şterse din catastiful ceresc?

Pentru mințile netransformate, toate acestea sunt un nonsens care nu poate duce decât spre o singură concluzie: Este o nebunie care nu poate fi, astfel, adevărată.

De ce ar face un conducător toate aceste lucruri fără vreun beneficiu aparent? Poate fi invocată dragostea ca pretext pentru o viață de sacrificiu și generozitate în locul uneia îmbelșugate și centrate pe sine?

Dar ia staţi aşa! Nu cumva ne este greu să înțelegem – prin lipsa unui model concret – că există o diferenţă între conducerea prin putere, care impune, dispune, şi conducerea prin dragoste, care înzestrează, dovedeşte înteres, întăreşte şi vindecă?

Ia să încercăm să vedem lucrurile dintr-o altă perspectivă.

În primul rând, Isus Hristos este rege prin:

- Statut: Fiul Lui Dumnezeu. (Mat.17:5) Indiferent de aparenţe, el este dovedit drept Fiul Lui Dumnezeu şi însoţit de puterea, favoarea, călăuzirea şi protecţia Lui Dumnezeu.

- Poziţie: El este deasupra lumii şi neafectat de ea chiar şi atunci când este în trup pământesc. (Ioan.17:16)

- Autoritate şi putere: nimeni nu face decât ceea ce i se îngăduie. (Ioan 7:30)

Apoi, un suveran adevărat îşi înzestrează cu putere, își întăreşte, protejează supuşii și le nimicește vrăjmașii. El își călăuzește și conduce oamenii, îi educă, hrăneşte, creează punți și deschide căi pentru ca viața lor să fie mai ușoară. Prin ce a făcut toate acestea Isus Hristos? Biblia dă numeroase exemple.

Adevărata conducere domnească nu înseamnă să îți aperi pielea sacrificându-ți supușii, ci să îți sacrifici pielea, apărându-ți supușii. Iar adevărata biruinţă nu este dată de protecția personală, care are drept urmare nimicirea celor pe care-i conduci, ci protecția lor şi nimicirea vrăjmaşului chiar cu preţul propriei vieţi.

Cât despre slavă și bogăție, pentru suveranii pământești bogăția este strânsă de la supuși și adunată în vistieria regească, în timp ce avuția divină este împrăștiată din vistieria regală pentru beneficiul supușilor. De ce? Pentru că slava dragostei Lui Dumnezeu înseamnă și generozitate, care merge până într-acolo încât sacrifică tot ceea ce are pământește desăvârșit prin Isus Hristos pentru ca tot ceea ce are duhovnicește dovedit superior prin biruință – Fiul Său înviat – să devină viață și bogăție în oricare dintre creațiile Sale umane care-I acceptă darul.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>