Cu adevărat sărac

   Cu adevărat sărac

   Între copiii lui Dumnezeu se întâlneşte adesea o problemă foarte reală. Aceasta este ATITUDINEA ŞI GÂNDIREA LAODICEEI. Această atitudine a inimii se reflectă în faptul că oamenii se consideră bogaţi spiritual, când, de fapt, ei sunt foarte săraci.

   Problema de a avea sau a nu avea, atunci când e vorba de domeniul spiritual, nu e greu de rezolvat, dar nu este uşor de răspuns la întrebarea dacă cineva e bogat sau sărac. Cel ce nu are nimic poate cu uşurinţă să-L găsească pe Dumnezeu, celui sărac îi este însă greu. Mulţi nu au într-adevăr nimic înaintea lui Dumnezeu, cu toate acestea ei sunt ajutaţi tot timpul de El. Starea cea mai rea e a celui care spune că are şi care, într-adevăr, are ceva. Dacă pomeneşti un lucru, el spune că-l ştie; dacă vorbesti despre alt lucru, el îl ştie şi pe acela. Dar ştie el cu adevărat? Nicidecum. El spune că are aşa de mult, dar nu înaintează nici cu un pas. E cu-adevărat un om sărac.

   Cea mai mare problemă cu un om sărac e aceea că nu-şi recunoaşte cu uşurinţă sărăcia. Cel care nu are nimic îşi mărturiseşte uşor starea. Dacă are, are, dar dacă n-are nimic, n-are nimic. Lucrul acesta e destul de simplu de înţeles şi uşor de văzut. Sărăcia însă este ceva relativ. A nu e aşa de bogat ca B; A e mai sărac decât B. B nu e aşa de bogat ca C; B e mai sărac decât C. E destul de dificil însă să tragem concluzia care-i cel mai sărac.

   Atunci când un copil primeşte primii lui bani de buzunar, i se pare că are mulţi bani decât oricine în lume. El nu este conştient de starea lui de sărăcie. Dacă n-ar avea nimic, ar vedea cu uşurinţă lucrul acesta; puţinul pe care-l are însă îl împiedică să vadă cât de puţin e ceea ce are el. În lucrurile spirituale, Dumnezeu are o modalitate de a lucra în cel care nu are absolut nimic; dar în cazul celui sărac, puţinul lui îl împiedică, pentru că îl face să fie mândru şi mulţumit de el fără motiv.

   Poate că cineva a ascultat de Dumnezeu de trei ori în ultimile decenii. Şi nu poate să uite niciodată cum a ascultat el de Dumnezeu. Însă, în timp ce el vorbeşte despre ascultare, cei care au învăţat cu adevarat lecţia ascultării şi sunt sensibili în duhul lor, se vor ridica şi-l vor întreba: Ce ştii tu despre ascultare? - căci acel om e sărac, e de-a dreptul lovit de sărăcie!

   Sunt alţii cărora le place să vorbească de cruce. "A", - spune cineva, are nevoie de cruce, iar "B", spune el, are cu siguranţă nevoie de cruce. Dar cei ce cunosc cu adevarat crucea vor spune: "Fraţilor, ştiţi voi ce înseamnă crucea?" Să nu vă închipuiţi că dacă Dumnezeu v-a atins de câteva ori, eul vostru a fost atins. Înţelegeţi bine că experienţa avută în ziua în care aţi fost mântuiţi şi în care Dumnezeu v-a atins nu înseamnă că aţi învăţat deja o lecţie foarte adâncă. Sunteţi departe de această stare. Cel care vorbeşte mereu de cruce, în vreme ce el n-o cunoaşte, este cu adevărat un om sărac.

   Un frate poate spune că are o vedere clară asupra a ceea ce este Adunarea, căci, după cum înţelege el Trupul lui Cristos, el acţionează şi reacţionează într-un mod potrivit. O soră poate spune că ea caută Împărăţia lui Dumnezeu, căci e gata să renunţe la orice pentru Împărăţie. Cei care-i cunosc vor spune că nici el şi nici ea nu cunosc ce este Trupul şi ce este Împărăţia.

   Mulţi dintre copiii lui Dumnezeu au o ascultare ieftină, o cruce ieftină şi o Împărăţie ieftină.

   Ei nu cunosc în realitate ce sunt ascultarea, crucea şi Împărăţia.

   ACEASTA NUMIM SĂRĂCIE.