Credinta sau speranta

Credinţă sau speranţă

            De foarte multe ori creştinii confundă credinţa cu speranţa, nu numai la figurat, ci şi la propriu.

Am auzit spunându-se ca încurajare: „Speranţa moare ultima”, deci totuşi moare, cum poate fi atunci încurajat cineva, cum poate şti dacă speranţa lui va trăi sau va muri?

            O altă formulă de încurajare auzită frecvent: „Speranţa nu moare niciodată.” De unde poţi şti tu, care vi să mă încurajezi pe mine, în ce constă speranţa mea, pe ce se bazează ea, dacă e corectă sau nu? Ca şi creştini, nu mai putem vorbi de speranţă, nu există speranţă în Dumnezeu, există doar credinţă în Dumnezeu, ceea ce e cu totul altceva. Într-adevăr la început când ne-am întors la Dumnezeu speram, dar pe parcursul maturizării speranţa se transformă în credinţă, care se bazează pe o relaţie personală cu Dumnezeu, o relaţie de prietenie ca între Dumnezeu şi Avraam ,Iacov 2:23, de parteneriat în care suntem împreună lucrători, de familie: Părinte-copil. O relaţie fără secrete, fără rezerve, o relaţie în care totul este pus la lumină, nu poţi ţine nimic ascuns de faţa Lui Dumnezeu, El oricum ştie şi vede totul (vezi Anania şi Safira care au vândut moşia şi au ţinut o parte din bani, Faptele Apostolilor cap.5).

            Relaţia dintre tine şi Dumnezeu este baza credinţei, cu cât relaţia ta personală cu Dumnezeu este mai strânsă şi credinţa este mai puternică. Cu cât experimentezi mai mult din Dumnezeu în viaţa ta de zi cu zi, relaţia ta cu El devine tot mai apropiată, mai puternică şi mai strânsă, iar credinţa ta creşte. Pentru a muta munţii îţi trebuie credinţă de mărimea unui bob de muştar, pe când speranţa, oricât de mare ar fi ea tot nu poate face nimic, câţi oameni am văzut sperând şi rămânând doar cu speranţa. Dacă privim la noi înşine, în viaţa noastră de câte ori am sperat şi nu s-a ales nimic din speranţa noastră, totul a fost ca un vis frumos, o amăgire, o iluzie care după ce a trecut te-a lăsat mai rău decât te-a găsit, te-a lăsat rănit, căzut, cu un gust amar, dezamăgit şi trist.

            Să trecem deci de la speranţă la credinţa bazată pe o relaţie strânsă cu Dumnezeu pentru că aceasta înseamnă viaţă, viaţă din belşug, înseamnă veşnicie. Toate acestea le vedem clar în viaţa Domnului Isus care n-a spus niciodată să avem speranţă,El a spus:  Aveţi credinţă în Dumnezeu. El este uşa prin care putem intra într-o relaţie personală cu Dumnezeu, El este exemplul pe care trebuie să-l urmăm, în trăirea Lui găsim tot ce avem nevoie pentru a învăţa şi dezvolta o relaţie cu Trinitatea. Mai mult decât atât, avem pentru eşecurile noastre, pentru alunecările şi greşelile noastre pe calea credinţei un Mângâietor, pentru ceea ce nu înţelegem un Învăţător, pentru căile necunoscute un Îndrumător.

Isus s-a îngrijit de toate, ne-a trimis Duhul Sfânt, pentru a fi cu noi, pentru a ne învăţa toate lucrurile, nu ne-a lăsat orfani, nu ne-a lăsat singuri, nu a spus că El pleacă la Tatăl şi ne lasă să ne descurcăm singuri, ci dimpotrivă, a spus: „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să mă duc; căci dacă nu mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă mă duc, Vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7).

            Un îndemn pentru toţi cei ce citesc aceste rânduri:

            Dacă nu-L cunoşti pe Dumnezeu şi trăieşti prin speranţă, speră să vină ziua, ceasul, în care să te întâlneşti cu El şi să-ţi transforme speranţa în credinţă.

            Dacă trăieşti când cu speranţă, când prin credinţă, să rămâi statornic în credinţă, să ai un duh hotărât care să-ţi dea puterea de a umbla prin credinţă.

            Dacă eşti matur spiritual şi trăieşti prin credinţă dă-I slavă şi glorie Lui Dumnezeu, dar să priveşti în jurul tău, în urmă şi nu uita de unde ai plecat, adică de la speranţă, nu datorită ţie eşti ceea ce eşti, ci datorită Lui Isus, dorinţa Lui este ca toţi să ajungă la credinţă, la o relaţie personală cu Dumnezeu, rămâi la dispoziţia Lui, El vrea să te folosească în acest scop. Ai ajuns acolo pentru că El are un plan cu tine, dacă nu intri în planul Lui, bucuria nu poate fi deplină. Intră în planul Lui Dumnezeu, ca la urmă să primeşti cu bucurie cununa biruinţei din mâna Lui Isus. Să poţi spune ca Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” (2 Timotei 4:7).