Copiii imparatului - o poveste...

   Odata, un imparat, cercetandu-si fiii si fiicele, descoperi-n ei o ravna deosebita, dar, fara pricepere in a lucra pe-ntinsele ogoare ale-tatalui, dorind ca astfel si ei sa contribuie la prosperitatea si bunul mers al Imparatiei din care faceau parte. La inceput, tatal, si-a zis ca nu e bine ca niste copii sa asude-n bataia vantului si-a soarelui, a "intemperiilor" de tot felul ci sa-i tina cumva, la adapost, departe de tot ceea ce le-ar putea face vre-un rau... insa copiii, nu-ncetau seara de seara sa-si roage tatal: "Tata, te rugam, binecuvanta-ne, invrednicindu-ne sa putem si noi lucra pe-ntisele ogoare ale-mparatiei, caci nu se cuvine a sta si a privi doar spre truda altora!"

   Dupa-o vreme, imparatul cu tristete-n glasul parintesc isi anunta copiii ca este gata sa le-ndeplineasca dorinta, avertizandu-i insa ca, in ceea ce au cerut, vor avea parte de multe si mari greutati si necazuri care nu vor intarzia sa apara dupa ce-si vor incepe slujba.

   - Iata, am hotarat sa va-mpart ogoarele; tatal vostru fiind, va cunosc bine pe fiecare, de aceea va averizez de la inceput caci lucrul pe ogor tine din zorii zilei pana pe-nserate!

   - Acesta nu-i motiv de a ne speria! i-au raspuns plini de bucurie copiii caci le-a fost ascultata ruga.

   - Pe arsita soarelui nu veti putea sta la adapost caci culturile vor avea nevoie sa fie protejate, altfel se vor ofili si vor pieri; daca vanturile se vor dezlantui, nu veti putea fugi departe, e nevoie sa le inconjurati cu garduri de protectie, altfel vor fi dezradacinate; daca ploile nu vor inceta, va trebui sa lucrati din greu la santurile adanci si largi, altfel culturile vor pieri inecate, daca vietati de tot felul vor apare, voi trebuie sa fiti in mijlocul lor, ocrotindu-le.

   Nici soare, nici vant sau ploaie, nici-o vietate de nici-un fel nu ne va putea opri sa stam departe de lucrul incredintat si sa ne iubim, protejand ogoarele - au incercat sa-l  asigure pe tata, copiii plini de ravna.

   Va avertizez de asemeni, caci ogoarele pe care veti lucra nu vor avea pe tot intinsul aceeasi putere de rodire, pe unele, semintele vor incolti repede, vor creste plante viguroase, pline de roade, dar pe altele, samanta va-ncolti mai greu, rodul va fi mai sarac; sa nu priviti cu rautate unul spre ogorul celuilalt, pizmuindu-va si invrajbindu-va, ci-n dragoste frateasca sa va sprijiniti ca astfel, toti sa puteti avea la urma parte de rasplata muncii voastre! le mai spuse tatal. Si pe cand copiii se pregateau sa plece fiecare-nspre partea incredintata lui, cu glasul indurerat, aproape soptit, tatal le mai spuse ceva... dar parca era ca o taina pentru ei... "noaptea va fi dusmanul vostru de temut, caci atunci, vrajmasul va veni sa-si semene neghina!"

   Dar legamantul era incheiat, ogoarele-i asteptau, iar ei erau doritori de a-si respecta promisiunile si de-a fi pe placul parintelui.

   Primindu-si fiecare partea, copiii de -mparat, trudeau dupa povata tatalui din zori si pana pe-nserat... desteleneau, arau, semanau... seara, se adunau fericiti in jurul tatalui povestind despre lucrul de peste zi; cu totii uitasera de cuvintele tainice, astfel ca noaptea se odihneau linistiti.

   ... si vremea trecea... samanta incoltea... plantele cresteau... insa, deodata, copiii observara niste lucruri ciudate: ogorul unuia era mai verde, al altuia mai plin de flori si mai inmiresmat... al altuia era mai palid, mai fara de culoare si mireasma... unele chiar pline cu neghina... o, planta amintita-n taina la plecare de tatal lor!

   Dar ce ciudat! Nu numai ogoarele erau asa de diferite ci si... gandurile ce-au inceput sa-ncolteasca-n inimile lor...

   Iar toate acele ganduri, s-au transformat in vorbe, iar toate-acele vorbe au devenit deodata fapte... copiii de-mparat, nu mai erau acum frati si surori ci adevarati vrajmasi... si este greu si dureros ca sa descriem in cuvinte ce-a urmat...

   Cu inima plina de durere, batranul tata-si chema copiii si lacrimand le zise: "Dragii mei, v-am cunoscut ravna dar, v-am avertizat ca nu aveti priceperea necesara iar voi ati vrut sa lucrati far' de ajutorul meu; acum, intindeti mainile inspre mine, va voi da priceperea de care aveti nevoie, va voi ajuta si va voi da puterea de-a putea ocoli "tufele" de neghina pe care le vom arde abia la strangerea recoltelor! Si nu uitati caci fiecaruia v-a fost data o masura de putere-n lucrul incredintat iar roadele nu se pot asemana unele cu altele!"

   ... fericiti sunt copiii ce tatal isi asculta!... fericiti sunt copiii ce se-ncred in spusele tatalui lor! ... fericiti sunt copiii ce-si recapata vederea! ... fericiti vor fi cei ce sunt gasiti vrednici si credinciosi in lucrul incredintat si care zi si noapte vegheaza... fericiti sunt si vor fi cei care stiu sa-si foloseasca ochii, picioarele, mainile, gura, ... asa dupa cum tatal i-a invatat!

   O, tata, iarta-ne de gandurile si vorbele vrajmase ce-au aparut intre noi, iarta-ne de ochii ce-au privit cu rautate, de sagetile aruncate unul inspre altul, iarta-ne caci ne-am vazut unul mai presus ca altul, si vrem sa-ti promitem ca de acum inainte vom lucra pe ogoarele-mparatiei doar cu tine impreuna si nu cu ravna proprie, cea far' de pricepere! au izbucnit cu ochii plini de lacrimi si rusine, copiii imparatului, cazand cu fetele la pamant... si cu mainile prinse ca-ntr-un lant unii de altii... intr-o inclestare in care dragostea unul fata de altul si fata de tatal lor, nimeni si nimic nu o mai putea zdrobi.