Clarificarea unor confuzii

   Unul din obstacolele care ne împiedică să-i iertăm pe alţii îl constituie toate informaţiile greşite care au intrat în teologia noastră. Unele dintre aceste idei s-au strecurat prin folosirea repetată a unor clişee. Altele au fost pur şi simplu transmise din generaţie în generaţie, fără nici o bază biblică.

   Prima idee pe care trebuie s-o clarificăm este aceasta: Este justificarea, înţelegerea sau explicarea comportamentului cuiva acelaşi lucru cu a ierta? Pot să înţeleg că "fratele meu" era foarte stresat atunci cînd a ridicat tonul la mine în faţa clienţilor mei, însă înseamnă aceasta că l-am iertat? Sigur că nu. Înţelegerea situaţiei cuiva este doar o parte a procesului iertării.

   O altă idee greşită pe care ne-am însuşit-o este aceea că timpul vindecă toate rănile. Cred că acesta este unul din clişeele cel mai prost folosite (şi cele mai dăunătoare) pe care le-am auzit. Cum ar putea ca trecerea timpului sau procesul uitării să conducă la iertare? De cîte ori i-am spus noi cuiva acest lucru, cu bune intenţii? Au trecut treizeci şi unu de ani pînă cînd Jill şi-a iertat unchiul. Dacă timpul ar fi fost factor al iertării, atunci cu siguranţă durerea pe care o trăise ar fi trebuit să fi dispărut cu mult înainte de a intra în cabinetul de reconsiliere. Totuşi, ea a recunoscut că timpul nu a făcut altceva decît să agraveze situaţia.

   Iată o altă neînţelegere pe care am amintit-o deja în treacăt: dacă NEGĂM faptul că am fost răniţi sau ne prefacem că nu e mare lucru, înseamnă că am iertat? Am putea încerca să ne convingem pe noi înşine (după ce i-am iertat pe alţii) că ceea ce au făcut nu a fost, de fapt, atît de grav. Înseamnă să negăm că alţii ne-au rănit în aşa fel încît ne-au provocat o suferinţă reală, fizică, psihică sau emoţională. Este ca şi cum am nega o parte reală din noi înşine.

   O altă concepţie spune că, pentru a-i ierta pe alţii, trebuie să mergem la ei personal să le mărturisim iertarea noastră. Mărturisirea iertării noastre cuiva care nu ne-a solicitat iertarea mai mult creează probleme decît le rezolvă. Nu-l voi uita niciodată pe tînărul din biserica noastră care i-a cerut uneia dintre femeile din personalul nostru să-l ierte pentru dorinţe murdare. Ea habar nu avea că el avea o problemă cu dorinţa sexuală, iar mărturisirea lui a făcut-o să se simtă stînjenită şi să fie extrem de atentă în preajma lui din acel moment.

   Rareori îi sfătuiesc pe oameni să-şi mărturisească iertarea celor care i-au rănit dacă persoanele respective nu şi-au cerut iertare. Odată ce începem să înţelegem natura iertării, devine clar de ce acest principiu rămîne valabil. Dumnezeu ne-a iertat cu mult înainte ca noi să-i cerem aceasta. După cum am văzut, El ne-a iertat de lucrurile pentru care nu vom cere niciodată iertare. În acelaşi fel, noi suntem liberi să-i iertăm pe alţii pentru lucrurile pe care nu le vor şti niciodată.

   Am spus RAREORI pentru că sunt unele ocazii în care mărturisirea de acest fel este potrivită. Ţineţi cont de faptul că există o diferenţă între a spune altora că i-am iertat şi a-i ierta cu adevărat. Iertarea altora trebuie să înceapă în momentul în care am fost ofensaţi, pe cînd mărturisirea iertării are loc mai tîrziu. Nu trebuie să aşteptăm pînă cînd ni se cere iertarea, pentru a ierta. Dacă aşa ar sta lucrurile, de multe ori am putea aştepta o veşnicie.

   Noi ar trebuie să ne mărturisim iertarea în una din următoarele două situaţii. În primul rînd, ar trebui să mărturisim că am iertat, dacă ni se cere iertare. Aceasta îl va ajuta pe celelălalt să-şi elibereze conştiinţa şi îl va asigura că nu avem nimic împotriva lui.

   În al doilea rînd, ar trebui să mărturisim că am iertat dacă simţim că Domnul ne cere să-i confruntăm pe alţii cu privire la păcatul lor. Este posibil ca acest păcat să fi fost comis împotriva noastră sau împotriva unei persoane pe care o iubim. În discuţia care va avea loc cu cel care a greşit, ar putea să fie nevoie să-l asiguri că l-ai iertat şi că discuţia are loc mai mult de dragul lui, decît de dragul tău. Cînd îi confruntăm pe alţii cu privire la păcatul lor, problema iertării trebuie rezolvată în inimile noastre. Nu trebuie niciodată să-i confruntăm pe alţii pentru a-i forţa să ne ceară iertare.

   Iertarea este o chestiune mult mai complexă şi implică mult mai mult decît a lăsa să treacă timp sau a spune cîteva cuvinte într-o rugăciune. Este un  proces care implică înţelegerea propriei noastre iertări şi a felului în care se aplică aceasta în cazul celor care ne-au rănit.