text Eseuri crestine

Cireşul înflorit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Stelian David

O viaţă întreagă m-am lăsat păcălit...

Unde credeam eu că e zâmbet, era de fapt rânjet de prădător; unde credeam eu că e sinceritate, erau măşti zâmbitoare, ascunzând măşti purtând rânjet de prădător.

O viaţă întreagă am crezut că e iarnă afară... pentru că ningea mereu. Abia târziu, în mijlocul iernii, am văzut că ningea cu petale de flori de cireş. Cireşii înfloriţi, de vânt scuturaţi, îşi ningeau florile şi acopereau pământul cu un strat de zăpadă înmiresmată. De tulpina fiecărui cireş se rezema câte o secure.

Norii treceau pe deasupra vieţii mele nebăgaţi în seamă. De sus, ei vedeau totul altfel decât mine: copacii aveau aceeaşi înălţime ca firele de iarbă iar petalele florilor de cireş arătau ca roiuri de fluturi dansându-şi prima zi de viaţă.

În momentul în care am vrut să-mi privesc ceasul, să văd dacă e devreme sau e târziu, am observat că mâna mea era deja o creangă înflorită de cireş şi imediat, fiecare floare pe care vântul o smulgea mă durea îngrozitor.

Am vrut să fug, însă deja eram înrădăcinat adânc în propria-mi viaţă. De tulpina mea se rezema o secure.

Eu, cireşul fără rod, ştiam că merit ce urmează... şi mă durea...

- Mai lasă-l, Tată, încă un an... -am auzit Vântul şoptind.

În momentul următor mi-am lăsat crengile în jos şi m-am abandonat în Vânt. Vântul m-a smuls din rădăcini, m-a ridicat şi m-a plantat pe malul unei ape...

O viaţă întreagă până atunci m-am lăsat păcălit. Azi recunosc un zâmbet dintre o mie de rânjete iar măştile zâmbitoare Îl recunosc pe El în mine.

De atunci, eu stau pe malul apei şi printre crengile-mi înflorite adie Vântul, şoptind oricui se opreşte să se odihnească sub ele.

Străine, dacă Îl auzi, ascultă-I chemarea. Ea vine de dincolo de timp, căutând pe cei trudiţi şi împovăraţi, ce caută odihnă...

Adu-ţi aminte de aceste rânduri de fiecare dată când vei auzi Vântul şuierând. Poate e în căutarea ta...

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>