Cînd liderii se poticnesc

   Căderea unui lider spiritual, care are o influenţă vizibilă înaintea lumii, este în special dăunătoare pentru trupul lui Cristos. Cînd cade un lider spiritual, acesta este un semnal de avertizare pentru naţiune. Este un semnal de cercetare de sine; este o chemare la cercetarea propriului suflet. Pentru că, dacă un om cu un asemenea statut poate cădea, nu suntem şi noi supuşi aceloraşi eşecuri?

   Totuşi, în mod tragic, al doilea semnal este unul al autoamăgirii. Cînd un lider spiritual proeminent cade, se eliberează presiunea care apasă pe necredincioşii care trăiesc în păcat şi care încalcă legea lui Dumnezeu. Ei observă ce se întîmplă şi trag concluzii: "Vezi, nu sunt chiar atît de rău. Omul ăsta studiază Biblia şi le predică altora. Uită-te la el! Dacă el poate face asta, nici eu nu sunt atît de rău. Ce fac eu nu e mai rău şi eu nici nu am pretenţia că sunt creştin. Dacă Dumnezeu îl iubeşte aşa cum îşi trăieşte el viaţa, atunci El cu siguranţă mă iubeşte şi pe mine". Astfel, ei se simt temporar eliberaţi de vinovăţia sau de condamnarea pe care este posibil să o fi simţit înainte.

   Ar trebui să fie clar, din Scriptură, că avem responsabilitatea creştină de a reabilita un frate căzut. Ar trebui, de asemenea, să fie clar că această chestiune delicată, sensibilă, trebuie să fie tratată cu mare grijă, dacă nu vrem să ne stricăm mărturia în faţa celor necredincioşi.