Chiar trebuie să agonizez?

Sinonimul cuvântului luptă este termenul AGONIE, folosit în descrierea rugăciunii din Ghetsimani a Domnului nostru. (Luca 22.44). Apostolul adaugă despre Epafra că ARE O MARE RÂVNĂ PENTRU VOI, evident în rugăciune. Sfântul Pavel l-a văzut cum se ruga acolo, în temniță, și a fost martor la lupta lui intensă, căci se angase să lupte neobosit și neîntrerupt pentru coloseni. Cât de mirate și profund marcate trebui să fi fost gărzile pretoriente de rugăciunile acestor oameni! Neliniștea lor, lacrimile și implorările lor sincere în timp ce ridicau mâini încătușate spre cer trebuie să fi fost o revelație pentru ei! Ce părere ar avea ei de rugăciunile noastre?

Fără îndoială, sfântul Pavel se baza pe propriul lui obicei când îi îndemna pe creștinii efeseni și pe ceilalți creștini să STEA GATA.

Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții și pentru mine... al cărui sol în lanțuri sunt. Efeseni 6.18-20

Imaginea creată este o oglindire a propriei sale vieți de rugăciune, putem fi siguri de aceasta! Prin urmare, rugăciunea întâlnește în calea ei obstacole ce trebuie înlăturate tot prin rugăciune. E ceea ce au în vedere oamenii când vorbesc despre rugăciunea de străpungere. Trebui să luptăm împotriva intrigilor satanei. Acestea pot fi: OBOSEALA, DUREREA FIZICĂ, PRETENȚIILE INSISTENTE ALE UNOR GÂNDURI STRĂINE, ÎNDOIALA SAU ATACURILE DIRECTE ALE DUHURILOR RĂUTĂȚII. La fel cum a fost pentru Sfântul Pavel odinioară, tot astfel, și pentru noi azi, rugăciunea este un conflict, o luptă, cel puțin uneori, fapt care ne constrânge să ne trezim și să ne lipim tare de Domnul (Isaia 64.7). Ar fi oare o greșeală din partea noastră, dacă am îndrăzni să vă atragem atenția asupra faptului că prea puțini sunt cei ce luptă în rugăciune? Oare, chiar ar fi? Oricât de sumbră ar fi situația, totuși mângâierea noastră izvorăște din faptul că nu punem la îndoială nicio clipă puterea Domnului și bogățiile harului Său!

Chiar înainte de moartea ei, autoarea cărții The Christian S Secret oh a Happy Life a povestit unui cerc restrâns de prieteni o întâmplare din viața ei. Nu cred că greșesc dacă o povestesc și altora. O prietenă de-a ei, care obișnuia să vină în vizită pentru două-trei zile, de fiecare dată era o mare încercare, o adevărată provocare pentru temperamentul și răbdarea ei. Fiecare vizită de felul acesta cerea multă pregătire pentru rugăciune. În pragul unei astfel de noi vizite care se anunțase de data asta pentru toată săptămâna, ea a simțit că doar o noapte întreagă de rugăciune avea să-i dea putere pentru încercarea care îi stătea în față. Așadar, a luat un mic platou cu biscuiți și s-a retras devreme în dormitorul ei intenționând să stea toată noaptea pe genunchi înaintea Domnului și să-I ceară cu străruință harul de care avea nevoie pentru a rămâne drăguță și amabilă pe tot parcursul acelei vizite amenințătoare. Abia dacă îngenunchease lângă patul ei când cuvintele din Filipeni 4.19 i-au trecut prin minte ca un fulger:

Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos.

Toate temerile ei s-au risipit imediat. Ea ne-a zis:

Când mi-am dat seama de acel adevăr, I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am lăudat pentru bunătatea Lui. Apoi, am sărit în pat și am dormit toată noaptea. Musafira mea a venit a doua zi și de data aceasta chiar m-am bucurat de timpul petrecut împreună cu ea.

Nimeni nu poate stabili reguli grele și fixe de rugăciune, nici măcar pentru sine. Numai Duhul plin de îndurare al lui Dumnezeu este Cel care poate să ne îndrume clipă de clipă. De aceea ar trebui să renunțăm la a mai încerca să încorsetăm rugăciunea! Dumnezeu este Cel care ne judecă și ne călăuzește. Totuși, să nu uităm faptul că rugăciune are mai multe fațete. Așa cum afirma Moule:

Rugăciunea adevărată poate fi rostită într-o mulțime de circumstanțe.

Adevărul acestei afirmații a fost probat de foarte multe ori. Rugăciunea este un suspin adânc, o lacrimă ce alunecă ușor, o privire ce se îndreaptă în sus, când numai Dumnezeu ți-e ajutor. Ea poate să însemne pur și simplu aducerea cererilor noastre la cunoștința lui Dumnezeu. Să nu avem preconcepția că rugăciunea trebuie să fie întotdeauna un conflict sau o luptă căci, dacă ar fi așa mulți dintre noi ar deveni epave din punct de vedere fizic, ar suferi de căderi nervoase și ar intra în mormânt înainte de vreme. Multora, sănătatea nu le permite să se roage în picioare. Dr Moule spunea:

Rugăciunea, autentică și triumfătoare este înălțată în permanență fără cel mai mic efort sau deranj din partea noastră. Adesea, tocmai în cea mai adâncă liniște a sufletului și a trupului, ea înscrie o victorie în cel mai anevoios teren al bătăliei. Dar mai există o latură a problemei. Rugăciunea nu este menită să fie ușoară în sensul nepăsării, oricât de simplă și plină de nădejde ar fi ea. Menirea ei este de a fi o negociere extrem de importantă între om și Dumnezeu. De aceea, foarte adesea, pentru ca rugăciunea să fie într-adevăr rugăciune, trebuie să o percepem ca pe o acțiune care implică efort, perseverență și conflict.

Nimeni nu poate fi în măsură să dea rețete de rugăciune. Să ne rugăm de fiecare dată după cum ne dictează convingerile personale iar Duhul Sfânt va fi cel care ne va inspira și ne va călăuzi cât timp să ne rugăm. Doresc ca fiecare dintre noi să ajungă atât de plini de dragostea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, încât rugăciunea, pe care o înalță în orice vreme și în orice loc, să fie o bucurie și un mijloc de a obține har.