Chemarea spre înalt

Cântarea cântărilor - Chemarea spre înalt - (capitolul 4, versetele 7-15)

   Primul lucru este chemarea - versetele 7, 8, iar aici (după cum au căzut cei mai mulţi comentatori ai Bibliei de acord) Împăratul este acela care vorbeşte privitor la mişcarea duhovnicească ascendentă. După ce fata făcuse acel pas mai departe într-o înţelegere mai adâncă a crucii şi a învierii, Împăratul i se putea acum adresa astfele: "Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur" (4.7). Înainte Împăratul spusese doar: "eşti frumoasă" (4.1); acum, El spune "Eşti frumoasă de tot". Cu alte cuvinte, El spune că ea este în întregime frumoasă pentru că toate petele îi fuseseră înlăturate prin lucrarea crucii. Prin procesul disciplinării, aceste cusururi fuseseră îndepărtate, nefiind potrivite cu o mireasă. În momentul de faţă, n-a mai rămas nimic în ea în afara vieţii sfinte şi cereşti a Domnului, ca urmare a faptului  că ea primise întreaga porţie de binecuvântări şi se afla acum pe teritoriul nou, în viaţa Lui de înviere. O vedem ca fiind în întregime frumoasă - N-ai nici un cusur. Domnul îi priveşte cu plăcere pe aceia care au ajuns până la punctul acesta şi care au răspuns în felul acesta la chemarea Lui.

   "Vino cu mine din Liban, mireaso, vino cu mine din Liban! Priveşte din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Senir şi Hermon, din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor!" (4.8)

   În partea a doua a Cântării, Împăratul îi ceruse alesei Lui multiubite două lucruri. Mai întâi, El dorea ca ea să se ridice deasupra împrejurărilor în care se afla, şi apoi - să-L însoţească pe El, în condiţiile Lui. În relaţia  dintre ei la momentul acela, am văzut-o pe fată ridicându-se, numai că nu a învăţat cum să meragă alături de El, sărind peste munţi, săltând peste dealuri. Aşadar, dorinţa Domnului a rămas în aşteptare.

   Dar nici Domnul nu-Şi coboară aşteptările şi nici nu renunţă la planul Său pentru aleşii Lui. El aşteaptă cu răbdare până când căpătăm creşterea care să ne pregătească pentru răspunsul cerut. El nu-Şi schimbă chemarea de intrare deplină în planuruile Lui. Adesea,  după o perioadă în care El lucrează în vieţile noastre, ajungem la o împlinire a vremii şi, atingând acest stadiu de creştere, vom primi din nou chemarea Lui, ca înainte. "Vino cu mine". Chemarea aceasta este acum urgentă, din moment ce El o repetă: "Vino cu mine (...) cu mine".

   Domnul o cheamă acum la o înălţare cerească. Unii comentatori afirmă că "din Liban" presupune o îndepărtare de Liban. Personal, cred contrariul. "Din" nu indică în mod necesar o plecare; în cazul de faţă, cuvântul intră în alcătuirea unui tablou poetic. El îi cere să vină să privească de pe nişte înălţimi de unde să cuprindă cu ochii priveliştile "din Liban". Nu e vorba de plecarea ei din Liban, ci dimpotrivă o vedem păşind cu El într-o perspectivă spirituală reprezentată prin înălţimile înmiresmate din Liban. Tabloul vârfurilor pline de splendoare ale Libanului indică o nouă fază a experienţei ei.

   În mod foarte clar, Libanul îndreaptă atenţia spre o nouă poziţie, înălţată, în care esenţa de cedru, înmiresmată, este trăsătura distinctivă. Cedrul este înalt, nobil, parfumat. Munţii înalţi din Scriptură simbolizează înălţarea noastră de la pământ la o nouă poziţie, cerească - suntem în lume, ieşind însă mult în afara ei, spre locurile cereşti. Chemarea adresată aici fetei este una de urcare spre locurile de sus. Mai exact spus, credinciosul este chemat să intre cu Hristos în înălţarea Lui şi să privească în jos, spre lucrurile pământeşti, de pe acea poziţie de autoritate, privilegiată.

   Poziţia credinciosului ar trebui să fie pe vârful muntelui. Sunt mulţi cei care au dat greş şi au căzut în prăpastie, dar intenţia de început a poziţiei lor a fost de a se afla în Hristos, în locurile cereşti. În El, situarea într-o poziţie cerească este permanentă şi cu adevărat te vezi înconjurat şi eşti conştient de lucrurile cereşti, fiind astfel, în chip corespunzător, cu mult deasupra nivelului pământesc. Descoperim, astfel, că există vârfuri de munţi în experienţa noastră şi că, din câte vom vedea, ne putem bucura de mai mult de un singur munte. Din moment ce te afli cu mult deasupra limitelor şi îngrădirilor care te constrâng numai atunci când rămâi la un nivel mai jos, aceste trei vârfuri din Liban simbolizează o punere în libertate, o scăpare la loc larg.

   "Amana" înseamnă "întărire" sau "adevăr" (este un cuvânt înrudit cu amin - aşa să fie). Adesea putem privi în jos de pe această poziţie avantajoasă şi să vedem lucrurile de la înălţimea gândului divin, contemplându-L pe atotcuprinzătorul Hristos în realitate şi adevăr.i

   "Senir"  indică o armură flexibilă. Se poate să se refere la toată armătura dată de Duhul Sfânt. Gândurile ne sunt îndreptate spre un posibil război şi spre echipamentul necesar, care poate fi găsit în elevarea spirituală, a cărei lumină cerească inundă totul, descoperind privirilor noastre mişcările Vrăjmaşului de jos.

   "Hermon" denotă distrugere şi, fără îndoială, vorbeşte despre biruinţa de la cruce şi cum Domnul Isus, Fiul din veşnicii al lui Dumnezeu, S-a arătat ca să distrugă lucrările Diavolului. Credinciosul vede biruinţa deplină a lui Hristos numai prin asociere conştientă cu El, în înălţarea Lui deasupra tuturor lucrurilor care ţin de tărâmul pământesc.

   Sunt multe înălţimi pe tărâmul înălţării spirituale. Aceste locuri înalte vorbesc despre spaţiozitate, despre suficientă lărgime pentru creştere şi dezvoltare. Oricum, în Efeseni, capitolele 1 şi 2, vedem că exact în locurile cereşti prezenţa Vrăjmaşului este cât se poate de reală şi de activă ca şi în Efeseni 6.12.

   Situaţiile cu care suntem confruntaţi anterior trăirii experienţei de înălţare spirituală în locurile cereşti nu sunt altceva decât lucrarea Vrăjmaşului pe pământ. După încă o altă experienţă, aceea a intrării în realitatea locurilor cereşti, suntem duşi (lucru pe care trebuie să-l dorim) la locul în care Vrăjmaşul îşi are ascunzătoarea, pentru ca în felul acesta să nu asistăm doar la lucrarea Vrăjmaşului, ci să rezolvăm situaţia unei confruntări directe cu el. În privinţa leilor,, Scriptura atrage atenţia asupra răgetului lor. Scopul Diavolului este să înspăimânte şi să terorizeze. Cât despre leoparzi, Scriptura spune că au un mare apetit. Acesta este un alt aspect al lucrării Vrăjmaşului: să devoreze.

   Chemându-Şi iubita la înălţime spirituală, Domnul nu spune că de-aici înainte totul va fi frumos şi strălucitor. El îi arată că, deşi viaţa ei urma să se desfăşoare pe vârful munţilor, aceleaşi locuri reprezintă ţinutul în care leii şi leoparzii, reprezentanţi ai puterilor întunericului, îşi aveau sălaşul. Dacă nu cunoşti experienţa locurilor, ca în Efeseni 1 şi 2, atunci nici nu poţi înţelege vreodată lupta spirituală spirituală din Efeseni 6. Un credincios înălţat din punct de vedere duhovnicesc ştie cât de reală şi de apropiată este prezenţa Vrăjmaşului. Din cauză că această realitate există, Domnul ne pofteşte să privim în jos de pe o poziţie înaltă. Vârful nostru de munte este înălţimea adevărului divin. Vârful nostru de munte este triumful Domnului asupra tuturor puterii distrugerii.

   Tărâmul ceresc este singurul loc care permite o vedere a lucrurilor din perspectiva corespunzătoare.

   Nu rareori ne străduim, în îngâmfarea noastră, să depăşim greutăţile prin intermediul unei percepţii naturale sau pământeşti, situaţii care duc invariabil la frustare şi confuzie. Chiar şi atunci când avem de rezolvat chestiuni minore din viaţă, este necesar să le privim din perspectivă cerească, altfel vom trece pe lângă soluţie. Pe de altă parte, trebuie să ne dăm pe deplin seama de faptul că, în ţinutul acesta înălţat, ne aflăm în vecinătatea forţelor maligne reprezentate prin "viziunile leilor" şi "munţii pardoşilor".

   Pentru a rezuma: orice am vedea sau am remarca pe înălţimile dragostei divine, nu trebuie să uităm niciodată că există un duşman prezent în tot locul. În privinţa războiului spiritual, există ma întâi o poziţie care trebuie adoptată, în al doilea rând, există o viziune care trebuie primită. Fără această poziţie, este imposibil de perceput adevăratul caracter al personalităţii Vrăjmaşului. Fără această viziune cerească, pe de altă parte, este imposibil să-i vezi subtilitatea mişcărilor. Acestea sunt două condiţii necesare, fără de care este imposibil să lupţi sau să te angajezi împotriva Vrăjmaşului, în orice tip de confruntare.

   Aceasta a fost cu adevărat o chemare fără precedent adresată iubitei Lui. A fost o chemare măreaţă şi care cere mult din partea ei. Pentru o tânără fragilă şi delicată, care, prin natura ei ar avea o greutate de netrecut în căţărarea pe asemenea munţi, la înălţimi ameţitoare, aceasta a fost o chemare uluitoare - ca să nu mai zicem nimic de pătrunderea într-un ţinut în care se aflau vizuinile leilor şi ascunzişul leoparzilor. Dar acum, după ce a înţeles că este chemată la înălţare spirituală care este reacţia ei?

   În punctul acesta, vedem un răspuns fără vorbe, dar real. Ea porneşte în urma chemării Lui, dar fără să rostească o vorbă, atrăgându-şi astfel din partea împăratului, cuvântul următor:

   "Mi-ai răpit inima, soro, mireaso, mi-ai răpit inima cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău" (4.9)

   Pentru întâia dată, Împăratul o numeşte "soro, mireaso". Nu dorinţa ei după El se identifică aici, ci dorinţa Lui după ea. Aici Împăratul o socoteşte ca pe o persoană în care El poate avea încredere şi cu care poate împărţi de-acum totul. (fragment)