Cheamă pe Dumnezeu în ajutor şi aşteaptă cu încredere întoarcerea Harului Său

Fiule, Eu sunt Domnul. EU SUNT UN LOC DE SCĂPARE ÎN ZIUA NECAZULUI. Vino la Mine când eşti necăjit. Tu eşti de vină că întârzie să vină mângâierea cerească, fiindcă tu întârzii să apelezi la rugăciune. Căci înainte de a Mă ruga să te ajut, tu cauţi uşurare şi mângâiere la oamnei şi numai dupa ce vezi ca această căutare de ajutor strain nu-ţi foloseste la nimic, te încredinţezi că Eu scap pe cei ce caută adapost la Mine şi, afara de Mine, nu este nimeni care să te poată scăpa, nu este sfat să folosească, nu este tămăduire desăvârşită. Când însă furtuna a trecut, îmbărbătează-te şi înviorează-te în lumina îndurărilor Mele, fiindcă Eu sunt aproape, zice Domnul, si-ţi dau înapoi tot ce ai pierdut, ba încă şi mai mult.

Este ceva de mirat din partea Mea? Mă asemăn Eu cu cel ce zice si nu face? Unde este credinţa ta? Întăreşte-te şi îmbarbătează-te că la vremea potrivită va veni şi mângâierea. Aşteaptă-Mă! Aşteapta-Mă că voi veni şi te voi tămădui. Ceea ce te tulbură este o ispită şi ceea ce te înspăimântă este o frica zadarnică. Ce folos este să te îngrijorezi de cele ce se vor întâmpla în viitor, de ceea ce nu poţi cunoaşte? Prin aceasta nu faci altceva decât să adaogi întristare peste întristare. AJUNGE ZILEI NECAZUL EI! Ce poate fi mai nefolositor şi fără mai de noimă decât să te bucuri sau să te întristezi pentru niste lucruri care aparţin viitorului sau ceva ar putea să nu se întâmple niciodată.

Aşa este omul, se lasă înşelat de închipuiri despre viitor; a se lua însă după orice şoaptă amăgitoare a vrăjmaşului este dovada unei inimi mici şi semnul unei credinţe slabe. Puţin îi pasă vrăjmaşului că te amăgeşte cu lucruri închipuite sau lucruri adevărate, destul îi este să te amăgească; lui îi este totuna, fie că te biruieşte prin iubirea bunurilor de acum, fie prin frica de relele din viitor, destul îi este să te biruiască.

SĂ NU VI SE TULBURE INIMA, NICI SĂ NU SE ÎNSPĂIMÂNTE!

Ai credinţă în Mine şi nădăjduieşte în mila Mea! Adeseori când îţi închipui că eşti departe de Mine, tocmai atunci Eu sunt foarte aproape de tine şi când gândeşti că totul este pierdut, tocmai atunci poţi să câştigi mai mult şi încă lucruri ce au o valoare veşnică. Nu este totul pierdut când lucrurile se petrec cum nu te-ai aşteptat. Nu trebuie să judeci lucrurile după cum le simţi tu în clipa de faţă, nici nu trebuie să te laşi doborât de întristare ori de câte ori ar veni suferinţa, nici nu te închide în ea, ca şi cum nu ţi-ar mai fi rămas nici o nădejde de scăpare.

Nu te gândi că te-am părăsit, când te las în nenorocire şi-ţi retrag pentru un timp mângâierea, căci calea suferinţei este calea împărătească ce duce la cer. Şi este mai de folos atât pentru Mine cât şi pentru toţi slujitorii Mei să treceţi prin şcoala suferinţei decât să vă meargă toate după dorinţă. Eu cunosc gândurile ascunse ale omului şi ştiu că este bine pentru tine să te las uneori în uscăciune, ca nu cumva inima ta slabă, ameţindu-te de izbândă, să se umfle de mândrie şi apoi, printr-o deşartă plăcere de tine să-ţi închipui că eşti mai mult decât eşti. Ceea ce ţi-am dat, pot să-ţi iau înapoi şi să-ţi dau iarăşi, când găsesc Eu cu cale.

Ceea ce-ţi dau, este al Meu şi când iau înapoi, nu iau ce este al tău, căci al Meu este orice lucru bun şi orice dar desăvârşit. Dacă-ţi trimit vreun necaz, vreo amarăciun e, nu cârti, nu-ţi pierde inima, căci am putere să te uşurez numaidecât şi toată greutatea în bucurie să ţi-o prefac. Orice aş face cu tine fie într-un fel fie într-altul, tu să crezi că, în toate câte le rânduiesc Eu sunt drept şi vrednic de laudă.

Dacă ai judeca cu înţelepciune şi după adevăr n-ar trebui să te întristezi pentru necazurile care dau peste tine ci mai degrabă te-ai bucura şi Mi-ai mulţumi. Ba mai mult, să te bucuri că te încerc cu dureri dese şi nu te cruţ.

'Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi',

-am zis ucenicilor Mei, trimiţându-i în lume nu ca să guste dulceţile trecătoare, ci ca să ducă lupte grele; nu la onoruri, ci la dispreţ; nu ca să stea degeaba, ci la osteneală; nu ca să se odihnească, ci ca să aducă roade în răbdare.

Adu-ţi aminte, fiule, de aceste cuvinte!