Cerințele vieții răstignite

În Daniel 3 citim povestea regelui babilonian Nabucodonosor, care a pus să se facă o statuie din aur și a poruncit ca toți oamenii din regatul său să plece și să i se închine.

Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego - oameni care slujeau Domnului- au refuzat să se plece în fața statuii, regele a poruncit să fie aruncați într-un cuptor aprins. Acțiunile acestor trei tineri evrei revelează câteva aspecte cruciale pentru trăirea vieții răstignite.

ASCULTAREA

În primul rând, Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost ascultători de Domnul. Ascultarea este o componentă principală a vieții creștine. Rețineți că ascultarea lor nu le cerea să știe de ce li se întâmplă asta și nici nu cerea ca Dumnezeu să facă totul așa cum înțelegeau ei. Sunt sigur că n-au avut nici cea mai vagă idee de ce se întorsese situația împotriva lor. Fuseseră buni slujitori ai lui Nabucodonosor și el îi cinstise punându-i în poziții de autoritate. Acum totul părea să le fie împotrivă.

Când cugetați la această istorisire, rețineți că tocmai ascultarea lor față de Dumnezeu a fost cea care i-a dus la ananghie. Ea a fost ușa cuptorului.

După cum am menționat înainte, creștinii au venit la un moment dat cu ideea că dacă Îl vor asculta pe Dumnezeu vor fi păziți de necazuri. Dar nu acesta este scopul ascultării. Dacă ne uităm la viața bărbaților și femeilor din Vechiul Testament, și chiar din istoria Bisericii, descoperim că ascultarea le-a adus de multe ori necazuri.

Am făcut referire la Dietrich Bonhoeffer pe care ascultarea l-a trimis drept la spânzurătoare. Ar fi putut evada, dar asta i-ar fi cerut să-și compromită relația cu Dumnezeu, lucru care nici nu i-ar fi trecut prin minte.

Adevărata ascultare este refuzul de a ne compromite în vreo privință relația cu Dumnezeu, indiferent de consecințe.

Rețineți că dumnezeului acestui veac nu-i pasă că voi credeți în Dumnezeu:

Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred... și se înfioară! -Iac. 2.19-

Diavolul crede în Dumnezeu așa că sunteți de aceeași părere cu el. Nu-l deranjează nici dacă vă închinați lui Dumnezeu, cu condiția să vă închinați și dumnezeilor acestei lumi. Câtă vreme credeți în Dumnezeu, așa cum fac milioane de americani azi, și nu-L faceți prioritatea exclusivă numărul unu din viața voastră, diavolul nu are nimic de împărțit cu voi. Biserica evanghelică de azi urmează cursul mișcării liberale și coboară pe aceeași cărare a compromisului. Un compromis aici, unul acolo, și curând e prea puțină diferență, dacă e vreuna, între așa numitul creștin și omul din lume.

Adevărata ascultare, după cum e ilustrată în povestea celor trei tineri evrei, ne aduce întotdeauna într-un punct de unde nu mai e cale de întoarcere. Aici intră în scenă credința. Nu trebuie să cunoaștem rezultatul pentru a-L asculta pe Dumnezeu. Ca chestiune de credință și încredere, Îl ascultăm pe Dumnezeu pentru simplul fapt că e Dumnezeu. Această ascultare ne aduce în punctul unei hotărâri personale unde nu trebuie să fim eliberați de necazul nostru.

ASCULTAREA înseamnă recunoașterea suveranității și autorității lui Dumnezeu și supunerea față de El fără discuție și fără a ține seama de consecințe.

Vedem acest aspect al ascultării depline în viața lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, când au zis:

Dumnezeul nostru căruia Îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins... Și chiar de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat. -Daniel, 3.17-18-

Ascultarea lor nu a depins de faptul că Dumnezeu îi va salva dintr-o situație grea.

Ei știau că El o poate face, dar și dacă nu o făcea, asta nu avea nicio influență asupra ASCULTĂRII LOR ABSOLUTE DE DUMNEZEU.