Cele şapte stări ale omului -1-

   De fiecare dată când comunici cu alţi oameni, le dai ocazia să vorbească, iar tu ai ocazia să cunoşti şi să discerni în duhul tău. Este dificil să cunoşti pe cineva care îşi ţine gura închisă. Rar se întâmplă să poţi vedea ce este în lăuntrul unui om tăcut. Poate reuşeşti să percepi calitatea duhului său, dar nu o poţi explica într-un mod corespunzător. Uneori poate simţi că ceva nu este în ordine cu duhul său, dar nu poţi spune exact despre ce anume e vorba. În seria de mesaje referitoare la caracterul slujitorului lui Dumnezeu am spus că slujitorul trebuie să înveţe să asculte. Trebuie să îşi cultive obiceiul de a asculta. Chiar dacă persoana cu care discută vorbeşte nimicuri sau joacă teatru, tu tot trebuie să asculţi. Fără acest obicei de a asculta, îţi închizi poarta spre cunoaşterea oamenilor. Cel mai de temut este dacă ei îşi ţin gura închisă. Dar odată ce vorbesc, Dumnezeu ne dă ocazia să îi cunoaştem. Mai ales oamenii vorbăreţi sunt cel mai uşor de cunoscut.

   Când cineva începe să vorbească, trebuie să îţi pregăteşti duhul să atingă duhul său. Ieri am menţionat cinci principii de urmat în pronunţarea unei judecăţi spirituale. Cu aceste cinci principii drept bază, trebuie să ne folosim duhul pentru a sesiza şi a discerne lucrurile. Duhul omului se manifestă în vorbirea sa. Nu va putea mult timp să-şi ascundă duhul după cuvinte. Pe măsură ce vorbeşte, duhul său iese la iveală. În timp ce el vorbeşte, trebuie ca, pe de o parte, să fim atenţi la ce spune, iar pe de altă parte trebuie ca, prin duhul nostru, să intrăm în contact cu duhul lui. În mod sigur felul vorbirii va descoperi duhul lui, iar felul duhului se reflectă asupra persoanei lui. Deci, când cineva vorbeşte, duhul tău trebuie să fie deschis, sensibil şi gata să surprindă orice impresie produsă în tine. Pe măsură ce ascultăm şi ne folosim duhul ca să atingă duhul celuilalt, trebuie să observăm câteva stări. 

   1. Este duhul lui într-o stare bună sau rea?

   Pe măsură ce ascultăm şi atingem duhul unui om, trebuie în primul rând să detectăm dacă duhul său este într-o stare bună sau rea. Dacă duhul tău este deschis, vei discerne acest lucru din impresia pe care duhul o lasă asupra ta. Cineva poate spune cuvinte corecte, dar cu intenţie rea; sau rosteşte cuvinte de dragoste, dar are ură în duhul lui. Altul poate spune vorbe blânde, dar mai târziu dezvăluie un duh dur. Cu toate că e posibil ca intenţia să difere de cuvinte, duhul se va arăta din cuvinte.

   Domnul a spus că "din belşugul inimii vorbeşte gura". Vorbirea omului nu poate fi controlată atât de strict de voinţă, încât duhul să nu iasă la iveală. În cele din urmă duhul va fi descoperit din cuvintele sale. Cu alte cuvinte, gura nu poate bloca complet duhul. Mai devreme sau mai târziu, accentul său îl va da de gol. Dacă, de exemplu, un galilean îşi ţine gura închisă, nimeni nu poate spune că este galilean. Dar de îndată ce îşi deschide gura, el este recunoscut din propriile cuvinte.

   Deoarece scopul unui om poate fi determinat de mândrie, gelozie sau fală, cu siguranţă că duhul său nu este bun. Ca urmare, nu este suficient să fim atenţi la cuvintele sale, ci trebuie să detectăm şi starea duhului. Să nu credem cuvintele controlate de voinţă, pentru că ele nu arată adevărul cu privire la om. Doar duhul îl poate reprezenta. Acest lucru este fundamental. Starea reală a unui om este dată de starea duhului său, nu de cuvintele sale alese cu grijă. Mulţi sunt înşelaţi pentru că nu pot distinge între cuvinte şi duh. Indiferent ce spune un om despre intenţia sa, trebuie să fim atenţi la duhul său. Cuvintele lui Absalom, de exemplu, erau foarte adevărate, dar duhul său nu era deloc bun, ci era răzvrătit. De aceea, trebuie să atingem întotdeauna duhul oamenilor. Doar atunci îi vom cunoaşte cu adevărat şi vom discerne ale cui cuvinte sunt demne de încredere.

   2. Care este punctul lui tare?

   Când cineva începe să vorbească, duhul său, bun sau rău, va ieşi la iveală. Pe măsură ce duhul său devine vizibil, se descoperă starea lui lăuntrică. Când asculţi pe cineva, încearcă să găseşti care este punctul lui cel mai tare. Întreabă-te ce impresie ţi-a lăsat acel om. Descoperă care parte a acelui om este cea mai tare. Dacă duhul tău este deschis şi sensibil înaintea Domnului, va sesiza unde se află cu adevărat punctul tare al acelui om. Puterea lui va lăsa o impresie puternică asupra ta. Poate fi un om subiectiv sau unul încăpăţânat; pe măsură ce vorbeşte, acest lucru va fi vizibil. Îţi va produce o impresie specifică. Un om blând, după cum scrie şi în Iacov 3.17, este uşor de înduplecat. Dar cu alţii poate trebuie să insişti o jumătate de zi, şi chiar şi atunci cu greu obţii un răspuns. Omul cu voinţă puternică este greu de înduplecat. Altul poate fi foarte sentimental şi uşor de clătinat. El poate spune cuvinte de dragoste, dar se poate că acea dragoste nu este autentică. Dacă duhul tău este curat şi blând, poţi foarte uşor să atingi punctul tare al unui om, care foarte adesea se dovedeşte a fi problema lui fundamentală. Acolo trebuie el să aibe parte de tratamentul Domnului. Trebuie să ne folosim, deci, duhul pentru a atinge caracteristica predominantă a oamenilor, ca să ştim cu ce fel de persoane avem de-a face.

   3. Este duhul său închis?

   De obicei, când discuţi cu un frate, poţi să-i atingi duhul. Dar uneori duhul nu iese la suprafaţă. Chiar şi după o conversaţie destul de lungă tot nu poţi să-i atingi duhul. Adevărata sa persoană este ascunsă, şi nu poţi să o percepi. Adevăratul lui sine este atât de bine tăinuit, încât pur şi simplu nu îţi poţi da seama cum este. E mai mult ca sigur că un asemenea om are un defect major, căci cu copiii lui Dumnezeu ar trebui să fie uşor de intrat în contact: ei trăiesc, sau ar trebui să trăiască, conform "principiului AMIN". Aceasta ar trebui să fie starea normală a unui creştin. Cu toate acestea, sunt unii oameni care par a fi în permanenţă ascunşi sau care sunt închişi în ei atât de mult, încât nu se prea poate vorbi cu ei. Ei sunt ascunşi. Nimeni nu îi cunoaşte, nici nu au părtăşie cu alţii. Aceasta este o problemă foarte serioasă. Individualismul lor îi izolează atât de puternic, încât nimeni nu le poate atinge adevărata faţă. Ei sunt, astfel, separaţi de părtăşia Trupului.

   E adevărat, creştinul trebuie să aibă profunzime, dar trebuie şi să-şi arate starea reală şi să permită altora să-i atingă duhul. Cel ce refuză ca duhul său să fie atins s-a eliminat singur din părtăşie. El nu a învăţat nicio lecţie a Trupului şi nu ştie ce este părtăşia. Cineva poate fi creştin de opt sau zece ani, şi totuşi, nimeni nu-i poate atinge duhul prin vorbirea sa. Acel duh este închis. Trebuie să încercăm să-i atingem omul lăuntric, pentru că duhul care nu poate fi atins constituie o problemă mare în Biserică. În lume se spune că, cu cât eşti mai impenetrabil, cu atât este mai bine, dar nu aşa trebuie să fie şi în cazul creştinilor. Duhul creştinului trebuie să fie deschis pentru a putea avea părtăşie cu ceilalţi.