Câștigând atenția profetului

Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat și i-a zis: Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umblă înaintea Mea și fii fără prihană. Geneza 17.1

Am o oarecare reținere să vorbesc despre acest lucru, pentru că mă simt nevrednic, pentru că aici se regăsește inima religiei vii. Avram NU AVEA nici Biblie, nici biserică, nici convingere religioasă, nici învățători biblici, nici evangheliști, nici carte de imnuri, nici școală biblică. Avea doar inima lui goală și flămândă și pe Dumnezeu. Vedem aici străvechiul izvor al închinării. Aceasta merge înapoi până la rădăcinile adevăratei religii din care au țâșnit toate denominațiunile, toate bisericile, toate formele de închinare, toate acele lucruri pe care le luăm de bune - orgi și piane și clar-văzători și predicatori. AVRAAM NU AVEA NIMIC DIN TOATEA ACESTEA!

AVRAM ERA UN BĂRBAT CARE L-A ÎNTÂLNIT PE DUMNEZEU.

Părintele Avraam reprezintă pe toți oamenii, fiind tatăl tuturor celor ce cred. El nu avea probleme religioase sau dacă avea, le-a dus direct la Dumnezeu. El vorbea cu Dumnezeu. (Câți oameni sunt azi în iad pentru că s-au păcălit pe ei înșiși crezând că aveau o problemă religioasă când aveau de fapt o problemă cu păcatul și nicio dorință de a se descotorosi de el!)

Avram L-a întâlnit pe Dumnezeu cel viu. Observați că Dumnezeu a pășit pragul până la experiența lui Avram, în experiența lui cognitivă. Dumnezeu S-a întâlnit cu Avram față în față. Ca în cazul oricărui om al lui Dumnezeu, și mai cu seamă al profetului, totul începe cu o conștiență a lui Dumnezeu. Acesta este punctul de plecare. Începe cu o întâlnire divină în care Dumnezeu trece peste pragul experienței noastre.

Asta i s-a întâmplat lui Avram. CUVÂNTUL VIU, VIBRANT, AUDIBIL AL LUI DUMNEZEU, A VENIT LA AVRAM!

Cred cu tărie în experiențe spirituale. Acestea merg înapoi în timp până la Biserica primilor creștini, la apostoli și chiar la Domnul nostru Isus Hristos Însuși. Toți aceștia au avut experiențe cu Dumnezeu ce au confirmat CUVÂNTUL LUI.

Problema cu noi, azi, este că noi credem fără confirmare. Nu avem Cuvântul lui Dumnezeu confirmat în inimile noastre. Dumnezeu nu are nevoie să confirme nimic în El Însuși, pentru că Dumnezeu, fiind adevărat, nu poate minți dar noi avem nevoie de confirmare în noi înșine. Dacă nu o căpătăm, suntem niște creștini foarte săraci, anemici, dezamăgiți, nesatisfăcuți. Prin definiție, această experiență de confirmare începe cu o conștiență lucidă. A fi conștient de ceva... care nu mai poate fi descompus în altceva. Ești conștient de ceva și apoi devii conștient la modul lucid de acel lucru.

Uitându-ne la Avram, întrebarea care ne vine în minte este: de ce anume era el conștient? Avem aici faptul unei conștiențe lucide a ceva de către cineva și, în ce mă privește, sfidez cu hotărâre pe oricare teolog sau predicator din lume care ar vrea să răpească Bisericii lui Cristos acest lucru. Ai dreptul să fii conștient la modul lucid de întâlnirea cu Dumnezeu. Ai dreptul la acea confirmare, acea cunoaștere lăuntrică, acea mărturie a lui Dumnezeu dinlăuntrul tău. Aceasta este mult mai mult decât opinia mea personală. Părinții Bisericii au crezut același lucru de-a lungul anilor.

Când Dumnezeu a pășit pragul către experiența conștientă a lui Avram, a fost o invazie divină în experiența lui de viață. Când un om se întâlnește cu Dumnezeu, există o conștiență care îi înaripează inima până la extaz. Observați cum l-a afectat această întâlnire pe Avram:

CU FAȚA LA PĂMÂNT!

Avram a căzut cu fața la pământ și Dumnezeu a vorbit cu el. Nu cred că veți găsi în Biblie o imagine mai nimerită a locului ce i se cuvenea lui Avram, și a locului cuvenit de drept omului, și a locului cuvenit lui Dumnezeu decât aceasta:

DUMNEZEU ȘADE PE TRONUL SĂU ȘI VORBEȘTE IAR AVRAM ÎL ASCULTĂ CU FAȚA LA PĂMÂNT.

Acesta este întotdeauna idealul: DUMNEZEU SE ÎNDELETNICEȘTE CU VORBITUL, IAR OMUL CU ASCULTAREA.

Lansez acuzația că în biserica evanghelică modernă nu suntem conștienți în mod lucid de o Prezență. Nu suntem conștienți în mod activ de Dumnezeu. Nu auzim glasul lui Dumnezeu, auzim doar o înegistrare a glasului Său. Nu vedem fața lui Dumnezeu, vedem doar o închipuire a feței Sale. Nu auzim sunetul vocii Sale, auzim doar un ecou al acelui sunet. Suntem întotdeauna și din nou îndepărtați de Dumnezeu.

Atunci când vom înceta să ne mai zgâim la o imagine a lui Dumnezeu și vom începe să ne uităm la Dumnezeu, când vom înceta să auzim ecoul și vom auzi însuși glasul lui Dumnezeu, când în loc să-L avem pe Dumnezeu în istorie, Îl vom avea în experiență, vom începe să cunoaștem ce a cunoscut Avraam atunci când a căzut cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu.

Azi, Biserica se mulțumește cu Dumnezeul istoriei, cu Cristosul istoriei. Îl avem pe Dumnezeu în istorie și pe Cristos în istorie dar nu-L avem pe Dumnezeu în experiența vie și personală. Iată de ce suntem atât de neîmpliniți azi și atât de goi și avem atât de puțină bucurie vibrantă în lucrurile lui Dumnezeu.

Omul Avram a zăcut cu fața la pământ în prezența conștientă a acelui mister înfricoșător și copleșitor pe care cineva l-a numit mysterium tremendum. S-a prăbușit cu fața la pământ înaintea Acestui Înfricoșător care era prezent și îl apăsa și se ridica deasupra lui și îl înfrângea și îi smulgea încrederea în sine și îl copleșea. Și totuși, Prezența îl invita totodată și îl chema și stăruia de el, făcându-i promisiuni și atrăgându-l mai aproape de Dumnezeu. ACESTA ESTE DUMNEZEU, PREAIUBITUL MEU!

În zilele noastre, L-am redus pe Dumnezeu la dimensiuni pe care le putem cuprinde astfel încât să-L manevrăm și să-L învârtim după placul noastru. În realitate, marele Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos se înalță deasupra stării noastre de conștiență și deasupra abilității noastre de pricepere și se ridică deasupra tuturor întrebărilor noastre, în infinitatea Sa - atotputernicul Dumnezeu măreț. Acesta este Dumnezeu Care S-a apropiat de Avraam!

Dacă trăim, cumpărăm și vindem, o ducem bine, mâncăm și dormim, ne căsătorim și ne înmulțim și îmbătrânim și murim, și, în tot acest timp NICIODATĂ NU ÎL ÎNTÂLNIM PE DUMNEZEUL LUI AVRAAM - acel mysterium tremendum, înfricoșătoarea Maiestate ce șade pe tron - ce am făcut? Cu ce suntem noi mai buni decât oile ce pasc pe pășune, dacă n-am văzut niciodată asta... dacă cerul păstrează tăcerea și noaptea rămâne netulburată?