Case strâmte

   Pe orice listă de celebrități spirituale trebuie să se afle și Augustin, episcopul din Hippo. Dacă am întreba o sută de oameni informați pe cine ar desemna ca cei mai puternici creștini după apostolul Pavel, răspunsul lor ar varia probabil mult, dar se poate spune că fiecare dintre ei îl va menționa pe Augustin. Așa de mare a fost el, atât intelectual, cât și spiritual. În cursul secolelor s-a văzut ce mare creștin a fost Augustin, dar după cât se pare, el însuși nu știa lucrul acesta. La începutul renumitei lui lucrări devoționale, CONFESIUNI, el spune:

   Strâmtă este casa sufletului meu. Lărgește-o Tu, ca să poți intra în ea.

   Aceste cuvinte au fost rostite cu sinceritate deplină, și aceasta lasă să se înțeleagă puțin secretul mărimii lui.

   Viziunea pe care o avea Augustin despre Dumnezeu era atât de extraordinară, încât propria lui capacitate mică de primire părea să-i fie insuportabil de mărginită. Dumnezeu era pentru el atât de vast, umplând lumea, încât nici un templu nu-L putea cuprinde, nici o capelă Nu-L putea împrejmui. El umple cerul și cerul cerurilor, iar lumea însăși este prea mică pentru a-L putea primi. Iar când Augustin s-a uitat în propria lui inimă, a văzut numai îngustime și restrângere, și lucrul acesta îl îmbolnăvea. Lărgește-te! - a fost strigătul involuntar al sufletului său.

   Cât de extrem de diferit este aceasta de spiritul mulțumit de sine pe care îl vedem pretutindeni în aceste zile! A fi mântuit pare a fi cea mai înaltă ambiție a majorității creștinilor de azi. A avea viață eternă și a o cunoaște e cea mai înaltă aspirație a multora. Aici încep ei, și aici sfârșesc. În jurul acestui punct își construiesc ei templele lor strâmte și în aceste spații înguste își intonează cântările prin care-și exprimă plăcerea și-și aduc mulțumirile vesele.

   Lucrul cel mai larg din univers nu este spațiul, ci este capacitatea potențială a inimii omenești. Fiind făcută după imaginea lui Dumnezeu, este în stare de o extindere aproape nelimitată în toate direcțiile. Iar una din cele mai mari tragedii ale lumii e faptul că permitem inimii noastre să se strâmteze, să se contracte până ce nu mai e loc în ea pentru alte lucruri în afară de noi înșine! Wordsworth deplângea faptul că pe măsură ce îmbătrânim, lumea noastră devine tot mai mică iar lumina care n-a fost niciodată pe uscat sau pe mare se întunecă treptat și în final se stinge.

Cerul se boltește deasupra tinereții noastre!

Umbrele închisorii se întind

Peste băiatul în creștere. Dar el vede lumina și sursa ei.

......................................

La capăt vede bărbatul cum ea dispare

 Și se stinge la lumina zilei.

   Dintre toți oamenii, creștinii ar trebui să aibe inimile cele mai largi. Pentru ei, strâmtarea inimii ar trebuie să fie o catastrofă de neconceput. Ei ar trebui să caute o lărgire interioară până ce forma lor exterioară nu mai dă nici un indiciu asupra mărimii interioare. A fi mare în exterior și mic în interior este un fel de ipocrizie, dar modestia care ascunde o inimă mare sub un exterior simplu trebuie să fie deosebit de plăcută lui Dumnezeu.

   Critica cea mai usturătoare făcută vreodată creștinilor este faptul că gândirea lor e îngustă, iar inima lor e mică. Poate că lucrul acesta nu e în întregime adevărat, dar însuși faptul că se poate aduce o asemenea acuzație este deja un motiv suficient pentru o cercetare serioasă a inimii și pentru rugăciune. Pietatea vrea să zică asemănare cu Dumnezeu, și a fi asemenea lui Dumnezeu înseamnă fără îndoială a fi mare. Dumnezeu cuprinde lumea în inima Sa. El are loc pentru întregul univers creat. Simpatiile mărginite nu ne fac să fim asemenea lui Dumnezeu și cel mai curajos lucru pe care-l putem face este să recunoaștem aceasta. Nimic nu este așa de inutil și zadarnic ca încercarea de a ne apăra greșelile morale de ochii ageri ai lumii. Ar trebui să îndepărtăm cauza criticii în loc să o negăm.

   Pavel era un om de statură mică cu o viață interioară foarte mare. Inima lui mare a fost deseori rănită de îngustimea discipolilor lui. Mai ales creștinii din Corint i-au dat mult de furcă prin mărginirile lor interioare. Vederea sufletelor lor mici îl durea foarte tare. Odată a strigat plin de indignare și de dragoste:

   Gura noastră s-a deschis pentru voi, corintenilor, inima ni s-a lărgit. Voi nu sunteți îngustați în noi, dar sunteți îngustați în propriile voastre inimi. Acum pentru o răsplată de același fel (vă vorbesc ca unor copii), fiți și voi lărgiți.

   Dacă se întreabă cineva cum își poate lărgi inima ne grăbim să-i spunem că nu poate să o facă. Pavel a spus FIȚI ȘI VOI LĂRGIȚI, dar n-a spus LĂRGIȚI-VĂ ȘI VOI. Ei nu puteau să se lărgească. Numai Dumnezeu poate lucra în inimă. Numai Arhitectul și Constructorul Sufletului POATE SĂ-L EDIFICE DIN NOU DUPĂ CE A TRECUT PESTE CICLONUL PĂCATULUI ȘI A LĂSAT ÎN PICIOARE DOAR O CĂMĂRUȚĂ.

   Dacă ne predăm inima lui Dumnezeu, putem aștepta o lărgire minunată. Și cine știe ce poate face El dacă ne lăsăm mâinile în jos și să-L lăsăm pe El să lucreze? CE ȘTII TU? -întreabă Meister Eckhart,- CU CE NOBLEȚE A ÎNZESTRAT DUMNEZEU NATURA OMENEASCĂ ȘI CU CE PERFECȚIUNI ÎNCĂ NECUNOSUTE, BA CHIAR NEDESCOPERITE?

   O caracteristică neobișnuită a vieții care se lărgește este faptul că ea este complet inconștientă de lucrul acesta. Inima cea mai mare este probabil cea care este auzită rugându-se:

   Strâmtă este casa sufletului meu. Lărgește-o TU!