Capitolul 4

Dragul meu Amărel,

Amatorismul sugestiilor tale din ultima scrisoare îmi dă să înțeleg că lămuriri mai detaliate în ce privește DELICATUL SUBIECT AL RUGĂCIUNII nu mai suferă amânare. Ai fi putut lăsa deoparte observația cum că sfaturile mele privitoare la rugăciunile pentru mamă s-au dovedit de-a dreptul dezastruoase. Nu e genul de lucruri cu care un nepot e îndreptățit să le scrie unchiului său - și nici un ispititor novice subsecretarului său de departament. Văd aici și o periculoasă tendință de a scăpa de responsabilități; trebuie să înveți să plătești singur pentru propriile-ți erori.

Strategia cea mai sigură e, dacă se dovedește posibil, să-l ții pe pacient departe de orice intenție serioasă de a se ruga. În caz că e un adult recent câștigat de partea Dușmanului, așa cum e omul tău, obții cel mai ușor lucrul acesta încurajându-l să-și amintească sau să-și închipuie că își amintește cum papagalicea rugăciunile în copilărie. Prin contrast, poate fi împins să încerce ceva cu desăvârșire spontan, interior, neconvențional și în afara oricăror canoane; la un începător, o astfel de intenție se traduce prin efortul de a-și produce o stare vagă de devoțiune în care adevărata concentrare a voinței și a inteligenței nu joacă nici un rol. Un poet de-al lor, Coleridge pe nume, scria undeva că nu cu MURMURUL BUZELOR ȘI APLECAREA GENUNCHILOR se ruga el ci pur și simplu își ADUNA SPIRITUL ÎN MATCA IUBIRII și se lăsa purtat de SIMȚĂMÂNTUL ADORĂRII. Este exact genul de rugăciune de care avem nevoie - și dat fiindcă din afară arată întocmai că rugăciunea tăcută așa cum o practică cei ce au înaintat considerabil pe terenul Dușmanului, pacienții descurcăreți și leneși vor cădea în plasă vreme îndelungată. De-ar fi numai și faptul că astfel ajung să socotească cu totul neimportantă poziția corpului în vremea rugăciunii; căci uită mereu un lucru pe care tu trebuie să ți-l amintești necontenit, anume că ei sunt animale și că tot ce se întâmplă corpului lor are directă influență asupra sufletului. Ciudat cum în imaginația muritorilor noi suntem cei care le băgăm în cap tot felul de lucruri: în realitate, noi cel mai bine lucrăm ferindu-le mintea de prea multe idei.

Dacă asta nu va merge, vei avea de lucrat mai fin la proasta orientare a intențiilor lui. Ori de câte ori oamenii se îndreaptă către Dușmanul Însuși, cauza noastră e pierdută, dar ne-om pricepe și noi să-i împiedicăm. Cel mai simplu e să le întorci privirile dinspre El către ei înșiși. Pune-i să se ocupe doar de mintea lor și să încerce să-și inducă SENTIMENTE prin acțiunea propriei voințe. Când intenția ar fi fost să-I ceară Lui milă, pune-i să încerce să-și croșeteze singuri milostivenia fără a-și da seama că asta fac de fapt. Când intenția era să-L roage să le dea curaj, fă-i să încerce din răsputeri să se simtă ei singuri curajoși. Când își spun că se roagă pentru îndurare, convinge-i să încerce să se simtă deja iertați. Învață-i să aprecieze valoarea fiecărei rugăciuni după reușita ei de a produce sentimentul dorit și nu-i lăsa nicicum să se întrebe în ce măsură depinde reușita sau nereușita cu pricina de cât de sănătoși sau bolnavi sunt, de cât de proaspeți sau obosiți se simt la momentul respectiv.

Firește că între timp, Dușmanul nu va sta deoparte. Orice rugăciune va aduce după sine pericolul intervenției Lui directe. El nesocotește până la cinism demnitatea de spirit pur care e și a Lui și a noastră; e suficient să vadă animalul uman căzut în genunchi că se și apucă fără nici o jenă să-i toarne în suflet cunoașterea de sine. Dar chiar dacă reușește să-ți zădărnicească prima încercare în derivă, avem o armă și mai subtilă. Oamenii nu pornesc de la acea percepție clară a Lui pe care noi, din nefericire, nu o putem evita. Ei nu au cunoscut niciodată acea terifinată luminozitate, acel pârjol de strălucire care ne afundă veșnic în viața de durere. Privește în mintea pacientului în timp ce se roagă și vei vedea că AȘA CEVA NU O GĂSEȘTI. Examinează obiectul aspirației lui și vei avea în fața ochilor un amalgam hilar de tot felul de ingrediente. Se vor afla acolo imagini preluate din reprezentări ale Dușmanului așa cum a apărut El în timpul nefericitului episod cunoscut sub numele de ÎNTRUPARE, vor fi și imagini, mai vagi - poate chiar în tonuri primitive, puerile - ale celorlalte DOUĂ PERSOANE. Vei găsi chiar și ceva din propria lui venerație și din senzațiile corporale asociate ei obiectivate și atribuite obiectului venerat. Am avut de-a face cu cazuri în care ceea ce pacientul NUMEA DUMNEZEU era de fapt localizat - în colțul de sus al tavanului din dormitor sau într-un crucifix din perete. Oricare ar fi natura amalgamului NU-I LĂSA SĂ SE ROAGE DECÂT LUI, OBIECTULUI PE CARE EI ȘI L-AU CREAT ȘI NU PERSOANEI CARE L-A CREAT PE EL! Îl poți chiar încuraja să se ocupe cu devotament de corectarea și îmbunătățirea amalgamului și să și-l fixeze solid în fața ochilor minții pe tot parcursul rugăciunii. Ia seama! Dacă ajunge la un moment dat să facă distincția dacă vreodată izbutește să-și îndrepte rugăciunile NU SPRE CEL CARE CRED CĂ EȘTI TU, DOAMNE, ci spre CEL CE EȘTI TU, AȘA CUM SINGUR TE CUNOȘTI, situația pentru noi, e momentan, disperată. Odată ce toate gândurile și toate imaginile au fost înlăturate sau dacă le mai păstrează, o face perfect conștient de natura lor subiectivă, odată ce omul se încredințează pe deplin PREZENȚEI REALE, EXTERNE, INVIZIBILE ce se află cu el în încăpere și nu se poate niciodată da cunoașterii lui așa cum el a dat dintru început cunoașterii EI - ei bine, atunci incalculabilul se poate produce. Ca să eviți situația - această despuiere deplină a sufletului în rugăciune - ajutorul îți va veni tocmai de la faptul că oamenii înșiși o doresc mult mai puțin decât își închipuie. Fiindcă nu e vorbă goală că deseori primesc mai din belșug decât s-au așteptat.

Cu afecțiune, unchiul tău, SFREDELIN