Capitolul 3

Dragul meu Amărel,

Sunt foarte mulțumit să aflu despre ce-mi spui despre relațiile pacientului tău cu mama lui. Dar ar trebui să profiți de avantaj. Dușmanul va lucra dinspre centru spre exterior, adaptând treptat purtarea pacientului la noul standard, și poate oricând ajunge și la comportamentul lui față de bătrâna doamnă. Trebuie să ai grijă să fii tu cel ce dă tonul. Ține legătura cu colegul nostru Ghiborț care se ocupă de mamă și lucrați împreună pentru ca în casă să domnească arțagul; înțepăturile lui să curgă zilnic. Următoarele metode vor fi de folos.

Pune-l să se concentreze pe viața lăuntrică. Pentru el, convertirea e ceva ce are loc ÎNLĂUNTRUL LUI și astfel atenția îi e de acum îndreptată mai ales către propriile stări de spirit sau mai bine zis către versiunea lui diluată care e, de altfel tot ce trebuie să perceapă. Încurajează-l. Scoate-i din minte cele mai elementare îndatoriri aplecându-l spre cele mai avansate și mai spirituale dintre ele. Apasă pedala acelei carcateristici umane care ne e mereu de mare ajutor, anume oroarea în fața evidențelor și neglijarea lor. Trebuie să-l aduci în stare să practice scrutarea de sine timp de un ceas fără să descopere nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeași casă cu el sau a lucrat în același birou.

E fără îndoială imposibil să-l împiedici să se roage pentru mama lui dar avem și noi metode prin care rugăciunile pot deveni inofensive. Ai grijă să fie întotdeauna foarte spirituale iar el să se preocupe mai ales de starea sufletului ei și niciodată de reumatismul care o chinuie. Avantajul va fi dublu. În primul rând, atenția i se va concentra asupra a ceea ce el numește păcatele ei prin care cu un pic de îndrumare din partea ta, va ajunge să înțeleagă toate actele care îl deranjează și enervează pe el. Vei putea astfel să mai pui niște sare pe rănile zilnice chiar atunci când omul e în genunchi - operația nu e deloc dificilă și o vei găsi chiar amuzantă. În al doilea rând, de vreme ce ideile pe care și le face despre sufletul lui vor fi grosiere și deseori eronate, se va ruga, în mare măsură, pentru o persoană imaginară, iar sarcina ta e să faci astfel încât, cu fiecare zi, această persoană imaginară să semene din ce în ce mai puțin cu mama din realitate - bătrâna cu limba ascuțită de la măsuța cu cafele. Cu timpul, distanțarea dintre cele două e posibil să devină atât de mare încât nici măcar un gând sau un sentiment ce-i însoțesc rugăciunile pentru mama imaginară să nu-și mai găsească loc în felul cum se poartă cu cea reală. Mie unuia mi-a ieșit așa de bine tertipul cu unii pacienți de-ai mei, încât îi puteam face să treacă într-o secundă și fără pic de remușcare de la rugăciunea cea mai vie pentru sufletul soției sau fiului la înverșunarea cea mai rea, cu insulte și lovituri împotriva soției și fiului din realitate.

Regula la oameni e că, după trei ani de trai împreună fiecare ajunge să găsească în celălalt tonuri ale vocii și expresii ale feței care îi repugnă cumplit. Folosește amănuntul! Fă-ți pacientul conștient până la durere de felul acela caracteristic care-l irită încă din grădiniță, în care mama lui ridică din sprâncene și pune-l să-și alimenteze singur neplăcerea. Sugerează-i că ea știe cât de enervant e gestul și îl face tocmai să se enerveze - dacă te pricepi, nici nu va observa cât de neverosimilă e presupunerea. Și, firește, nu-l lăsa să se întrebe dacă nu cumva are și el tonuri ori expresii care o pot enerva pe ea. Cum nu se poate vedea sau auzi pe sine, treaba nu e complicată.

În viața civilizată, ura domestică se exprimă de obicei prin cuvinte care pe hârtie ar rămâne total inofensive -nu cuvintele supără! - dar care rostite pe un ton anume, sau la un moment anume, devin la fel de violente ca un pumn în figură. Pentru ca jocul să nu piardă din avânt, aveți grijă, și tu și Ghiborț ca fiecare din cei doi nătărăi să aplice un standard dublu. Pacientul trebuie să pretindă ca oricare cuvânt de al lui să fie luat drept ceea ce e dar să judece spusele mamei lui cu cea mai mare și mai acută suspiciune, descifrând intenții ascunse în spatele fiecărei inflexiuni și pe dedesubtul fiecărui context. Iar ea trebuie încurajată să facă la fel. Așa încât, după fiecare ceartă, și unul și altul să plece convinși sau aproape convinși că sunt total nevinovați. Știi la ce mă refer - concluzii de genul: Eu doar întreb la ce oră e gata masa și pe ea o apucă pandaliile... -Odată împământenit obiceiul, vei putea savura spectacolul celui care rostește lucruri având intenția clară de a jicni, dar se supără când vede că celălalt chiar se simte jicnit.

În fine, aș vrea să știu câte ceva despre pozițiunea religioasă a bătrânei doamne. E cumva geloasă pe întorsătura din viața fiului ei? O supără în vreun fel faptul că a trebuit să afle de la alții și așa de târziu ceea ce ea s-a chinuit să-l învețe chiar din copilărie? Are cumva impresia că prea se agită el cu toată povestea asta - sau că se strecoară prea ușor? Ți-aduci aminte de fratele cel mare din povestea Dușmanului? ...

Cu afecțiune, unchiul tău, SFREDELIN