text Eseuri crestine

Capacitatea de a vedea -2-

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Bevere

Israelul de-abia plecase din Egipt și a fost condus de Moise spre Muntele Sinai, unde Dumnezeu urma să-Și descopere Slava.

Și Domnul i-a zis lui Moise: Du-te la popor, sfințește-l azi și mâine, și pune-i să-și spele hainele. Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va coborî, în fața întregului popor, pe Muntele Sinai. Exodul 19.10-11

Mesajul acesta este unul profetic, întrucât vorbește și despre zilele noastre. Înainte ca Dumnezeu să-Și descopere Slava, poporul trebuia să se sfințească, iar aceasta includea și spălarea hainelor pe care le purtau. Nu uitați că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani. Au trecut aproape două mii de ani (două zile!) de la Învierea Domnului ISUS CRISTOS. DUMNEZEU spunea prin acest pasaj că, în cursul celor două mii de ani (două zile!), Biserica Lui trebuie să se sfințească sau să se pună deoparte, deosebindu-se de lume, pregătindu-se astfel pentru Slava Sa. Îmbrăcămintea noastră trebuia să fie curățită de mizeria lumii -2 Corinteni 6.16,7.1. Noi trebuia să devenim Mireasa Lui cea fără de cusur. După cele două mii de ani EL ÎȘI VA ARĂTA DIN NOU SLAVA! Citiți relatarea evenimentelor din dimineața zilei a treia:

A treia zi dimineața, au fost tunete, fulgere și un nor gros pe munte; trâmbița răsuna cu putere și tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întâmpinarea lui Dumnezeu, și s-au așezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se coborâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntele se cutremura de putere. Exodul 19.16-18

Manifestarea lui Dumnezeu nu a putut fi percepută numai cu ochiul ci și cu auzul. Când Moise a vorbit, Dumnezeu i-a răspuns în auzul tuturor. Dumnezeu este numit astăzi, deseori PRIETENUL NOSTRU -ÎNSĂ, ÎNTR-UN MOD UȘURATIC, ce face trimitere la ideea de amic. Dacă am putea zări măcar un crâmpei din ceea ce au văzut Moise și copiii lui Israel, probabil că ne-am schimba în mod substanțial optica. El este Domnul și nu S-a schimbat de atunci! Citiți cu atenție reacția poporului la apariția lui Dumnezeu:

Tot poporul auzea tunetele și sunetul trâmbiței, și vedea flăcările muntelui care fumega. La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea în depărtare. Ei au zis lui Moise: Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim. Moise a zis poporului: Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți. Exodul 20.18-20

Observați că poporul tremura și s-a dat înapoi.

Nu mai dorea să audă glasul lui Dumnezeu. Nu mai dorea să privească sau să stea în prezența Slavei Sale, nu era în stare să o îndure.

Moise le-a spus îndată: NU VĂ ÎNSPĂIMÂNTAȚI - încurajându-i să se întoarcă în prezența lui Dumnezeu, în timp ce le-a explicat că El venise ca să-i încerce.

DE CE NE ÎNCEARCĂ DUMNEZEU?

Ca să afle ce este în inima noastră? În nici un caz! El știe deja ce se ascunde acolo... El ne testează ca ȘI NOI SĂ AFLĂM CE SE ASCUNDE ACOLO, ÎN EA. Care a fost scopul încercării la care au fost supuși israeliții? Acela de a vedea ei înșiși DACĂ SE TEMEAU SAU NU DE DUMNEZEU. Dacă ei se temeau de El, urma ca ei să se ferească d epăcat. Păcatul apare ori de câte ori ne îndepărtăm de El.

Moise le-a spus: NU VĂ ÎNSPĂIMÂNTAȚI. Apoi a adăugat că Dumnezeu venise pentru ca ei să aibe frica Lui înaintea ochilor lor. Versetul acesta face distincție între A FI ÎNSPĂIMÂNTAȚI DE DUMNEZEU și A NE TEME DE EL. Moise se temea de Dumnezeu, dar nu și poporul. Este adevărat faptul că, dacă nu ne temem de Domnul, ne vom înspăimânta la arătarea Slavei Lui căci orice genunchi se va pleca înaintea Lui; dacă nu mânați de teamă plină de evlavie, atunci copleșiți de spaimă -2 Corinteni 5.10-11.

Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu. Exodul 20.21

Priviți diferența dintre răspunsurile față de manifestarea slavei lui Dumnezeu: ISRAELUL S-A TRAS ÎNAPOI, ÎN TIMP CE MOISE S-A APROPIAT. Aceasta ilustrează răspunsurile diferite ale credincioșilor contemporani.

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>