Capacitatea de a vedea

O! De ar rămâne ei cu aceeași inimă, ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor! -Deuteronom 5.29

Auzim deseori mesaje din prima epistolă a lui Pavel către biserica din Corint. Această carte a Bibliei este citată deseori, mai ales în cercurile care pun accent pe umplerea cu Duhul Sfânt. Biserica din Corint a fost înființată în jurul anului 51 d. Hr - la mulți ani după ziua Cincizecimii- și era foarte deschisă față de darurile spirituale, motiv pentru care a și beneficiat din plin de ele. Ungerea Duhului Sfânt era puternică în rândul credincioșilor, așa cum se întâmplă și azi în unele biserici.

Rferințele la cea de-a doua epistolă adresată de Pavel grupului de credincioși din Corint nu sunt la fel de frecvente ca în cazul celei dintâi. Această epistolă accentuează mai mult ordinea divină, frica de Domnul și restaurarea ulterioară a slavei Lui. Dacă o citim având în vedere întregul context, această scrisoare cuprinde un mesaj captivant și plin de putere pentru credincioșii zilelor noastre; nu uitați că 2 Corinteni a fost adresată unor oameni care nu erau străini de ungerea Duhului Sfânt și care își exercitau în mod frecvent darurile spirituale.

În ambele epistole adresate corinteniloe, Pavel face în mod frecvent referire la ieșirea copiilor lui Israel din Egipt și la arătarea slvaei lui Dumnezeu de care au avut parte în pustie. Experiența lor ne privește și pe noi întrucât tot ceea ce li s-a întâmplat israeliților în mod fizic reprezintă modelul sau umbra trăirilor de care vom avea noi parte pe tărâmul spiritual. Pavel accentuează următoarele:

Toate aceste evenimente s-au petrecut ca ei să ne slujească nouă drept exemple. Ele au fost scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei care trăim într-o vreme care se apropie de sfârșit. 1 Corinteni 10.11, versiunea NLT

Prima epistolă a lui Pavel vorbește despre multe elemente fundamentale ale ordinii divine din inima poporului lui Dumnezeu. Cea de-a doua merge mai departe și prezintă dorința lui Dumnezeu de a-Și revela slava și de a locui în inima poporului Său. Pavel începe cu compararea slavei lui Dumnezeu din pustie cu cea descoperită în timpul noului legământ. Punând în contrast cele două manifestări, el scrie:

Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise, din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum npar fi cu slavă mai degrabă slujba Duhului? 2 Corinteni 3.7-8

Pe munte, Moise L-a privit pe Domnul și a vorbit cu El așa cum vorbește un om cu prietenul său. Când a coborât în vale, Moise și-a ascoperit fața fiindcă strălucirea ei înspăimânta poporul. Înfățișarea lui Moise reflecta faptul că el fusese în prezența slavei lui Dumnezeu adică în prezența Lui.

Pentru cei din noul legămâmt planul lui Dumnezeu nu este ca ei SĂ REFLECTE SLAVA LUI, ci ca SLAVA LUI SĂ SE VADĂ ÎN EI!

Este una a refelecta ceva și cu totul alta a rămâne în acel ceva și a-l emana! Acesta este scopul final al lui Dumnezeu și de aceea a putut Pavel să spună:

De fapt, slava dintâi nu a fost câtuși de puțin glorioasă, prin comparație cu slava copleșitoare a noului legământ. 2 Corinteni 3.10, versiunea NLT

Deși slava vechiului legământ nu se compară cu a celui nou totuși slava celui dintâi era atât de măreață încât Pavel repetă: ISRAELIȚII NU PUTEAU SĂ PRIVEASCĂ SFÂRȘITUL A CEEA CE ERA TRECĂTOR (versetul 13, traducere liberă din limba engleză). Însă Pavel deplânge apoi starea lor: DAR EI AU RĂMAS GREOI LA MINTE (2Corinteni 3.14).

Cât de tragic este faptul că nu au reușit să vadă tocmai elementul de care aveau disperată nevoie. Pavel ne avertizează ca nu cumva să ajungem și noi orbiți și cufundați în aceeași dilemă.

Așa că trebuie să ne întrebăm:

ÎN CE FEL A FOST ORBITĂ MINTEA LOR?

RĂSPUNSUL SE ASCUNDE ÎN CUNOAȘTEREA ȘI ÎN ÎNȚELEPCIUNEA CARE NE LIPSESC ȘI DE CARE AVEM NEVOIE PENTRU A UMBLA ÎN SLAVA LUI DUMNEZEU!