Blândeţe şi odihnă -1-

   Unui om neobişnuit cu rasa umană i se poate oferi o descriere cât se poate de exactă a acestuia luând FERICIRILE, răsturnându-le şi spunând: "Iată rasa noastră umană!", deoarece însuşirile care deosebesc viaţa şi comportarea umană sunt exact opusul virtuţilor din Fericiri.

   În lumea oamenilor nimic nu se apropie de virtuţile despre care a vorbit Isus în cuvintele faimoase de început ale faimoasei predici de pe Munte. În loc de sărăcie în duh întâlnim cel mai grosolan fel de mândrie; în loc de oameni care plâng întâlnim căutători de plăceri; în loc de blândeţe, aroganţă; în loc de foame dupa neprihănire, auzim oamenii spunând: "Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic"; în loc de milă, întâlnim cruzime; în loc de curăţire de inimă, închipuiri stricate; în loc de împăciuitori, întâlnim oameni certăreţi şi ranchiunoşi; în loc ca oamenii să se bucure când sunt trataţi rău, îi vedem ripostând cu toate armele pe care le au la dispoziţie.

   Dintr-o astfel de urzeală morală e formată societatea civilizată. Atmosfera este încărcată de ea; o inhalăm la fiecare răsuflare şi o bem odată cu laptele mamei. Cultura şi educaţia rafinează puţin aceste lucruri, dar le lasă neatinse la rădăcină. A fost creată o lume întreaga de literatură pentru a justifica acest fel de viaţă ca fiind unul normal. Şi lucrul acesta este şi mai de mirare deoarece vedem că acestea sunt relele care fac ca viaţa noastră să fie lupta amară ce este pentru noi toţi. Toate durerile noastre de inimă şi multe alte boli fizice izvorăsc direct din păcatele noastre. Mândria, aroganţa, resentimentele, închipuirile rele, răutatea, lăcomia, reprezintă sursa mai multor dureri umane decât toate bolile care au chinuit vreodată trupul muritor.

   Într-o lume ca aceasta, cuvintele lui Isus răsună minunat şi ciudat, ca o revelaţie de sus. Este bine că a vorbit pentru că nimeni altcineva nu ar fi putut sa o facă la fel de bine; şi este bine ca noi să ascultăm.

   Cuvintele Lui sunt esenţa adevărului. El nu prezintă o opinie. Isus nu a rostit niciodată opinii. Nu a bănuit niciodată. El a ştiut şi ştie.

   Cuvintele lui nu sunt aşa cum erau ale lui Solomon, suma întelepciunii sănătoase sau rezultatele observaţiei atente. El vorbea din plinătatea Dumnezeirii Sale, iar cuvintele Lui sunt Adevărul Însuşi. El e singurul care putea spune FERICIRE cu autoritate deplină, deoarece El este Cel Fericit venit din lumea de sus ca să acorde fericire omenirii. Iar cuvintele Lui au fost sprijinite de fapte mai puternice decât orice fapte săvârşite pe acest pământ. Este înţelept din partea noastră să ascultăm!

   După cum Îi era obiceiul, Isus a folosit acest cuvânt BLÂND într-o scurtă propoziţie hotărâtă şi nu l-a explicat decât mai târziu. În aceeaşi carte a lui Matei, ne spune mai multe despre acest cuvânt şi îl aplică vieţilor noastre:

   "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima; şi veţi găsi odihna pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară."

   Avem aici două lucruri care sunt în contrast: O POVARĂ şi O ODIHNĂ. Povara nu e una locală, lucru curios pentru acei primi ascultători, ci e o povară pentru întreaga rasa umană. Nu constă în asuprire politică, în sarăcie sau munca din greu. Este mult mai adâncă de atât. E simţită atât de cei bogaţi, cât şi de cei săraci, deoarece e ceva de care avuţia sau trândăvia nu ne poate izbăvi.

   Povara purtata de omenire e un lucru greu, zdrobitor. Cuvântul folosit de Isus însemna O GREUTATE PURTATĂ, SAU TRUDA PÂNĂ LA EPUIZARE. Odihna e pur si simplu eliberarea de această povară. Nu e ceva ce facem noi; e ceea ce vine peste noi atunci când încetăm să facem.

   Propria Lui BLÂNDEŢE - aceasta este ODIHNA!

   Haideţi să analizăm POVARA. Ea e în întregime una interioară. Atacă inima şi mintea, ajunge la trup, numai din interior. În primul rând e POVARA MÂNDRIEI. Truda iubirii de sine e una grea. Gândeşte-te la tine dacă nu cumva mare parte a necazului tău provine din faptul că cineva vorbeşte dispreţuitor despre tine. Atâta timp cât te înalţi singur ca un mic zeu căruia trebuie să îi fii loial, vor exista mereu unii care se vor delecta aducând afronturi idolului tău. Atunci, cum poţi spera să ai pace lăuntrică? Efortul înverşunat al inimii de a se proteja de orice dispreţuire, de a-şi apăra onoarea susceptibilă de opinia proastă a prietenilor şi a duşmanilor, nu va lăsa niciodată mintea să se odihnească. Dacă această luptă continuă de-a lungul anilor, povara va deveni insuportabilă. Cu toate acestea, fiii acestui pământ poartă încontinuu această povară, contestând fiecare cuvânt rostit împotriva lor, ferindu-se de orice critică, suferind din pricina fiecărei desconsiderări închipuite, agitându-se fără somn atunci când altcineva e preferat înaintea lor.

   Nu e necesar ca o astfel de povară să fie purtată. Isus ne cheamă la ODIHNA Sa, şi metoda Lui este blândeţea. Omului blând nu îi pasă deloc cine e mai mare decât el, deoarece el a decis cu mult timp în urmă că respectul din partea lumii NU MERITĂ EFORTUL. Dezvoltă faţă de sine însuşi un plăcut simţ al umorului şi învaţă să spună:

   "Oh, deci ai fost trecut cu vederea? Au pus pe altul înaintea ta? Au şuşotit că eşti o cantitate nelglijabilă? Iar acum te simţi rănit fiindcă lumea spune despre tine aceleaşi lucruri pe care le-ai fi spus tu despre tine însuţi? Tocmai ieri Îi spuneai lui Dumnezeu că esţi un vierme care se târăşte în ţărână. Unde ţi-e consecvenţa? Haide, smereşte-te şi încetează să-ţi mai pese ce cred oamenii!"