Binecuvȃntarea făcută de cel neprihănit zidește o naţiune

Binecuvȃntarea făcută de cel neprihănit zidește o naţiune

Cetatea se înalţă prin binecuvântarea oamenilor fără prihană, dar este surpată prin gura celor răi.

Proverbe11; 11

Acesta este un verset pe care mi l-a "activat " Dumnezeu cu mai mult timp în urmă (altfel spus, m-a luminat cu privire la ȋnţelesul si actualitatea lui) și se referă la faptul că o cetate (o țară, o națiune) sunt înălţate prin binecuvȃntarea celor fără prihană, dar este (sunt) surpate prin gura celor răi.

Ştim că de aproape 30 de ani (dar, dacă ne gândim bine, de la instaurarea comunismului în România), românii și România sunt sub un atac continuu, prin care sunt făcuți cu cele mai abominabile epitete, cu tot felul de minciuni, totul este terfelit, mȃnjit sau pus sub semnul întrebării. Istoria noastră a fost ridiculizată, manipulată, deformată, trunchiată, ca să nu mai avem niciun fel de reper, toate sub masca "de-mitizării". La început au fost câțiva, dar numărul celor care s-au dedat la vorbiri de rău, la tot felul de ocări la adresa românilor, a crescut și, cu mare durere spun că și mulți care se numesc pocăiți sau creștini, au intrat în acest păcat. Atenţionȃnd asupra acestor lucruri nu înseamnă să vedem totul în roz și să etichetăm răul-bine. Știm că este un păcat, dar și ponegrirea este un păcat (și a spune binelui-rău). Toată această denigrare continuă, întreținută de anumite emisiuni tv, de anumite ziare, dar și de vorbirile de la "colțul străzii », a produs o atmosferă de negativism ȋndelungat, de nemulțumire și cȃrtire aproape fără oprire, de lipsă de interes pentru ţara noastră, pentru naţiunea noastră și, într-un final, de lipsă de patriotism. Orice e considerat bun, chiar dacă nu e, oriunde e grozav, chiar dacă nu e, numai Romȃnia și românii, nu.

Binecuvântarea nu are nevoie de prea multe explicații, ea este vorbirea de bine, prin credință și cu credința în Isus Cristos, chiar dacă circumstanțele și evidențele nu ne-ar îndemna la asa ceva. Adică, este o urare de bine când lucrurile vizibile nu sunt bune deloc! Dar oare, când lucrurile sunt bune, mai e nevoie de binecuvântare sau e nevoie de mulțumire?

Cine sunt cei fără prihană care, prin binecuvântarea lor (și aceasta trebuie să aibă loc în orice circumstanţe) pot produce înălțarea, revirimentul unei cetăţi/țări/națiuni?

Oare nu cei care și-au pus nădejdea în Cristos, care sunt (sau se numesc) născuţi din nou? Oare nu copiii Domnului? Știm că noi, prin noi înșine, nu suntem fără prihană, dar Domnul Isus Hristos este Cel care este neprihănirea noastră. Prin credinţa în El, prin putera Duhului Sfânt, putem binecuvȃnta satul/orașul/ţara și întreaga noastră națiune.

O cetate este surpată prin gura celor răi, conform cu Proverbe 11; 11

Cuvântul acesta, surpat, descrie foarte bine cum acționează vorba rea, gândul rău. În general, o cetate se surpă nu în urma atacurilor externe, ci prin indolenţa sau absenţa ȋngrijirii din partea celor care o locuiau. Deci, este cauzată de "factori interni". Cei răi, care sunt ai cetăţii, dar care nu o iubesc, nu îi poartă de grijă, ei produc, de fapt, implozia cetăţii/ţării/poporului. Știm toate cuvintele de ocară, sintagmele răutăcioase la adresa românilor, pe care le -au susținut zilnic tot felul de răi între ai noștri, dar și dintre străini. Cel mai grav este că și unii creștini s-au dedat (uneori cu nesaţ) la clevetiri și la denigrare.

Ce-i de făcut?

Simplu, să urmăm îndemnurile Domnului, care ne spune că « din rodul gurii lui îşi satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură », Proverbe 18:20 și că "moartea și viața sunt în puterea limbii și că oricine îi va mânca roadele", Proverbe 18; 21.

Să binecuvântăm România, românii de pretutideni și să nu obosim, în ciuda unor evidenţe negative. Iar acolo unde sunt situaţii neclare, situaţii în care nu avem prea multe indicii, să cerem lumina Domnului și salvarea Lui. Făcând așa, vom îndeplini o poruncă a Domnului și vom mânca roadele gurii noastre (inclusiv pe cele referitoare la mâncare). Nu vă îndemn deloc ca să închidem ochii în față păcatului, în fața criticii constructive, făcută după Cuvântul lui Dumnezeu, dimpotrivă, dar vă îndemn la a pune o stavilă lepădării resposabilitatilor față de țara noastră, la o oprire a acestui șuvoi de vorbe grele, blesteme și pesimism. Patriotismul nu îi este neplăcut Domnului, ci doar distorsionarea lui sau, opusul lui, adică indolența și ura față de locul, de țara, de poporul în mijlocul căruia ne-am născut. Să ne ajute Domnul să vedem lucrurile cu claritate și să-I cerem o inimă bună și pentru națiunea și patria noastră, astfel încât să putem binecuvânta, după voia lui Cristos.