Avem nevoie de un cap liniştit

   Este necesar ca în Biserica lui Dumnezeu să recunoaştem şi să evităm doua pericole opuse. Acestea sunt O INIMĂ RECE ŞI UN CAP ÎNFIERBÂNTAT.

   Din cauza efectelor dăunătoare vădite, capul înfierbântat este deseori răul cel mai mare dintre cele două.

   Inima omenească este eretică din natură, si până ce nu este învăţată de Scriptură şi luminată deplin de Duhul care locuieşte în ea, introduce cu siguranţă câteva din propriile ei păreri, convingeri, şi din practicile religiose. De exemplu ea poate să confunde fervoarea Duhului cu înflăcărarea cărnii şi sclipirile imaginaţiei supraîncălzite cu strălucirea adevăratei Şechina. Şi lucrul acesta este extrem de dăunător mai ales când se găseşte la liderii religioşi.

   Este adevărat că Ezechiel a plecat cândva în înflăcărarea spiritului său dar nimic nu indică faptul că şi-ar fi pierdut capul, căci el a mai spus că 'mâna Domnului era puternic asupra mea'. Mâna fermă a lui Dumnezeu împiedică înfierbântarea spiritului omenesc să afecteze capacităţile sau aptitudinile hotărâtoare şi să ducă la o comportare extrem de neînţeleaptă.

   În zelul nostru vrednic de laudă de a vedea flăcările din ziua Cincizecimii arzând iarăşi printre noi, ne facem uneori vinovaţi de exagerarea faptelor. De exemplu, arătăm în mod obişnuit spre fervoarea marilor sfinţi, iubirea lor pasionată, dorinţa lor de înflăcărare şi scăpăm complet din vedere o altă caracteristică a personalităţii lor, respectiv JUDECATA LOR FERMĂ ŞI CALMĂ, precum şi BUNUL LOR SIMŢ SĂNĂTOS. Căci nu se poate nega că reformatorii, predicatorii de trezire, misticii din trecut au fost în marea lor majoritate OAMENI NEOBIŞNUIT DE ECHILIBRAŢI ŞI DE STĂPÂNI PE SINE. Ardoarea spiritului lui John Wesley poate sa fie simţită încă după trecerea anilor, dar cine îşi ia osteneala de a-i citi scrierile va constata că el era în situaţia de a rosti cea mai calmă şi mai echilibrată judecată privind aproape orice lucru. Acelaşi lucru poate fi spus despre Finney şi despre mulţi alţii, ale căror exemple sunt folosite azi pentru a stimula inimile reci din vremea noastră să caute focul ceresc.

   Se poate spune fără a greşi că niciodată nu poate fi prea mult foc dacă e vorba despre adevăratul foc al lui Dumnezeu. De asemenea, se poate spune cu certitudine că nu se poate face niciodată o judecată liniştită în chestiunile religioase dacă acea judecată nu este sfinţită de Duhul. Istoria trezirilor în Biserică arată cât de dăunător este capul înfierbântat. De abia a avut loc o trezire în Biserică că ea a fost oprită tocmai de cei ce căutau sa o promoveze! Când o mişcare spirituală devine destul de mare pentru  A SCĂPA DE SUB CONDUCEREA CELOR PE CARE DUMNEZEU I-A FOLOSIT SĂ-I DEA NAŞTERE, atunci începe pericolul. EXTREMIŞTII CARE AU AJUNS SĂ AIBĂ UN PRESTIGIU LOCAL PE VALUL MIŞCĂRII DE TREZIRE IAU ACUM PUTEREA ÎN MÂINI. îN SCURTĂ VREME LIPSEŞTE ADEVĂRATA PERSPECTIVĂ. Ceea ce fusese prezent doar ca ceva temporar şi nedorit, acum e promovat ca fiind însuşi semnul distinctiv al binecuvântării lui Dumnezeu asupra mişcării. Relatările arată din belşug câte treziri au fost zădărnicite în acest fel. Şi mulţi dintre noi cunosc cazuri asemănătoare în propriul nostru domeniu îngust de experinenţă care n-au fost înregistrate nicăieri.

   Printre darurile Duhului Sfânt cu greu există vreunul cu o utilitate practică mai mare decât DARUL DISCERNĂMÂNTULUI.

   Acest dar ar trebui sa fie extrem de preţuit şi căutat sincer ca fiind aproape indispensabil în aceste vremi hotărâtoare. Acest dar ne va face în stare să deosebim pleava de grâu şi să discernem operaţiunile Duhului de manifestările cărnii. Din lipsa acestui dar, mulţi copii ai lui Dumnezeu continuă să vâneze nişte insecte nocturne producătoare de lumină în presupunerea greşită că ei urmează stâlpul de foc şi norul. Şi făcând lucrul acesta ei dăunează sufletelor lor şi încurcă pe alţii.

   Vor exista totdeauna oameni care să şovaie a crede că un lucru este de la Dumnezeu dacă nu are în jurul lui ceva nepamântesc sau cel puţin supranatural. Oamenii cu un anumit fel de personalitate cred numai în extreme. Ei nu pot vedea nimic în perspectiva adecvată, ci văd totul atât de aproape, încât le lipsesc complet binefacerile corective ale distanţei. Ei vor crede totul câtă vreme acele lucruri sunt neobişnuite şi cam misterioase. Focul lor nu este mare, dar prin faptul că-l lasă să ardă într-un singur punct mic, reuşesc să dea naştere unei călduri apreciabile, dar numai în acel singur punct.

   Când preoţii intrau în sanctuar să aducă o jertfă, nu le era permis să poarte ceva care să producă transpiraţie. Transpiraţia omenească nu poate adăuga nimic lucrării Duhului, mai ales când este  'o transpiraţie a nervilor'. Cel mai fierbinte foc al lui Dumnezeu este rece atunci când atinge intelectul răscumpărat. El face inima să se încingă, dar lasă raţiunea complet limpede.

   Acestea sunt zilele de mare dezordine religioasă. Am face bine să ne amintim că ' Dumnezeu nu ne-a dat un duh de teamă, ci de putere, de iubire şi de o minte sănătoasă'. Să lăsăm deci iubirea să ardă cu înfocare tot mai mare, dar să aducem orice acţiune la testul înţelepciunii liniştite. Un horn supraîncălzit va produce mai multă emoţie sau freamăt decât un cuptor ţinut sub control, dar poate foarte bine să ducă la arderea casei în incendiu. Regula - SĂ FIE UN CUPTOR FIERBINTE, DAR UN HORN RECE!