text Eseuri crestine

Atunci când simţi că viaţa cu Dumnezeu este mai mult decât... ce ai acum...

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Rely Tarniceri

Am început să scriu aceste eseuri, gândindu-mă la tine. L-ai descoperit pe Dumnezeu, ai devenit copil al Lui, trăieşti ca şi creştin, dar...simţi că viaţa cu El trebuie să fie mai mult decât atât... Viaţa împreună cu Creatorul universului, viaţa pe care o ai din El şi prin El, nu se poate să se rezume la ceea ce ai tu acum.

Şi eu am simţit la fel, L-am întrebat şi mi-a răspuns. Şi astfel, am început o călătorie nemaipomenită, în care El mi-a dezvăluit pas cu pas, ceea ce a făcut pentru mine, ce am devenit prin El şi ce a pregătit pentru mine nu numai pentru viaţa viitoare, ci pentru aceasta, pe care o trăiesc pe pământ. Şi această călătorie cred că nu se va termina decât atunci când vom fi faţă în faţă, El şi eu...

Mi-a spus "Eu sunt Păstorul cel Bun şi am venit ca oile Mele să aibă viaţă din bleşug!"

"Doamne, dar ce înseamnă viaţă din belşug?"

"Viaţa din belşug este o viaţă pe care tu nu o meritai, dar Eu am plătit preţul ca tu să o primeşti fără plată, în dar, prin Mine. Viaţa din belşug este viaţa Mea, ca şi Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ţi-am dat-o să o trăieşti în Mine. Eu am devenit o viţă în care tu eşti o mlădiţă ce trăieşte şi rodeşte datorită rădăcinilor Mele. Am să-ţi spun o istorioară care să ilustreze acest lucru:


Un om sărac, a muncit ani de-a rândul pentru a strânge bani să-şi cumpere un bilet pe vapor, să treacă oceanul, pentru a ajunge în ţara în care s-a născut. A cumpărat biletul şi a plecat în călătoria care avea să dureze trei săptămâni. Avea în traistă hrana pentru drum, pesmeţi, brânză şi apă. În fiecare zi a călătoriei, la ora mesei, toată lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aşeza într-un colţ şi mânca din ceea ce avea în traistă. Aşa au trecut vreo 20 de zile. În ultima zi a călătoriei, nu a mai putut de poftă din cauza mirosului îmbietor ce venea de la bucătărie şi a întrebat un marinar: 

-"Spune-mi, cam cât ar putea costa o porţie de ciorbă?"
-"Păi, ai bilet?"
-"Bineînteles"
-"Mâncarea, cât şi toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse în preţul biletului"

La cruce Isus a plătit în întregime, biletul tău. Dar dacă nu ştii acest lucru, vei trăi o viaţă limitată, mâncând mereu din ceea ce ai în propria traistă."

Aş vrea să descoperim împreună, ceea ce este inclus în biletul pe care Isus L-a plătit pentru mine, pentru tine... să pornim împreună în această minunată aventură a cunoaşterii.


 

Cele mai recente resurse scrise - Meditatii

Smerenia și supunerea totală: modelul Domnului Isus
Aceasta este o continuare a postării De ce smerenia și renunțarea la sine sunt esențiale pentru transformare - Resurse CreștineVersetul din Coloseni 2:3 vorbește despre profunzimea tainei lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
De ce frica de iad nu produce iubire adevărată
El ne dezvăluie frumusețea Sa strălucitoare, astfel încât să fim copleșiți de admirație și atracție. Aceasta este ilustrată în Psalmi 50:1-2, unde se spune: “Din Sion, care este întruparea frumuseții... Citeste mai mult >>
Frumusețea lui Hristos – adevărata chemare a Evangheliei
Pentru a înțelege cum Dumnezeu intervine în viața omului, astfel încât acesta să fie convins să aleagă oferta Sa în locul ofertei lui Satan și, în acest mod, să poată fi transformat dintr-o stare păcă... Citeste mai mult >>
Desăvârșirea caracterului creștin
Pentru a atinge statura lui Hristos, precum și pacea și odihna în care a trăit El, este necesar un efort constant de ucenicie, urmându-L pe Învățător. Aceasta este singura cale prin care se poate atin... Citeste mai mult >>
Am vizitat "scaunul de domnie al Satanei" în Berlinul de Est
Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: ‘Iată ce zice Cel* ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (Apoc. 2.12) 13 «Ştiu* unde** locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele... Citeste mai mult >>
Adorarea
Reverență în închinare Adevărul este că închinarea este elementară până când începe să capete calitatea de admirație. Atâta timp cât închinătorul este preocupat cu sine însuși și cu bunul lui mers, e... Citeste mai mult >>
Golul sufletului: consecința despărțirii de Dumnezeu
La căderea lui Adam, omul a suferit o despărțire spirituală în raport cu Dumnezeu, pierzând astfel accesul la sursele de împlinire completă. Această ruptură spirituală a însemnat o separare de valoril... Citeste mai mult >>
De ce trăim... și pentru ce murim?
Venim pe lume, ne pregătim pentru viață, muncim, avem copii, nepoți, ne bucurăm de viață mai mult sau mai puțin, dar în final totul se sfârșește la mormânt. Mulți oameni percep „rostul vieții” ca fiin... Citeste mai mult >>
Rugăciunea de renunțare
Duhul mă învață să încredințez pe de-a-ntregul voia mea voii Tatălui. Îmi deschide urechea spre a aștepta cu nespusă tandrețe și cu sufletul dispus să învețe ceea ce Tatăl are să îmi spună și să mă î... Citeste mai mult >>
În căutarea Tatălui
În căutarea Tatălui Cami Sesărman Mă aflam departe…Pluteam pe o mare învolburată, agitată, ce părea că are să mă înghită din clipă în clipă. Valurile loveau fără milă, iar spuma lor amară îmi acoperea... Citeste mai mult >>