Atitudinile vieții - Perseverența

Mintea este nestatornică prin firea ei. Iar una dintre consecințele acestui fapt este lipsa de perseverență în ceea ce întreprindem.

Dacă te-ai decis să mergi pe un drum și, pe parcurs, te răzgândești și te întorci sau te abați de la el, este clar pentru toată lumea că nu vei ajunge la destinația pe care ți-ai propus-o inițial. Mai rău, dacă vei continua să faci asta, nu vei ajunge nicăieri. Sau, oricum, asta vei simți…

…cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic (neperseverent) în toate căile sale.

Primirea oricărei promisiuni de binecuvantare din partea Lui Dumnezeu este însoțită de niște condiții, pe care omul însă le poate îndeplini. Iar una dintre ele este perseverența.

Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; (beneficiind de toate promisiunile legate de acest statut)

Iar ca urmare, va veţi bucura de promisiunea cunoaşterii adevărului:

 …veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.

Tot așa, promisiunea rodniciei și cea a concretizării oricărei cereri din partea Lui Dumnezeu sunt asigurate de perseverența de a rămâne în Hristos:

Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți să aduceți rod, dacă nu rămâneți în Mine.

Și:

Dacă rămâneți în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.

Iată motivul pentru care cea de-a doua atitudine de viață pe care am decis s-o prezint este:

Perseverența în orice situație

Orice atlet ştie că este nevoie să persevereze în alergarea sa până la capăt dacă îşi doreşte să aibă parte de premiu şi un loc fruntaş pe podium. Faţă de sportivi însă, creştinul nu are nevoie şi de performanţă pentru a beneficia de premiile duhovnicreşti, toate fiind asigurate, prin jertfa şi statutul Său, de către Hristos.

Dar, oare, care ne sunt cursele a căror finalizare aduce bucuria concretizării beneficiilor dorite? Sau, altfel spus:

În ce trebuie să persevereze (stăruiască) omul?

Una dintre curse, și poate cea mai importantă, este

◊ umblarea lui creştinească.

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.

Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.

Stăruiţi în dragostea frăţească.

Pentru că fiecare dintre noi are felurite doruri şi dorinţe,

◊ în solicitarea lucrului pe care îl doreşte.

De aceea şi Eu vă spun: Cereţi (perseverent), şi vi se va da: căutaţi (perseverent), şi veţi găsi; bateţi (perseverent)şi vi se va deschide.

Fiindcă nu suntem lipsiți de necazuri,

◊ în credinţă atunci când vin încercările.

El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

◊ în cunoaşterea voii dumnezeieşti.

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

◊ în exercitarea însărcinării duhovnicești.

Fiecare avem o chemare personală pentru o lucrare duhovnicească, fără excepţie. A fi doar un spectator duminical la o reprezentaţie bisericească şi un creştin de circumstanţă este o alegere personală care are mai multă legătură cu temperatura spirituală moderată la care ne place să ne ducem viaţa. De asemenea, cu nivelul înalt de comoditate pe care l-am acceptat în înțelegerea și manifestarea credinței noastre.

Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători…

Mintea înnoită este un instrument ales în slujba fiecăruia dintre noi, atunci când îl folosim în acord cu voia Lui Dumnezeu. De aceea,

◊ în planurile corecte pe care le facem.

Dar cel ales la suflet face planuri alese, şi stăruie în planurile lui alese.

Și, nu în ultimul rând, într-una dintre cele mai lungi curse, dar și printre cele care aduc un înalt grad de cizel al caracterului,

◊ în legătura matrimonială.

Celor căsătoriți le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. (Dacă este despărțită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta.

Înainte însă de a ne sufleca mânecile și de a ne înhăma la lucrarea perseverenței în orice aspect al vieții noastre, este nevoie să ne amintim un lucru. Deși decizia perseverenței ne aparține, puterea de a persevera nu este un atribut uman, ci un dar spiritual de la Duhul Sfânt care vine datorită apartenenței la familia hristică prin credință. Odată ce am făcut pasul alegerii Fiului, orice decizie de a persevera pe o cale după voia Tatălui va primi răspunsul puterii dumnezeiești corespunzătoare a Duhului Sfânt.

Citește și: Atitudinile vieții – Încrederea