Arbitrul inimii

Păstrarea unei bune conștiințe față de Dumnezeu în fiecare zi este esențială pentru viața credinței. Adevărata spiritualitate nu poate exista dacă nu e însoțită de o conștiinciozitate atentă, ținta de a face bine cu orice preț. Arhiepiscopul Temple a spus pe bună dreptate:

A asculta de conștiință este totdeauna o datorie; a nu asculta nu este nicodată o datorie.

Conștiința cere ca noi să intenționăm binele și să facem tot ce putem mai bine. Ea nu ne cere doar să urmăm întreaga lumină pe care o avem, ci tot ceea ce putem obține și să facem acest lucru cu bucurie. Conștiința cere domnia în toate năzuințele și posibilitățile unui om. Cuvântul TREBUIE este suveran în toate vocabularele.

Însă conștiința nu garantează decât intențiile bune. Separată de cunoaștere și o judecată sănătoasă, chiar și cei mai conștiincioși pot face un mare rău crezând că fac voia Domnului. În unii oameni, conștiința dă naștere la contraziceri ciudate. Oamenii sunt deseori foarte scrupuloși în anumite privințe și foarte nepăsători în altele. F. Robertson subliniază faptul că scupuluozitatea în privința detaliilor alunecă deseori în nepăsare față de legile veșnice ale binelui și răului. Tâlharii din Italia obișnuiau să meargă în supunere să se spovedească înainte de a începe o aventură de furt sau o crimă.

Reverendul John Newton -autorul a câteva imnuri prețioase din limba engleză, a fost odată așa cum se știe foarte bine, un negustor de sclavi pe coasta Africii. După convertirea sa, insensibilitatea lui morală era atât de puternică încât nu a văzut necesitatea de a-și abandona negoțul diabolic. În ultima sa călătorie pe coasta Africii pentru a aduce încărcătură, a spus că a experimentat ore dulci și dese de părtășie divină cum nu a mai experimentat niciodată înainte. A scris din nou referitor la îndeletnicirea sa infamă:

Nici o slujbă nu are mai multe avantaje pentru promovarea vieții lui Dumnezeu în suflet, mai ales pentru unul care este căpitanul unei ambarcațiuni.

Aceasta e mărturia unui negustos de sclavi. Cu toate acestea, pe vremea aceea evlavia lui J. Newton nu era mai puțin îndoielnică decât cea a apostolului Pavel. Simțul lui moral nu fusese educat să vadă depravarea extraordinară a drumului pe care îl urma.

Însăși Biblia vorbește despre diferite conștiințe ca fiind însemnate cu fierul roșu, nesimțitoare și orbite. Avem autoritate biblică atunci când spunem că conștiința poate fi însemnată cu fierul roșu. În cazul lui Newton, fusese otrăvită în așa fel încât să proclame judecăți nebune. Înainte să descopere adâncimea abisului moral în care putrezea natura sa morală, el scrisese deja multe imnuri pe care biserica le cântă și azi. Dar când a venit trezirea, a sărit de la extrema insensibilității morale la extrema isteriei morale. De la convingerea că nimic nu era păcat, simțul său moral ajunsese la convingerea că totul era păcat. Pentru un timp, cu greu putea fi convins să vorbească despre altceva decât subiecte religioase de teamă ca nu cumva să atragă asupra sa vina cuvintelor nefolositoare.

Există vreo altă tiranie mai mare decât aceea a unei conștiințe neluminate? Dintre toate neștiințele și neputințele noastre nici una nu e mai dezastruoasă pentru caracaterul creștin decât căderea în sclavia scrupulelor ascetice și a interdicțiilor tiranice ale unei conștiințe instruite în mod nesănătos și domolite de bunul simț. Este înregistrat faptul că odată, Oberlin a căzut pe genunchi într-o rugăciune plină de regrete deoarece expediase o scrisoare în care neglijase să tragă linia la litera -t- și să pună punctul pe litera -i- în mod corespunzător. Poate zâmbim la nebunia lui dar există puțini creștini care să nu-și poată aminti de ciudățenii la fel de prostești ca aceasta în propriile lor vieți, în timpul supunerii temporare înaintea unei conștiințe severe.

Din cauza unor astfel de posibilități de pervertire și deformare, conștiința umană nu e totdeauna o călăuză sigură și infailibilă. Simțul moral în om nu este menit să fie singur în conducerea și formarea caracterului.

Dumnezeu a pregătit creștinului un alt arbitru care să decidă între bine și rău, unul care este deplin competent și de încredere.

Pacea lui Hristos să stăpânească în inimile voastre

Mare parte a puterii acestei expresii s-a pierdut din pricina folosirii cuvântului palid STĂPÂNEASCĂ care în versiunea revăzută a Bibliei e tradus prin ARBITREZE.

Arbitrul nu este PACEA CU DUMNEZEU ci PACEA LUI DUMNEZEU, oceanul fără fund al păcii lui Hristos pe care El l-a lăsat ca moștenire poporului Său. VĂ DAU PACEA MEA. Este acea odihnă adâncă a duhului pe care o primim când Îl întronăm pe Dumnezeul păcii ca Domn al inimilor noastre și al vieților noastre. Când această pace devine considerație supremă, orice lucru care tulbură odihna profundă a sufletului va fi evitat în mod instinctiv și ne vom da înapoi de la orice acțiune care ar putea țese cel mai subțire văl între noi și Fața Lui, a Mântuitorului nostru adorat. Un om care exporează o fântână veche, lasă jos o lumânare înaintea lui știind că acolo unde ea arde poate și el să trăiască. Dacă lumina se stinge, știe că nu e în siguranță dacă merge mai departe. Pacea lui Dumnezeu este încercarea de foc a creștinului.

Orice ne tulbură în cea mai mică măsură trebuie îndepărtat imediat altfel, va începe furtuna care va nimici frumusețea simplă și fericirea sufletului.