Adevărul alungă depresia

Am făcut cunoștință cu depresia acum peste 25 de ani. Dar abia acum 13 ani i-am spus pe nume.

Am simțit ce înseamnă să te doară imaginea copacilor, a orașului, foșnetul frunzelor, chipul oamenilor, tot. Am privit în adâncul pe care ți-l sapă în inimă nimicitorul și i-am văzut atrocitățile. Este un nimic nemetaforic care te devorează. Îți înghite visele, imaginația, creativitatea. Mușcă din împărăția sufletului și te aneantizează.

***

Ce este depresia?

Simplu spus, depresia este moartea cea rece a sufletului.

Ea este o ucigașă totodată.

Ucide tot ce poate să aibă viață în sufletul tău. Ucide speranțe, dorințe, sentimente, emoții. Este o stare de imponderabilitate amețitoare.

Depresia omoară orice prunc nenăscut al cugetului uman, cufundându-l în apa tulbure de sub pojghița groasă a morții.

Nu speri, nu tinzi, nu te bucuri de bucuria nimănui și nu suferi de durerea niciunuia dintre semenii tăi. E stingere. Iar în această stingere, cu fiecare celulă care moare în tine, moare orice vis strecurat în vinele trupului tău.

Iar visul e viață, e sânge pentru suflet. El oxigenează creierul aflat în inima cu care credem și dorim dincolo de înțelesuri. Și care făurește minuni.

Depresia însă este o sfârșeală înconjurată de indiferență.

Totuși, indiferent cum aș descrie această plagă a modernității, cea mai amețitoare definiție a ei am întâlnit-o în expresia: „Depresia este camera întunecată, fără nicio fereastră, a sufletului”…

De unde vine depresia?

Nu știu dacă este rodul neputințelor închipuite. Nu știu dacă e vlăstarul fricii de monștri invazivi ai imaginației. Dar sigur este pierderea nădejdii… Cea care te trage după sine neînțeles spre ziua de mâine.

Care e soluția?

Pai, nu este terapia ocupațională.

Oricât ai încerca să astupi gura bestiei depresiei, nu o poți face folosind elementele moarte ale existenței tale pământești. Poți să te ocupi cu diverse lucruri pentru a-ți umple mintea, încercând să-i zădărnicești maleficului planurile de exterminare, dar oare ce poate fi atât de important încât să îți poată menține atenția pe o perioadă suficientă de timp ca să ieși din zona gândirii distructive? Cu orice vrei să te ocupi, tu trebuie să-i transferi viața ta ca să aibă suficientă energie să te preocupe. Să însemne ceva pentru tine, să îți dea un sens.

Dar care viață?

Și cum e cu gândirea pozitivă?

Gândirea pozitivă nu funcționează. Și asta, pentru că te pune să alegi boabele de grâu dintre pumnii de neghină îndesați într-un buzunar.

Ce-i pozitiv într-o lume a negativității minții cuprinse de depresie? Centrul ei de comandă este tocmai locul unde ar trebui să-ți operezi schimbările de gândire.

Tu nu ai nevoie de câteva gânduri pozitive de care să te agăți. Ai nevoie cel puțin de unul credibil care să te tragă afară din temniță, sfărâmând gratiile. Dar așa cum nu poate un orb să conducă alt orb, nu poate un gând fără țel să tragă o întreagă gândire afară din matcă sau să-i sfărâme întregul edificiu, copleșitor de subconștientizat, și să construiască o noua locuință, curată, sănătoasă gândirii.

Așadar, lupta cu mintea nu este în minte. Lupta cu mintea este în afara ei.

Și-acuma, care-i soluția?

Din punctul meu de vedere exista doar una. Citeste mai departe aici.