text Eseuri crestine

A venit iarna

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu

Aici, nu ninge aproape niciodată. Îmi amintesc de un 8 martie, parcă prin 2011-2012, când o răcire a vremii a produs ninsoare. S-a dat alarma, (transportul în comun s-a colapsat) nu atât pentru zăpada căzută, cât pentru faptul că au străzi foarte înguste și unele foarte înclinate în unele zone, iar înaintarea ar fi fost imposibilă. Se vorbea că nu a mai nins în Barcelona din 1950.

Fiind o zonă cu climă mediteraneană, fenomenele meteorologice extreme sunt rare. În cel mai rău caz, ploi torențiale care vin și pleacă. Întradevăr, sunt și zone mai expuse, unde inundațiile fac ravagii pe termen scurt...Vaduri de pârâiaşe secate, se transformă în câteva minute în adevărate viituri, luând și maturând totul în cale. Au fost cazuri de persoane care, trecând pe sub pasaje, poduri, cu mașina, au fost luate de ape și târâte sute de metri de șuvoaiele învolburate. Unii oameni au fost îngropați și găsiți abia după câteva zile de căutare...Erau la un metru adâncime , acoperiți de nisip și mâl. O tragedie!

Îmi place căldura, asta și pentru că oasele mele resimt orice "adiere". Dar, mă pregătesc sufletește pentru timpul în care voi fi în țară. Am văzut că a nins mult. Pare frumos, feeric dar, doar gândul la o căzătură îmi dă fiori. Trebuie să fiu atentă, am stat destul aproape doi ani la pat, apoi, încă aproape pe atâta umblând în cârje, sau cu baston. Ce e frumos și bun pentru unii, nu e la fel pentru alții. Asta e viața, o acceptăm ca atare, pentru că e darul lui Dumnezeu. Totuși, iubesc fulgii de nea! Îi iubesc pentru că sunt mirifici, unici, ca o amprentă. Sunt sute, mii, zeci de mii, dar nu e unul la fel cu altul. Și timpul lor de viețuire, atât de scurt! Aș vrea să iau măcar unul în mână dar, sunt conștientă că îi voi grăbi sfârșitul. Atingerea mea, ar pângări perfecțiunea diamantină și ar transforma minunea, într-un picur de apă. Apă, nu lacrimă! Sarea nu vine din cer, norii își plouă apele dulci ale iubirii divine peste noi, ca să ne adăpăm din izvoarele ei. Ca să ne astâmpărăm arșița acestui trup de carne. Apele Mării moarte sunt în noi! Oceane de lacrimi își leapădă sarea, pic cu pic. În necazuri, eșecuri, durere. Totuși, mulțumim că nu sunt apele Meribei! Apele acelea amare, care ne-ar amărî și mai mult sufletul nestatornic. Așa, mai avem șansa de a spera la zile mai bune...

Știm că zăpada aduce rod bogat, fertilizează pământul, protejează semințele și plantele abia încolțite! Fiecare fulg își aduce aportul la această mare lucrare. Minunea albă, strălucitoare, își face treaba în tăcere. Un timp atât de scurt de viață dar, atât de mult bine și frumos lasă în urmă. Imagini ce nu se vor pierde niciodată.

Când voi sfârși alergarea pe acest pământ, mi-aş dori să fiu o amintire plăcută pentru cei rămași, aidoma fulgului de nea, o pecete de alb și frumos. Când Tatăl mă va lua în palma Sa, voi putea pleca liniștită, știind că viața mea nu a fost trăită în zadar! Decât să fiu un vad secat sau o vâltoare furioasă care rade și distruge totul în cale, aleg să fiu micul fulg, aparent fără valoare, un anonim printre milioanele de fulgi, dar care în tăcere și smerenie își face partea încredințată lui de Dumnezeu...Tot ce e "prea mult", strică. Exemplul apei....ea e benefică, dătătoare de viață, dacă e folosită cu înțelepciune. Dacă apa ce-nvârte o roată de moară e constant curgătoare, lucrarea va fi bună iar grânele măcinate. Dacă apa e învolburată, furioasă, în cantități foarte mari, nu numai că vor fi distruse grânele ci chiar și moara. Înțelepciunea este un dar de la Dumnezeu. Smerenia în lucrare este respectul față de Domnul, căruia Îi aparține totul. El merită toată cinstea și onoarea!

Un fulg de nea, este o lacrimă a cerului, ce a înghețat privind fărădelegile omenirii. Nu a putut să se oprească din cădere, şi-a continuat drumul, ca să ne aducă un strop de pace și frumos pe pământ! Avem de învățat de la acest frumos dar! Vremelnici pe pământ, să ne întrebăm ce rămâne în urma noastră? Rodirea, parfumul florilor, roua dimineții sau prăpădul, rezultatul unei existențe tumultoase, furioase, care distruge tot ce atinge?

Nu știm ce ne rezervă viitorul, dar putem să-l influențăm în bine. Credința în Dumnezeu ne fortifică, ne dă curajul de a sta în spărtură, atunci când nimeni nu mai vrea să se expună. Întregi sau nu, cu cârje sau nu, toți avem de dus o cruce! Și nu putem să tăiem din ea, atunci când ni se pare prea greu de dus. Dumnezeu e la cârmă, El ne conduce barca spre limanul mult visat, noi trebuie doar să ne lăsăm conduși, să ne facem partea, atât cât ni s-a îngăduit. Ajută-ne Doamne la aceasta! Amin!

03/12/16, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri ...
Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri...Când Domnul Sfânt s-a Ȋnălţat la Ceruri,Deschis-A Poarta Vie către Rai!Ne-a alungat păcatele-n Eteruri,Și-a şters din Viaţă cruntul „of şi vai”,Lăsând în loc... Citeste mai mult >>
Cugetare în versuri
Cugetare în versuriTrăim prin clipe trecătoare,Crezând că lumea ne e aproape,Dar sufletul cunoaște oareCâte priviri sunt doar plecate?Când ochii inimii se-aprindȘi lumina cade lin peste tine,Înțelegi... Citeste mai mult >>
Eu nu mă las de Tine
Eu nu mă las de rugăciune,Eu nu mă las, eu nu mă las de ea,Doar Ție Doamne Îți pot spuneNecazul și durerea mea.Atunci când sunt doar eu cu Tine,Atunci îmi plânge și îmi cântă inima,Când stau în Fața T... Citeste mai mult >>
Nu dispera!
`Nu dispera! `Nu dispera când greul te apasă.Și nu cârti cânt cel rău nu te lasă.Te curățește Domnul.Să stai cu El la masă.Nu dispera pe cale, când ți-e greu.Isus este acol mereu, e ajutorul tău.Tu nu... Citeste mai mult >>
Te laud Doamne!
Vrednic ești Părinte SfântVrednic de-a fi lăudat!Cântă marea și pământul,Ceru-Ți cântă ne-ncetat!Vin și eu, un fir de praf,Ce-i salvat prin harul TăuSă Te laud să Îți cântVeșnic Domn și DumnezeuȘi pri... Citeste mai mult >>
Să nu te-ngrijorezi...
Să nu te-ngrijorezi creștine!Nu te gândi la ce va fiOricum nu stă-n puterea taSă schimbi ceva... Oare nu știi?Trăiește ziua ce ți-e datăCu bucuria cea mai sfântăCăci Dumnezeu ți-a pregătit-oȘi-n Haru-... Citeste mai mult >>
Şi de-ar fi să trec...
Și de-ar fi să trec prin apăȘtiu că Tu mă vei vegheaNici un val nu mă va bateCăci voi fi în palma Ta!Temerile niciodatăSufletul nu îmi vor frângeCăci în vremuri de-ncercareHarul Tău îmi va ajungeȘi de... Citeste mai mult >>
Privesc la cer...
Privesc la cer și mă cutremur...Ce mare ești Părinte Sfânt!Ești nesfârşit în bunătate,Ești tot și-n toate pe pământ!Iubirea Ta mă înconjoarăDin zori de zi în asfintitȘi noaptea vii în visul meuSă-mi s... Citeste mai mult >>
Întrebări
Doamne de ce dorul doare și adesea teama-i multă?De ce omu-i răzvrătit și de Tine nu ascultă?De ce Doamne vin furtuni ce amarnic ne lovescȘi de ce în strâmtorare grijile se înmulțesc?Spune-mi Doamne d... Citeste mai mult >>
Slăvit să fii!
Dacă Braţul Tău puternicN-ar veghea pe calea meaDoamne, cât aș fi de singurViața cât ar fi de grea...Dacă nu mi-ai fi alăturiCând vin valuri peste mineM-ar ține captiv în noapteMări de lacrimi și susp... Citeste mai mult >>