Un Iov modern

   Când a venit timpul să scriu despre cartea Iov, am decis să vorbesc cu unul dintre cunoscuţii mei, a cărui viaţă seamănă izbitor cu cea a lui Iov, un bărbat pe care-l voi numi Douglas.

   Pentru mine, Douglas este neprihănit în acelaşi sens ca şi Iov - nu este perfect, dar este un exemplu de credincioşie. După ani şi ani de pregătire psihoterapeutică, a renunţat la o carieră de succes pentru a pune bazele unei lucrări creştine urbane. Necazurile lui Douglas începuseră cu câţiva ani în urmă când soţiei i se descoperise un nodul la sân. Chirurgii au extirpat sânul dar peste doi ani cancerul s-a extins la plămâni. Douglas a preluat multe din grijile gospodăriei şi din datoriile părinteşti în timp ce soţia se lupta cu efectele insuportabile ale chimioterapiei. Uneori nu asimila nimic din ceea ce mânca. I-a căzut părul. Se simţea permanent obosită şi vulnerabilă în faţa temerilor şi a depresiei.

   Intr-o nopate din această perioadă pe când Douglas se afla alături de soţia şi fiica sa de doisprezece ani, un şofer beat a intrat pe contrasens izbind frontal maşina în care se aflau. Soţia lui Douglas a fost puternic zdruncinată dar nu a suferit nici o vătămare. Fiica sa şi-a rupt o mână şi a fost taiată la faţă de cioburile parbrizului spart. Douglas a suferit o puternică lovitură la cap.

   De la acest accident, Douglas a început să aibă migrene imprevizibile. Nu putea să muncească cu normă întreagă iar uneori devenea dezorientat şi îşi pierdea memoria. Cel mai rău a fost faptul că accidentul i-a afectat vederea pentru totdeauna. Un ochi îi fugea necontrolat, incapabil să se concentreze asupra unui punct fix. A rămas cu vederea dublă şi cu dificultatea de a coborî singur scările. Douglas s-a deprins cu aceste dizabilităţi cu o singură excepţie - nu putea să citească fără întrerupere mai mult de o pagină, două. Toată viaţa iubise cărţile. Acum era obligat să se limiteze la lectura unui număr restrâns de cărţi şi la ritmul lent al cărţilor audio. Când l-am sunat pe Douglas ca să-l rog să-mi acorde un interviu, mi-a propus să luăm împreuna micul dejun. Mi-am adunat forţele pregătindu-mă să fac faţă unei dimineţi dificile. Mai luasem până atunci interviuri mai multor persoane şi eram familiarizat cu o gamă largă de motive de dezamăgire cauzată de Dumnezeu. Dacă exista cineva care avea dreptul sa fie supărat pe Dumnezeu, Douglas era acela. Tocmai primise de la spital un raport medical descurajant - soţia lui mai avea o pată pe plămân.

   In timp ce ni se servea micul dejun, am început să povestim despre cele petrecute în viaţa noastră în răstimpul de când nu ne mai văzusem. Douglas mânca foarte atent, cu mare grijă. Ochelarii cu lentile groase îi corectau cât de cât vederea dar trebuia să facă un efort de concentrare doar pentru a-şi duce furculiţa la gură. In final, după ce am terminat de mâncat şi i-am cerut chelneriţei să ne mai aducă nişte cafea, i-am spus despre cartea pe care o scriam referitoare la dezamăgiri provocate de Dumnezeu.

   'Ai putea să-mi vorbeşti despre dezamăgirile pe care le-ai resimţit tu? Ce lecţie ai învăţat din experienţa ta care ar putea fi de ajutor şi altcuiva care trece prin necazuri?'

   'Ca să-ţi spun adevărul, Philip, nu m-am simţit dezamăgit de Dumnezeu în nici un fel. Am învăţat, mai întâi din pricina bolii soţiei mele, dar mai ales din pricina accidentului, să nu-L confund pe Dumnezeu cu viaţa. Nu sunt un stoic. Sunt la fel de îndurerat din pricina celor întâmplate cum ar fi oricare în locul meu. Am libertatea de a blestema nedreptăţile vieţii şi de a-mi descărca durerea şi mânia. Dar cred că Dumnezeu simte la fel în legătură cu acel accident - durere şi mânie. Nu-L învinuiesc pe El pentru cele întâmplate.

   Am învăţat să privesc dincolo de realitatea fizică, palpabilă a acestei lumi, la realitatea spirituală. Noi avem tendinţa de a gândi 'Viaţa ar trebui sa fie dreaptă, pentru că Dumnezeu este drept.' Dar Dumnezeu nu este totuna cu viaţa noastră. Iar dacă Îl confund pe Dumnezeu cu realitatea fizică a vieţii - având pretenţia să mă bucur mereu de o sănătate perfectă, de pildă - nu fac decât să mă expun riscului unei dezamăgiri zdrobitoare. Existenţa lui Dumnezeu şi chiar dragoastea Sa pentru mine, nu depind de starea mea de sănătate. Ca să fiu sincer, am avut mai mult timp şi mai multe ocazii să lucrez la relaţia mea cu Dumnezeu de când am această deficienţă decât înainte.

   Dacă reuşim să clădim o relaţie cu Dumnezeu, independent de circumstanţele vieţii noastre, vom putea să ne agăţăm de ea atunci când ne prăbuşim fizic. Putem învăţa să ne încredem în Dumn ezeu în pofida oricăror nedreptăţi ale vieţii. Nu acesta este şi mesajul principal al cărţii lui Iov?'

   Chiar dacă delimitarea strictă a lui Douglas între 'realitatea fizică' şi 'realitatea spirituală' nu-mi era tocmai pe plac, teoria sa mi se părea interesantă. În ora ce a urmat, am studia Biblia împreună pentru a verifica cum se aplică ideile sale. În deşertul Sinai, promisiunile lui Dumnezeu legate de succesul în plan fizic, material - sănătate, prosperitate, victorii militare - nu au ajutat cu nimic cresterea spirituală a isrealiţilor. Şi majoritatea eroilor Vechiului Testament s-au confruntat cu încercări asemănătoare celor prin care a trecut Iov. Pentru fiecare au existat momente în care realitatea fizică a făcut ca Dumnezeu să le apară ca duşman. Însă toţi au reuşit să-şi păstreze încrederea în Dumnezeu, în ciuda greutăţilor. Procedând astfel, credinţa lor a evoluat de la o credinţă pe bază de contract - la o relaţie capabilă sa depăşească orice încercări şi greutăţi.

   Când m-am întors acasă am urmat sfatul lui Douglas şi am citit din nou Evangheliile întrebându-mă cum ar fi răspuns Isus la întrebarea dacă viaţa este nedreaptă. Nu am găsit nicăieri că ar fi negat existenţa nedreptăţii. Când Isus a întâlnit un om bolnav, nu i-a ţin ut o predică despre acceptarea propriului destin. El i-a vindecat pe toţi care au apelat la El. Iar comentariile Sale aspre referitoare la cei bogaţi şi puternici trădau fără echivoc ceea ce gândea despre inechitatea socială. Fiul lui Dumnezeu a reacţionat la nedreptăţile vieţii la fel ca oricare altul. Când a avut de-a face cu oamenii suferinzi, a fost profund mişcat şi le-a arătat compasiune. Când prietenul Lui, Lazăr, a murit, Isus a plâns. Când El Însuşi a trecut prin suferinţă, a avut tendinţa de a fugi de ea, întrebând de trei ori la rând dacă nu exista o altă cale.

   Dumnezeu a răspuns la întrebarea despre nedreptate nu prin cuvinte, ci coborându-Se pe pământ prin Actul Intruchipării. Iar Isus a dat dovada în carne şi oase a ceea ce simte Dumnezeu vizavi de nedreptate, luând asupra Sa 'povara' vieţii, realitatea fizică sub forma ei cea mai nedreaptă. El a oferit răspunsul final şi condensat la toate întrebările referitoare la bunătatea lui Dumnezeu. In timp ce citeam Evangheliile m-am gândit că dacă noi, toţi cei ce alcătuim Trupul lui Hristos ne-am trăi viaţa aşa cum a făcut-o El - îngrijind pe cei bolnavi, hrănind pe flămânzi, împotrivindu-ne puterii diavolului, mângâindu-i pe cei ce plâng şi răspândind Vestea ce Buna a Dragostei şi Iertării poate că întrebarea ESTE DUMNEZEU NEDREPT? nu ar mai fi atât de presantă în ziua de azi!