"Să-i învăţaţi să păstreze!"

   "Să-i învăţaţi să păstreze!"

"Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti"

   Aşa este şi în adunarea fraţilor. În adunări şi în săptămânile de evanghelizare ascultătorii sunt apucaţi de puterea lui Dumnezeu şi, astfel, intră în mreajă, dar, prin aceasta, încă nu sunt mântuiţi. Nu toţi primesc la fel Cuvântul lui Dumnezeu.    Se spune, de asemenea: "Mulţi vor încerca să intre, dar nu vor putea." După această parabolă, în cele din urmă, peştii sunt aleşi. Cei răi sunt aruncaţi afară, ceilalaţi, însă, sunt strânşi în vase. Aşa e şi la noi în adunări De aceea e important să rămânem tari şi de neînvinuit, ca să fim găsiţi credincioşi, spălaţi şi curăţaţi prin sângele Său, fie la venirea lui Hristos, fie când ne va chema El. Mulţi gândesc că, dacă aparţin adunării fraţilor sau unei alte adunări sau comunităţi, sunt mântuiţi; dar dacă nu vor avea naşterea din nou şi nu vor ieşi din această falsă siguranţă, în cele din urmă vor fi aruncaţi ca peştii răi. E nevoie ca noi să-i călăuzim mai departe. Călăuzirea merge printr-o adâncă cunoaştere a mântuirii în Hristos. Atunci sufletul este aşezat din ce în ce mai mult în odihnă şi este curăţit atât de faptele moarte, cât şi de voinţa şi de lucrarea proprie. În scopul acesta ţinem noi adunări, conferinţe şi cursuri biblice. Evangheliştii noştri sunt oameni simpli. N-avem nici unul cu studii superioare. Pe aceia nu-i putem folosi bine. Mulţi au fost puşi de oameni în slujba aceasta, dar e mai frumos când Dumnezeu poate să facă totul. Mântuitorul Însuşi i-a căutat şi i-a chemat pe apostoli. El nu S-a dus la şcoli înalte ca să-i ia de acolo. El a ales oameni simpli, nu profesori, ci pescari şi vameşi care erau dispreţuiţi de farisei şi de cărturari. Apoi, a ales pe Pavel- acesta era un om învăţat. Mântuitorul Îşi caută oameni pentru care EL să fie totul. I-a luat de la mrejile de peşti, de la vamă şi de la alte munci şi i-a învăţat şi i-a folosit. Aşa e şi azi.

   Trebuie să mulţumesc pentru fraţii noştri, care, prin harul lui Dumnezeu, vestesc Cuvântul aşa simplu, cum este scris. Noi nu folosim cuvântul cu artă, nici nu-l răstălmăcim. Ce adevărat este că i-a placut lui Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin "nebunia" predicii crucii. De aceea doresc să încurajez pe oricine să continue a vesti Cuvântul lui Dumnezeu fără a-l împodobi iar raţiunea să fie făcută roabă ascultării de Hristos. Răsplata se va da fiecăruia dupa lucrarea pe care a făcut-o. Cât de frumoase sunt picioarele solilor care merg pretutindeni să vestească mântuirea, să predice vestea cea bună.

   În ultimul timp, dragostea celor mai mulţi s-a răcit. În lume nu se poate răci, căci lumea are doar o iubire vopsită. Numai în cei născuţi din nou se poate răci, în inima celor în care a fost turnată. E bine să nu cautăm favoarea lumii şi a personalităţilor, ci să contăm pe lucrarea lui Isus şi pe meritul Lui. Ce repede vine omul sub Lege şi vrea să-şi câştige totul cu purtarea sa! Atunci, repede dă înapoi. Suntem răspunzători unii pentru alţii.

   Petru se bucura că putea să fie încă în adunare ca să-i trezească şi să le aducă aminte, pentru ca fraţii şi surorile să păstreze în memorie îndemnurile lui şi după ce nu va mai fi între ei. Ei nu aveau Biblii cum avem noi azi de aceea, cauta să le trezească mintea. Aşa trebuie să facem. De aceea ţinem conferinţe şi evanghelizări. Mulţi fraţi ar uita adevărurile mântuirii şi curând ar deveni reci şi morţi, dacă n-ar veni mereu la conferinţe. Oamenii spun: "Ei aleargă mereu!" Da, trebuie să alergăm dacă vrem să le dăm a înţelege că noi căutăm o altă patrie.

   Ar putea gândi cineva că un frate bătrân, care a lucrat multă vreme şi a călatorit în toate părţile, ar putea acum să rămână acasă şi să se odihnească. Cine aleargă, se odihneşte. Cine are constituţia lăuntrică pentru aceasta, nu poate fi altfel. Dar constituţia aceasta trebuie să fie. Nu e la toţi la fel; dar principalul este ca semnele de viaţă ale firii dumnezeieşti să fie vizibile. Unul priveşte oamenii într-un mod mai prietenos decât altul, dar amândoi gândesc tot aşa de bine. E sigur că un mădular slujeşte altuia cu darul pe care l-a primit şi e o fericire să trăieşti. În Steffisbirg şi în Zurich, cu ocazia diferitelor conferinţe, erau prezenţi adesea şi mulţi fraţi germani care, în vremea aceea - a lipsei de bani - nu s-au dat înapoi din pricina costului şi a oboselii drumului ci au venit ca să aiba parte de binecuvântarea conferinţei. Numărul participanţilor la conferinţe, devine, prin harul lui Dumnezeu, din ce în ce mai mare şi mulţi prind mai mare curaj pentru a sluji lui Dumnezeu cu bucurie.

   Acesta e har, numai har. E lucrarea lui Dumnezeu.