Intelepciunea taietorului de lemne

   Ai cumpara o casa daca ti s-ar permite sa vezi doar o singura camera? Ai cumpara o masina daca ti s-ar permite sa vezi doar cauciucurile si un far? Ai judeca o carte dupa un singur paragraf citit?

   Nici eu.

   Orice judecata corecta necesita o imagine de ansamblu. Acest lucru nu este adevarat numai cand vcrem sa cumparam case, masini sau carti, ci si cand ne evaluam viata. Un esec nu face din nimeni un ratat; o realizare nu face din nimeni un om de succes.

   "Mai bun este sfarsitul unui lucru decat inceputul lui", a scris inteleptul.

   "Fiti rabdatori in necaz." ,  rasuna ca un ecou cuvintelele apostolului Pavel.

   "Nu judeca o fraza dupa un singur cuvant" - a spus taietorul de lemne.

   Taietorul de lemne? Oh, s-ar putea sa nu fi auzit de el. Permite-mi sa ti-l prezint. L-am cunoscut in Brazilia. Mi-a fost prezentat de o prietena care stia ca am nevoie de rabdare. Trecusera sase luni dintr-un stagiu de cinci ani pe care Denalyn si cu mine urama sa-l petrecem in Brazilia, iar eu ma simteam frustat. Fascinatia mea fata de Rio de Janeiro se transformase intr-o exasperare din cauza multiplelor cuvinte pe care nu le puteam rosti si a unei culturi pe care nu o intelegeam.

   "Tehna paciencia", imi spunea Maria. "Ai rabdare". Maria era profesoara mea de portugheza. Mai mult decat atat, era o voce calma in mijlocul unei furtunui zgomotoase. Cu o staruinta materna, ea a continuat sa-mi corecteze pronuntia si sa ma ajute sa-i iubesc tara.

   Odata, pe la mijlocul unei saptamani frustante cand incercam sa ne scoatem bunurile din vama (proces care avea sa dureze trei luni), Maria mi-a dat ca tema istoria pe care o voi relata mai jos. Aceasta m-a ajutat sa-mi schimb atitudinea decat sa invat limba portugehza.

   Ea este o simpla parabola, dar pentru noi toti care incercam sa emitem judecati asupra vietii pe baza dovezilor furnizate de experienta unei singure zile, mesajul ei este profund. Nu am imbunatatit-o in nici un fel. M-am limitat doar sa o traduc. Rugaciunea mea este ca aceasta istorie sa-ti aminteasca, asa cum mi-a amintit si mie, ca rabdarea cere foarte mult curaj.

   A fost odata un om care locuia intr-un satuc. Desi sarac, era invidiat de toti pentru ca avea un cal alb si frumos. Pana si regele ravnea la comoara lui. Nu se mai pomenise nicicand un asemenea cal - neasemuite-i erau splendoarea, maretia si puterea.

   Oamenii-i ofereau preturi fabuloase  pentru armasar, dar batranul refuza toate ofertele. "Calul asta nu este un simplu animal pentru mine" le spunea el. "Este o persoana. Cum sa vinzi o persoana? Este un prieten, nu o posesie. Cum sa vinzi un prieten?" Omul erea sarac si ispita era mare. Dar nu a vandut calul.

   Intr-o dimineata a descoperit ca animalul-i disparuse din grajd. Tot satul s-a adunat sa-l vada pe batran.

   - Nebun ce esti, il batjocoreau ei, ti-am spus noi ca cineva ti-l va fura. Te-am avertizat ca vei fi jefuit. Esti atat de sarac! Cum ai putut spera ca vei fi in stare sa protejezi un asemenea animal? Ar fi fost mai bine sa-l fi vandut. Ai fi putut obtine orice pret ai fi dorit. Nicio suma nu ar fi fost prea mare. Acum calul a disparut si tu ai fost blestemat cu o nenorocire.

   Batranul a raspuns: "Nu va grabiti sa vorbiti. Limitati-va sa spuneti ca animalul nu mai e in grajd. Asta e tot ce stim - restul este judecata. Daca am fost blestemat, sau nu, cum puteti voi stii? Cum puteti voi judeca?

   Oamenii au protestat: "Nu ne face pe noi prosti! N-om fi noi filozofi, dar nici nu e nevoie de mare filozofie! Simplul fapt ca ti-a disparut calul este un belstem.

   Batranul vorbi din nou: "Stiu doar ca grajdul e gol si calul a disparut. In rest, nu stiu nimic. Daca e un blestem sau o binecuvantare, asta n-as putea spune. Tot ce putem vedea este un fragment. Cine stie ce va urma?

   Oamenii din sat au ras. S-au gandit ca batranul este nebun. Totdeauna l-au crezut prost; daca n-ar fi fost, ar fi vandut calul si ar fi trait din banii obtinuti. Dar iata ca a ramas tot un sarman taietor de lemne de foc, sa le care din padure si sa le vanda. Traia de pe o zi pe alta intr-o saracie mizera si acum a dovedit ca este intr-adevar nebun.

   Dupa cinsprezece zile, calul s-a intors. Nu fusese furat, fugise doar in padure. Si nu s-a intors singur, ci a mai adus cu el doiesprezece cai salbatici. Satenii s-au adunat din nou in jurul taietorului de lemne si au spus:

   - Batrane, iata ca tu ai avut dreptate iar noi am gresit. Ceea ce noi am crezut ca este un blestem a fost de fapt o binecuvantare. Te rugam sa ne ierti.

   Omul a raspuns: " Inca o data, meregeti prea departe. Multumiti-va sa spuneti ca acum calul s-a intors. Afirmati doar ca au mai venit doisprezece cai cu el, dar nu judecati. Cum puteti sti daca este o binecuvantare sau nu?Voi vedeti doar un fragment. Atata timp cat nu stiti toata povestea, cum puteti judeca? Ati citit doar o pagina dintr-o carte. Cum puteti sa judecati toata cartea? Ati citit doar un cuvant dintr-o fraza.  Cum puteti sa intelegeti toata fraza? Viata este atat de vasta, dar voi judecati toata viata dupa o singura pagina sau un singur cuvant. Tot ce aveti este un fragment! Nu spuneti ca aceasta este o binecuvantare. Nimeni nu poate sti. Eu ma multumesc cu ceea ce stiu. Nu ma framant pentru ceea ce nu stiu.

   - Poate ca batranul are dreptate, si-au spus intre ei, si discutiile lor pe aceasta tema au incetat. Dar inlauntrul lor stiau ca batranul gresea. Stiau ca intamplarea era o binecuvantare. Doisprezece cai slabatici adusi de unul singur. Cu ceva munca, animalele puteau fi imblanzite si antrenate, apoi vandute pe bani buni.

   Batranul avea un fiu, unicul lui copil. Tanarul a inceput imblanzirea cailor salbatici, dar dupa cateva zile de munca a cazut de pe un cal si si-a rupt picioarele. Satenii s-au adunat iarasi in jurul batranului si au inceput sa emita judecati.

   - Ai avut dreptate, au spus ei. Ai mai dovedit odata ca ai dreptate. Cei doisprezece cai nu au fost o binecuvantare, ci un blestem. Singurul tau fiu si-a rupt picioarele si acum, la batranete, nu ai pe nimeni sa te ajute. Acum esti mai sarac ca nicicand.

   Si batranul a vorbit din nou: "Va obsedeaza pornirea de a judeca. Nu mergeti asa departe! Spuneti doar ca fiul meu si-a rupt picioarele. Cine stie daca este o binecuvantare sau un blestem! Nimeni nu stie. Avem doar un fragment. Viata ne vinde fragmente.

   S-a intamplat insa ca peste cateva saptamani tara a intrat in razboi cu o tara vecina. Toti tinerii din sat au fost recrutati in armata, numai fiul batranului a fost scutit pentru ca era ranit. Inca odata, satenii s-au adunat in jurul batranului, plangand si strigand din cauza ca fiii lor fusesera luati in armata. Sansele ca ei sa se intoarca acasa cu bine din acel razboi erau reduse. Dusmanul era puternic si razboiul avea sa fie o confruntare fara sorti de izbanda.. Nu aveau sa-si mai vada niciodata fiii.

   - Ai avut dreptate, batrane, au spus ei plangand. Dumnezeu stie ca ai avut dreptate. Imprejurarile de acum o dovedesc. Accidentul fiului tau a fost o binecuvantare. O fi avand el picioarele rupte, dar macar este cu tine. Fiii nostri au plecat pentru totdeauna.

   Atunci batranul le-a vorbit din nou: " Este imposibil sa vorbeasca cineva cu voi. Mereu trageti concluzii poripite. Spuneti doar ata: fiii vostri au plecat la razboi, si al meu, nu. Nimeni nu stie daca este o binecuvantare sau un blestem. Nimeni nu este atat de intelept ca sa stie."

   Batranul acela avea dreptate. Vedem doar un fragment din viata noastra. Nefericirile si grozaviile vietii sunt doar o pagina dintr-o carte imensa. Nu trebuie sa ne grabim niciodata cu concluziile. Cel mai bine este sa ne rezervam judecata asupra furtunilor vietii pentru momentul in care vom cunoaste toata povestea.

   Nu stiu de unde a invatat taietorul de lemne sa aibe rabdare. Poate de la un alt taietor de lemne din Glileea. Caci Tamplarul a exprimat ideea aceasta cel mai bine: "Nu va ingrijorati de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi."

   El stie ce spune, caci El este Autorul povestii noastre. Si i-a scris deja capitolul final.