Harul educativ al lui Dumnezeu -2-

   Harul educativ al lui Dumnezeu

  Odată, a venit la mine un om cunoscut, care era înecat în datorii şi m-a rugat să-i împrumut 100 de franci ca să nu ajungă la faliment. Mi-a făgăduit că va începe o viaţă nouă, de aceea nu l-am putut refuza. Bani însă, nu aveam. Atunci cum să-l ajut pe omul acesta? Atunci mi-a venit în minte: "Tu ai un porc gras; ai putea să-l vinzi şi să dai omului banii". Dar şi eu aveam o mare nevoie de bani... aveam o datorie pe care doream să o achit. Mi-am biruit aceste gânduri şi am dus porcul la măcelar recunoscut fiind ca unul care înşeală. Când am ajuns, el a remarcat dispreţuitor: "Ce greutate are porcul tău, cam un qintal?" Porcul cântărea după părerea mea aproape dublu... m-am gândit că a pus ceva la cale; l-a tăiat şi l-a pus pe cântar dar eu nu m-am uitat spre el. Dacă mă uitam ar fi zis că nu am încredere în el - aşa m-a călauzit Dumnezeu! Şi mă gândeam ce anume doreşte să-mi spună EL prin aceasta... EL era la lucru în mine! Banii urma să-i primesc spre seară de aceea am plecat acasă gândindu-mă să pot ajuta pe acel om...  Măcelarul a trimis pe cineva cu banii iar în loc de 52 de Rappeni cât mi-a spus că face animalul, am primit 75 de Rappeni şi mi-a mai dat în plus 30 de franci; poate că el s-a gândit că eu nu sunt aşa de prost ca să mă poată înşela... Dar de atunci înainte a devenit respectuos cu mine şi mi-a făcut mult bine. Când a trebuit sa plec din comună nu voia sa mă lase zicând că dacă nu-mi ajunge casa, îmi va clădi el una nouă. Vedea că sunt de folos comunităţii. Acolo erau mulţi beţivi pe ai caror copii trebuia să-i îngrijească comuna. Dar mulţi dintre ei s-au întors la Dumnezeu şi şi-au luat apoi copiii acasă începând să lucreze. Măcelarul mi-a umplut în fiecare toamnă pivniţa cu mere; îmi dădea şi iarbă pentru două capre şi un loc unde să cultiv cartofi. Astfel eu am putut ajuta omul aflat în nevoie cu banii  promişi. Totuşi el a dat faliment... urma deci să-mi pierd banii cu care-l ajutasem. M-am plâns Tatălui ceresc: "Tată, Tu ştii ca eu am nevoie de bani şi vezi că am ajutat omul acesta. Şi nu am rămas de ruşine; omul cu tot falimentul a venit totuşi să-mi restituie banii. Eu am fost bucuros căci am lucrat după voia Domnului. Dar, nu sunt de acord că trebuie să dai aşa, orişicui fără deosebire. Trebuie să te întrebi în mod sincer dacă ţi-ar fi de folos într-o astfel de împrejurare. Cei care solicită altora bani rareori ei pot judeca drept. Oricum e scris căci e mai ferice să dai decât să primeşti.

   Am luat apoi cu chirie o casă cu mai multe dependinţe printre care şi un grajd, şi un şopron. Dar intendentul mă ura... deşi era om 'evlavios" fiind preşedinte de sfat bisericesc, era mânios pe mine deoarece i-am spus căci trebuie să se pocăiască şi el şi membrii consistoriului bisericesc, iar toţi bătrânii să nu mai fie băutori de vin. Pentru aceasta m-ar fi dat chiar bucuroa afară din locuinţă; totuşi nu îndrăznea căci două din fiicele lui se întorseseră la Dumnezeu şi veneau la mine la adunare; ele erau copile ale lui Dumnezeu credincioase. Dar a mai adus un chiriaş ce era implicat în multe procese şi era în conflict cu toţi vecinii. Se gândea căci poate îmi va face şi mie rău şi nu voi  putea suporta să mai stau acolo. Într-adevăr aveam să păţesc multe necazuri dar mulţumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea dată.

   Convenţia era să pot folosi tot grajdul putând creşte şi găini dar celălalt chiriaş şi-a luat şi el găini şi le-a adus lângă ale mele în grajd. Atunci eu le-am luat de acolo pe ale mele şi le-am dus în altă parte. Într-o dimineaţă, am ieşit să cosesc ogorul dar chiriaşul era deja acolo cosind... eu l-am întrebat dacă a venit să mă ajute dar el mi-a spus căci ogorul e al lui deoarece l-a închiriat de la intendent. Mi-am luat coasa şi am plecat acasă gândindu-mă cum îmi voi creşte de acum caprele... nu aveam bani să cumpar fân pentru o iarnă întreagă; dar, ştiam pe temeiul Cuvântului lui Dumnezeu că trebuia sa rămân liniştit deşi în mine era mare frământare. Acasă, m-am plâns soţiei. Am vorbit amândoi şi ne-am înteles că trebuia să tăcem. Da, am primit răpirea bunurilor noastre dar nu cu bucurie ci cu murmur... şi am mai plătit pe deasupra şi omului chiria. Dumnezeu m-a păzit să nu fac nici o reclamaţie. La ceva timp după aceasta a venit la mine un ţăran care m-a întrebat dacă nu am nevoie de nişte fân căci el avea foarte mult şi nu avea unde să-l mai depoziteze. Mi l-a adus chiar acasă!

   Nu mi-a cerut nici un ban. A fost o mare mângâiere pentru mine!

   Cu toate acestea, vecinul şi soţia lui ne vorbeau mereu de rău; cu cât cedam mai mult cu atât mai obraznici deveneau. Şi în grădină ni se facea mult rău; odată, i-au fost smulse soţiei toate răsadurile; uneori, trimiteau copiii lor să ne fure...   Soţia mă sfătuia să nu fac nimic rău ci să rabd în Numele lui Isus căci dacă vei ceda în Numele Lui vei căpăta de o sută de ori mai mult.

   Oamenii aceştia faceau tot ce puteau ca să ne chinuiască. Ne defăimau cum puteau. Uneori mă gândeam căci nu voi mai putea predica în adunare fiind atât de defăimat... ce vor spune oare oamenii?... Dar am răbdat şi m-am rugat pentru ei, căci pentru noi era o şcoală foarte bună, o şcoală de binecuvântare. Oamenii aceştia erau "plugari" buni şi mi-a fost de folos această "doamnă Profesoară" şi acest "domn Profesor"!

   După trei ani, s-au întors şi ei la Dumnezeu! Ce mare bucurie când oamenii aceştia ce ne-au făcut mult rău îngenuncheau împreună cu noi la rugăciune!