Enoh, Ilie și Cimitirul Vesel

Enoh, Ilie și Cimitirul Vesel 

Ar trebui să ne salutăm în fiecare zi cu "Cristos a înviat!", sau măcar în fiecare duminică! Dacă nu știați, în Maramureș, la sate, cel puțin în regiunea „cimitirului vesel” de la Săpânța, simpli ortodocși se salută zilnic, astfel: "Lăudăm pe Isus" și răspunsul e: „Lăudat fie în veci!”Ce minunate sunt aceste saluturi, datând, poate din perioada apostolului Andrei! Parcă nici nu mai e nevoie să urezi „Pacea Domnului!”, deoarece Duhul Domnului locuiește în mijlocul laudelor copiilor săi și le dă în dar Pacea Sa!

Câteva amănunte despre „cimitirul vesel” de la Săpânța:

Cimitirul Vesel este un cimitir din localitatea Săpânța, județul Maramureș, faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor inhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective.

Ineditul acestui cimitir este diferențierea față de majoritatea culturilor popoarelor, care consideră moartea ca un eveniment foarte solemn. În anul 1935, la sugestia preotului greco-catolic Grigore Rițiu, care era și profesor de română și latină, Stan Ioan Pătraș a realizat partea verticală a crucilor ceva mai lat, cu loc pentru epitaf. Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 800 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție turistică. Unele cruci sunt pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui îngropat, iar pe celălalt o descriere a motivului morții.

Dar, care este mesajul creștin conținut de acest „cimitir vesel”? E vorba și de posibilele influențe de la strămoșii geto-daci, de care anticii istoriseau cu uimire că „se veseleau la înmormântări” mai ales la cele ale vitejilor căzuți în luptă. Iar Maramureșul este o regiune ancestrală, tradițională și folclorică prin excelență, unde romanii nu au pătruns, unde au rămas dacii liberi, transmițându-și modul de viață până în ziua de azi.

Dar, m-am gândit în paralel și la catacombele din Roma, unde creștinii din valurile de prigoană ale secolelor al II-lea și al III-lea, se refugiau să se închine, să își îngroape frații (mai ales martiri) și chiar să trăiască în anumite perioade. Să locuiască, acolo, sub pământ și să aibă altar și slujbe divine, printre cripte, ce părere aveți?! Am avut harul să vizitez (într-o excursie gratuită, cadou de la Isus) catacombele de la Casa Domitila  la Roma. Și m-au mișcat până la lacrimi: un labirint de încăperi subpământene, pe locul unor foste cariere de calcar (ipotetice): porneau de la subsolul unei case a unei rude a împăratului! În „camerele” circulare aveau adunări, iar coridoarele și „odăile” semicirculare erau cu nișe și cripte ce conțineau mici sicrie cu rămășițele uneori foarte sărace (cât lăsaseră colții fiarelor, focul) ale martirilor sfinți. Aici nu era deloc vesel, era chiar sumbru spre seara, cu toată iluminarea de muzeu actual! Dar, punctul comun cu Săpânța era că acești adevărați creștini considerau necropolele lor adevărate „dormitoare”, de unde și vine numele de „cimitir”(termenul grecesc pentru odaia de culcare).

Sigur, noi, toți creștinii evanghelici din secolul XXI ne-am dori să fim ridicați la cer ca Enoh și Ilie, răpiți în viață fiind, fără să mai trecem prin moarte! Dacă am umbla și noi ca eroii biblici, în fiecare zi din fiecare an cu Domnul, în intimitate cu El și în bucurie negrăită! Atunci nici de moarte nu ne-am teme, deloc!

Mai ales că Enoh a umblat cu Dumnezeu 365 de ani și la Domnul un an este o zi și o zi poate fi un an! Să îl urmăm și noi pe Isus în fiecare zi a Anului de Îndurare!

Și chiar de nu vom fi înălțați la cer de vii și schimbați într-o clipă în trupuri de slavă, nemuritoare, tot avem, cu toții, șansa unui „cimitir vesel”: adică a unui sfârșit pământesc care să nu ne inspire groază, știind că din dormitor ne va trezi Însuși Domnul Isus și ne va lua la El! Pentru creștini, cimitirele ar trebui să fie locuri ale speranței, cum erau pentru primii creștini din Roma catacombele: toți ucenicii lui Isus adorm în Domnul, nu mor! Amin! Maranata! Vino, Doamne Isuse!